PNL cere Guvernului sa nu le ia profesorilor tichetele de masa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Primul-ministru are momente de amnezie in problema tichetelor de masa pentru bugetari, in special pentru profesori", afirma deputatul liberal Eugen Nicolaescu. El aminteste ca, in 1998, cand s-a

"Primul-ministru are momente de amnezie in problema tichetelor de masa pentru bugetari, in special pentru profesori", afirma deputatul liberal Eugen Nicolaescu. El aminteste ca, in 1998, cand s-a votat in Parlament Legea privind acordarea tichetelor de masa, senatorii si deputatii pedeseristi, aflati atunci in opozitie, au fost principalii sustinatori ai acestui act normativ. Apoi, in 2001, in ordonanta privind impozitul pe venit, emisa de Guvernul Nastase, tichetele de masa sunt prevazute ca venituri neimpozabile, iar la votarea bugetului pe 2002, ministrul Educatiei a promis ca profesorii vor beneficia de aceasta facilitate. "Acum, premierul, haituit de organismele financiare internationale din cauza angajamentelor nerespectate, vine in sprijinul profesorilor si se intreaba, hamletian, daca nu ar fi bine ca acestia sa nu mai manance pentru ca, poate, vor dori sa bea vodca", afirma deputatul PNL. El sustine ca liberalii au avertizat Guvernul, la votarea bugetului pe anul in curs, ca nu va putea sustine financiar acordarea tichetelor de masa, dar ca Executivul a ignorat acest semnal de alarma. "Guvernul este obligat sa-si asume intreaga politica pe care o promoveaza, iar daca nu recunoaste ca merge din greseala in greseala, atunci trebuie sa demisioneze", declara Eugen Nicolaescu. Premierul a criticat, vineri, la videoconferinta cu prefectii, acordarea tichetelor de masa in sectorul bugetar, referindu-se in special la profesori. Nastase a spus ca sistemul acestor tichete este impotriva oricarei abordari financiare serioase".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite