PNL a cerut prezenţa premierului şi a lui Viorel Ştefan la dezbaterile pe Legea salarizării. Iordache: „Nu sunt în ţară“. Grindeanu se afla, de fapt, în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache FOTO Inquam Photos
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache FOTO Inquam Photos

Deputatul PNL Victor Paul Dobre a criticat absenţa de la dezbaterile asupra Legii salarizării a premierului Sorin Grindeanu şi a ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, şi a solicitat ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, să spună dacă legea e sustenabilă. Preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, i-a replicat deputatului PNL că Grindeanu şi Ştefan sunt într-o vizită oficială în Franţa. Premierul se afla însă chiar în Parlament.

„PNL a cerut de două ori prezenţa ministrului de Finanţe la o dezbatere privind sustenabilitatea acestei legi. Majoritatea PSD ne-a obstrucţionat. Am solicitat prezenţa premierului pentru acelaşi lucru. Azi, la o dezbatere atât de importantă, nu e nici premierul, nici ministrul de Finanţe. Cred că la o astfel de dezbatere e necesar să ne fie prezentat punctul de vedere al Guvernului şi cred că ministrul Muncii trebuie să răspundă la două întrebări: dacă această lege e sustenabilă şi motivele pentru care aplicarea ei a fost amânată faţă de programul de guvernare”, a declarat deputatul PNL Victor Paul Dobre, citat de News.ro

Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Florin Iordache, i-a replicat liberalului că nici premierul, nici ministrul de Finanţe nu sunt în ţară. „Premierul şi ministrul Finanţelor sunt plecaţi în vizită oficială în Franţa“, a spus Iordache.

Preşedintele de şedinţă a fost însă contrazis de Victor Paul Dobre. „Premierul e în ţară, participă la un forum. Cred că şi ministrul de Finanţe e prin împrejurimi. Această fugă de a fi prezenţi în Parlament la această dezbatere a premierului şi a ministrul de Finanţe e o conformare a rezervelor pe care le avem privind sustenabilitatea acestei legi“, i-a replicat Dobre lui Iordache. În timpul dezbaterii asupra Legii salarizării din Camera Deputaţilor, premierul Sorin Grindeanu s-a aflat chiar în Palatul Parlamentului, la un forum.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite