Primăria Capitalei coace un nou proiect. Firea: Pe lângă şcoli şi grădiniţe, dorim să amenajăm grădini de legume şi zarzavaturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat azi că în curtea grădiniţelor şi a şcolilor din Bucureşti primăriile vor amenaja grădini de legume şi zarzavaturi, cu sprijinul Ministerului Agriculturii, condus acum de Petre Daea.

“Am spus, şi ne vom ţine de cuvânt, pe lângă cele mai multe şcoli şi grădiniţe, dorim, împreună cu specialişti de la Ministerul Agriculturii, să amenajăm grădini de legume şi zarzavaturi, care să fie folosite în cantinele şcolare, astfel încât copiii noştri să mănânce sănătos”, a spus Gabriela Firea, la bilanţul de un an al mandatului. 

Cât despre alte planuri de viitor, Gabriela Firea şi-a propus ca, în general, "să fie mult mai bine".

”Ce ne propunem? Ne propunem să fie mult mai bine, iar ca obiective de investiţii, vom construi în cel mai scurt timp vor demara procedurile, şase cartiere de locuinţe în cele şase sectoare ale Capitalei, pentru tineri, cazuri sociale şi locuinţe de serviciu. Vom demara de asemenea construirea unui mare spital metropolitan, care să fie conceput de la zero, cu toate circuitele la standarde europene. Vom construi şi vom moderniza creşe şi grădiniţe. Există un deficit mare în ceaa ce priveşte creşele şi grădiniţele în Capitală. Vom construi, dar şi vom amenaja acolo unde este cu putinţă, săli multifuncţionale pentru activităţi sportive şi pentru alte tipuri de evenimente”, a spus primarul general.

BILANŢ Gabriela Firea, la împlinirea unui an de mandat. Odă realizărilor Primăriei Capitalei

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite