Preaiubite conducător Dragnea, dar voi cum plătiţi pentru că ne-aţi defăimat şi jefuit ţara?

E frică mare printre baronii neocomunişti din PSD. Firesc. E greu pentru nişte politruci să priceapă că nu mai pot controla chiar toată ţara. E greu să vadă că există o lume pe Facebook, de exemplu, pe care n-o pot manevra în niciun fel. O lume care le-a dat peste cap, în ultimii ani, planurile de jefuit ţărişoara.

Cum poate pricepe unul ca Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru furt de voturi, că el, baronul-baronilor, tătuca tuturor rămăşiţelor PCR-iste de pe plaiurile mioritice, nu poate prosti milioane de „rătăciţi” pe internet. „Rătăciţi” care-i tot distrug lui şi grupării lui de puşcăriaşi şi de puşcăriabili, ajunşi prin guverne, parlamente, primării, toate visele de nenorocit şi de furat un popor.

E greu pentru un individ care a controlat, zeci de ani, totul în jurul lui cu pungi de făină şi sticle de ulei să priceapă că există şi oameni care gândesc. Care au demnitate. Care au conştiinţă. Care nu pot fi cumpăraţi cu absolut nimic. Care nu pot fi manevraţi. Care îşi doresc o viaţă normală în ţara lor, care vor să îşi crească şi copiii frumos în ţara lor. Care s-au săturat să fie conduşi de toate lichelele agăţate pe veci de fotoliile călduţe plătite cu bani de la stat. Care nu acceptă niciodată niciun fel de compromis.

Cum poate Dragnea să priceapă că vin nişte alegeri la care toate pomenile lui electorale, pungile acelea care l-au făcut baron de Teleorman, parlamentar, ministru, vicepremier, şef de mare partid şi tot ce a mai vrut, se vor izbi de pereţii unui Facebook unde este hulit? Că vin nişte alegeri locale şi parlamentare, după care sunt şanse extrem de mari să nu mai aibă pe mână tot caşcavalul numit România. Cum ar putea Dragnea şi toată haita lui de politruci, învăţaţi să trăiască numai din combinaţii, din învârteli, din afaceri făcute numai cu bani de la stat, să înţeleagă că există un loc în ţara asta, mare şi foarte liber, pe reţelele sociale, unde nu fac ei jocurile? Unde, mai rău, nu face nimeni jocurile. Unde nu circulă şpăgi. Unde se pot dărâma guverne, unde se pot alege preşedinţi, unde oamenii se adună cu zecile de mii şi ies în stradă, fără să fie pusă în mişcare maşinăria vreunui partid.

Cum poate Dragnea pricepe că tu sau eu chiar suntem liberi? Că noi chiar spunem ceea ce gândim. Că noi avem valori. Că pentru mine sau pentru tine un politician care fură bani de la stat este un hoţ şi atât. Că unui politician îi putem spune şi mafiot, dacă scoate morţii la vot şi încearcă lovituri de stat. Că îi putem spune şi nenorocit, dacă a umilit, sărăcit, îmbolnăvit şi îndobitocit milioane de oameni, furându-le nu doar bani, ci şi vieţi.

Nu, Dragnea, cu mintea lui de baron şcolit intensiv în laboratoarele comunistoide ale PSD, nu poate pricepe nimic din toate astea. Şi, pentru că nu poate pricepe, s-a pus pe inventat legi de intimidare a milioanelor de „rătăciţi” care se cred liberi pe internet. Legi aberante, cu amenzi nesimţite. Asta dacă ne gândim că România are şi acum, printre altele, un Cod Civil şi un Cod Penal, care nu împiedică pe nimeni să-şi facă dreptate, dacă se simte defăimat. Dar Dragnea vrea să intimideze, aşa îi place lui, ca să poată controla. Dragnea vrea linişte. E absolut firesc. Doar e baronul învăţat mai mult cu morţii.

Mă întreb, câteodată, cât mai poate să îndure ţara asta? Cât mai putem să-i suportăm pe toţi infractorii dovediţi, pe toţi interlopii cu cefe late şi obraji care le crapă de atâta nesimţire? Ce ne mai trebuie ca să înţelegem că toţi nenorociţii ăştia care intră şi ies din puşcării, din birouri de procurori mai des decât o fac din instituţiile pe care le conduc nu au nimic din sfinţenia şi bunul-simţ al poporului ăsta? Mă întreb câte nenorociri mai trebuie să cărăm în suflete ca să pricepem odată că trebuie să ne trezim? Să ne trezim şi să ne scuturăm pentru totdeauna de toată gaşca asta de politruci care ne conduc. Că trebuie să avem demnitatea, datoria faţă de noi, faţă de copiii noştri să ne câştigăm singuri punga aceea de făină şi kilul de ulei.

P.S. Tovarăşe Dragnea, n-am să vorbesc cu tine despre bun-simţ, despre demnitate sau despre dreptate şi adevăr. N-am să vorbesc, pentru că am siguranţa că nu ştii ce sunt astea. Dar am să te întreb cât ar trebui ca tu şi toţi cei ca tine, cei care trăiţi de zeci de ani din banii munciţi de muritorii ca mine, să plătiţi ţării ăsteia pentru toată ruşinea pe care o înghiţim ca să vă avem conducători? Pentru toată umilinţa pe care o simţim când ne uităm la nişte condamnaţi cum se leagă de cele mai înalte funcţii în stat. Cât ar trebui să plătiţi acestei ţări şi oamenilor cinstiţi care încă nu au abandonat acest pământ pentru toată scârba de a vedea nişte analfabeţi, nişte golani, nişte plagiatori, nişte mafioţi măcinaţi de corupţie, care fac scut în faţa unor procurori, care împiedică actele fireşti de justiţie? Iar asta, ce vă spun, nu este defăimare. E doar realitate.