Ponta: România trebuie să-şi coordoneze politicile, în privinţa migraţiei, cu Bulgaria şi Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul VIctor Ponta. FOTO Mediafax
Premierul VIctor Ponta. FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că România trebuie să-şi coordoneze politicile, în privinţa migraţiei, cu Bulgaria şi Serbia, astfel încât statul român să nu rămână să plătească „oalele sparte“ sau să îşi asume responsabilităţi, altele decât cele care sunt pe plan european.

„România este obligată şi bine este pentru noi să ne coordonăm politicile cu vecinii şi prietenii noştri Bulgaria şi Serbia, în aşa fel încât să nu rămânem noi cumva cei care să plătim oalele sparte sau să ne asumăm responsabilităţi, altele decât cele care sunt pe plan european. Asta vom face în continuare, vom colabora cu vecinii noştri, avem politici comune, suntem solidari cu Europa, dar nu vrem să rămânem singuri şi ăsta e un lucru extrem de important“, a declarat premierul Victor Ponta, în şedinţa de Guvern, citat de Mediafax. 

Totodată, premierul le-a cerut miniştrilor care au atribuţii pentru integrarea refugiaţilor să facă modificări legislative pentru ca România să fie pregătită să-i primească şi să-i ajute.

"Vreau să le cer tuturor miniştrilor care au atribuţii în ceea ce priveşte deciziile pe care le-am luat ieri (luni - n.r.) în Coaliţia pentru integrarea refugiaţilor şi, aici, de la primul pas, care înseamnă poliţie de frontieră, după aceea autorităţi locale, Ministerul Muncii, acces pe piaţa muncii, sănătatea, să avem grijă de copii, de cei care eventual vor veni, să schimbăm legile care ne împiedică să le dăm acces la educaţie, asta să facă România ca să fie pregătită în cazul în care va trebui să avem un număr de refugiaţi", a arătat Ponta.

România trebuie să adopte o legislaţie care să permită acordarea unor documente de identitate refugiaţilor, inclusiv un CNP, s-a stabilit la întâlnirea de luni a Coaliţiei naţionale pentru integrarea refugiaţilor.

„Între problemele care vor trebui să îşi găsească o rezolvare legislativă rapidă se află simplificarea procedurii de acordare a unor documente de identitate, inclusiv un Cod Numeric Personal, ca prim pas pe care refugiaţii trebuie să-l parcurgă pentru a putea fi integraţi ulterior. De asemenea, vor trebui aplicate modificări ale legislaţiei şi create mecanisme care să permită accesul refugiaţilor la învăţarea limbii române, la accesul gratuit al copiilor, dar şi al unora dintre adulţi, la educaţie, pentru asigurarea unei asistenţe medicale de bază prin eliberarea unui card special de sănătate, accesul pe piaţa muncii, dar şi la diverse forme de formare profesională, accesul la servicii bancare ş.a", se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern, la finalul discuţiilor.

Documentul amintit anunţă că s-au analizat şi alte aspecte legate de integrarea celor "câteva mii de refugiaţi care vor ajunge în România", pe măsură ce se va pune în aplicare strategia Uniunii Europene de relocare a sutelor de mii de refugiaţi sosiţi în ultimele luni în sudul Europei.
.
"S-a precizat că până pe 10 noiembrie, la nivelul unităţilor administraţiei locale, se va finaliza inventarul tuturor spaţiile de cazare care ar putea fi destinate primirii refugiaţilor. De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice va organiza în săptămânile următoare câteva centre teritoriale în care se vor desfăşura activităţile specifice de învăţare a limbii române, după metode asemănătoare „anului pregătitor” pe care îl parcurg studenţii străini înscrişi în învăţământul universitar", se precizează în comunicat.

Guvernul consideră că expertiza organizaţiilor non-guvernamentale în domeniul primirii şi integării refugiaţilor şi azilanţilor s-a dovedit extrem de utilă în identificarea unor soluţii punctuale la numeroasele provocări pe care se apreciază că le va duce cu sine fluxul de refugiaţi.

Următoarea reuniune a Coaliţiei naţionale pentru integrarea refugiaţilor va avea loc pe 16 noiembrie, dar până atunci vor avea loc activităţi pregătitoare pe cinci grupuri de lucru: soluţii de armonizare legislativă, integrarea socială, integrarea culturală, integrarea locală şi necesarul de logistică primară.

Premierii Bulgariei, României şi Serbiei au avut sâmbătă o reuniune, la Sofia.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite