Titulatura e cuprinzătoare şi tolerantă. Ea îngăduie ramuri felurite ale neghiobiei peste care tronează ţăţismul amazonesc al Olguţei Vasilescu şi vocaţia de cameleon instant a lui Sorin Grindeanu. Ajutat de o nesimţire iute, acest din urmă produs PSD a făcut, în doar cîteva luni, drumul de la preşul folosit de autorii Ordonanţei 13 la eroul martir celebrat, azi, de o anumită parte a unei anumite părţi a presei şi de un public naiv.

Legal, nimic nu poate împiedica PSD să facă şi să desfacă propriile guverne. Ba chiar să se dividă în două partide, din care unul guvernează, iar celălalt vrea să pună un guvern nou în locul propriului guvern. Numai ridicolul ar putea fi o piedică, dar asta presupune că echitaţia e compatibilă cu o turmă de rinoceri. Aşa cum nimic nu îl poate opri pe Grindeanu să plece în Elveţia, Portugalia, Finlanda, dar nu în Teleorman, spre a forma un guvern în exil. Problema nu e conturul juridic al acestei busculade ci generalizarea tembelismului politic românesc.

Adevărat, PSD conduce detaşat. Penibil cu stăruinţă, PSD nu e, totuşi, singur. PNL a tocmai a încheiat un Congres tăcut în idei şi bogat la scor, ca o finală de baschet cu o singură echipă în teren. Sau cu echipa Buşoi, încercînd să bată de pămînt şi să arunce la coş o nicovală. Singurul rezultat concret al Congresului e eliminarea completă a PDL. După 20 şi ceva de ani la dispoziţia PSD, PNL face un ultim serviciu stăpînului şi speră să mai prindă o tură alături de fostul concubin din USL. În sfîrşit, ALDE e foarte ocupat cu ceva, dar nu ştie cu ce. USR tocmai explică propriilor alegători că au votat viitorul, iar viitorul e totuna cu trecutul. Rezultatul combinat nu e o apă şi-un pămînt, ci acelaşi noroi.

Accesul de prostie care domină partidele, parlamentul şi justiţia nu e accidental.

Criza colectivă de micism şi miticism a politicii româneşti spune că sistemul sau, cu un cuvînt mare, edificiul democratic e la pămînt. Mai exact spus: anihilat. Accesul de prostie care domină partidele, parlamentul şi justiţia nu e accidental. Dacă mai e cineva la putere, atunci e vorba de altcineva. Conspiraţie? Întrebaţi-l pe dl. Crindeanu Antonescu, missing in action, omul cu faimoasa dispariţie neelucidată, dar tocmai bună pentru redistribuirea cărţilor pe masa de joc. Aşadar, conspiraţie. De două feluri şi cu revărsarea în acelaşi tomberon.

Să le luăm pe rînd, ţinîndu-ne de nas, cu mare grije să nu să nu ne scape istoria din celalată mînă.

Mai întîi, contribuţia internă. În tembelismul neîngrădit al politicii şi instituţiilor noastre de azi, se văd cu ochiul liber apropae 30 de ani de degradare aluvionară. Prostia vicleană, lăcomia de rîndaş slobod la furt şi spaima de priceperea altuia au făcut din România o ţară slăbită de un popor care ştie cel mai bine să se conducă prost. PSD e întruparea absolută a acestui dar stricat. Un partid care rîneşte harnic şi cîştigă democratic puteri aproape totale doar spre a se încăiera la guvernare spune că Meşterul Manole e un pitic depăşit şi leneş. Cea mai potrivită fabulă lăsată în urmă de PSD ne spune că, odată puşi pe treabă şi organizaţi, românii, politicieni sau nu, vor cuceri Everestul. Apoi îşi vor aprinde, acolo, o ţigară. Prima ţigară pe Everest! Record fără seamăn. Totuna cu primul partid care depune moţiune de cenzură împotriva propriului guvern.

România e fragilizată dinăuntru, ciclic şi decisiv. Doamne fereşte de o catastrofă naturală, un accident major sau un război prin vecini. Nimeni şi nimic nu le va sta în cale. O ţară care se bizuie pe lideri perverşi şi pe instituţii închipuite nu poate fi condusă decît de întîmplare sau din afară.

În numai cîteva zile, am făcut drumul de la White House la Haos Negru.

Şi, cu asta, ajungem la punctul în care prostia naţională se livrează jocurilor şi intereselor străine. Să observăm ce e de observat.

Dezagregarea declanşată de caftul Dragnea-Ponta-Grindeanu a venit imediat după ce se părea că, în sfîrşit, naţia a punctat masiv pe direcţia bună, la Washington. Apoi, în numai cîteva zile, am făcut drumul de la White House la Haos Negru. Adevărul e că|oricine îşi doreşte să ne încurce sau să întoarcă ţara din drum are viaţă uşoară şi poate conta pe noi. A fost simplu. Totul a devenit posibil din clipa în care un partid de slugi şi proşti a angajat promisiuni fabuloase pe bani inexistenţi. Legile şi plăţile promise au căzut rînd pe rînd. Pe golul rămas, a început lupta pentru căftănire sau pieire. Dragnea s-a sugrumat cu bugetul, Ponta a făcut pasul înainte, Tăriceanu a descoperit că ne trebuie investitori străini şi, într-adevăr, investiţia în destabilizare a venit fără întîrziere, din afară.

Ce pare, azi, o surpriză şi o anomalie inexplicabilă n-ar trebui să ne mire. Iar dacă ne miră, asta arată doar că nu ne cunoaştem sau nu vrem să ne cunoaştem istoria. N-am fost vreodată altfel. Am fost mereu ai altora. Uneori i-am chemat noi, alteori au venit singuri. Dar loc şi rost le-am făcut noi, întotdeauna. Ca să ne facem timp. Cît să fumăm o ţigară pe Everest.