Ponta: USL va avea cel puţin 35 de parlamentari în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Murghiol, că USL a terminat negocierile privind colegiile, iar o estimare "rezonabilă" şi nu "hiperoptimistă" arată că Uniunea va avea cel puţin 35 de parlamentari în Capitală.

"Nu mai este niciun colegiu la nivel național de negociat. Având în vedere sprijinul pe care bucureștenii l-au acordat și sprijinul pe care noi ca Guvern și ca USL prin Consiliul General și prin primari îl dăm bucureștenilor, în cele 40 de mandate din București, la o estimare rezonabilă, nu hiperoptimistă o să avem cel puțin 35 de parlamentari, ceea ce pentru București este o schimbare fundamentală în ultimi 23 de ani", a afirmat copreşedintele USL.

Ponta a afirmat că USL are 246 de candidaţi, însă nu îi cunoaşte pe toţi după nume. "Nu am făcut aceste discuții pe nume. Nu pot să vă spun din minte, avem 246 de candidați, sigur îi cunosc, dar nu pot să vă spun pentru că nu am nominalizat în acest moment nici colegiul 6 din Târgu - Jiu, adică pe mine", a menționat președintele PSD.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite