Preşedintele Iohannis, avertisment pentru Guvern: „Nu e un mod responsabil de a guverna”. Replica Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a atras atenţia Guvernului, într-o declaraţie de presă, că modul în care a acţionat în cazul ordonanţei prin care preşedintele este scos din procedura numirii conducerii Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM nu este unul responsabil şi este văzut de preşedinte ca un semnal de alarmă privind lipsa de transparenţă a Executivului.

UPDATE: Premierul Sorin Grindeanu a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Guvernului, răspunsul la acuzaţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, Alina Petrescu a afirmat că nu se poate vorbi de o încălcare a Constituţiei în cazul ordonanţei privind ANCOM, de vreme ce acestea „sunt atribuţii ale Guvernului” şi vin să readucă o situaţie la normal.

„S-a aruncat această sintagmă a încălcării Constituţiei şi nu ni s-a explicat. Ordonanţele de Urgenţă pot fi date de Guvern, sunt atributele Guvernului. Guvernul nu reacţionează la ceea ce a spus Administraţia Prezidenţială, ci ceea ce facem noi e să se revină la o situaţie normală. Nicăieri nu se întâmplă ceea ce a fost legiferat pe vremea preşedintelui Băsescu”, a declarat Alina Petrescu într-o intervenţie la Antena 3.

„Dacă Guvernul şi-ar fi dorit să rezolve această situaţie printr-o formulă urgentă, avea şi timpul, şi instrumentele pentru că această instituţie nu are conducere de câteva luni. Recurgerea la o ordonanţă de urgenţă înscrisă pe ordinea de zi suplimentară se constituie într-un alt semnal cu privire la modul netransparent în care acţionează Guvernul,” a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Mai mult, Dobrovolschi a subliniat necesitatea ca Guvernul Grindeanu să-şi înţeleagă rolul în arhitectura statului şi să nu se abată de la Constituţie: „ respectarea Constituţiei este obligatorie pentru toate instituţiile statului. Guvernul Grindeanu să înţeleagă că fiecare instituţie are un loc foarte bine definit în arhitectura statului.”

Mădălina Dobrovolschi a subliniat faptul că executivul avea şi alte modalităţi de rezolvare a situţiei de la ANCOM, instituţie rămasă fără conducere după ce mandatul preşedintelui anterior a expirat, şi nu trebuia să apeleze la o ordonanţă de urgenţă introdusă în ultimul moment de ordinea de zi suplimentară, procedură ce trage un semnal de alarmă privind activitatea netransparentă a Guvernului şi care nu este un mod responsabil de guvernare.

„Problema nu e că vor numi pe altcineva, ci modul în care au decis să facă acest lucru (...) Nu e un mod responsabil de a guverna şi de a te raporta la cetăţenii acestei ţări”, a conchis purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis.

OUG pentru modificare modului în care este numită conducerea ANCOM

În cadrul şedinţei de guvern de joi, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care este modificată  legea de funcţionare a ANCOM, astfel încât preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei vor fi propuşi de Executiv şi aprobaţi de plenul Camerelor reunite şi nu de preşedintele României, aşa cum era procedura până acum.

Întrebată de ce a fost nevoie de această ordonanţă de urgenţă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a spus: „în acest moment ANCOM nu are conducere. Mandatul precedentului preşedinte a expirat, nu există drept de semnătură. Trebuia numită o nouă conducere. Este absolut firesc ca Parlamentul să fie cel care decide final asupra conducerii acestei instituţii”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite