PMP: „Trecerea STS în subordinea premierului afectează interesele de securitate ale României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac, liderul PMP, alături de deputatul Elena Udrea FOTO Arhiva Adevărul
Eugen Tomac, liderul PMP, alături de deputatul Elena Udrea FOTO Arhiva Adevărul

Partidul Mişcarea Populară (PMP) cere majorităţii parlamentare USD – UDMR să renunţe la transferul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) din subordinea preşedintelui Traian Băsescu în subordinea Ministerului de Interne pe motiv că afectează interesele de securitate ale României.

„Victor Ponta şi majoritatea construită în jurul PSD fac un joc cinic de putere, atrăgând riscuri de securitate naţională prin luarea STS în subordinea guvernului şi demararea de proiecte cu companii străine în zona extrem de sensibilă a securităţii informatice. Cerem guvernului Ponta să renunţe la preluarea STS, să nu afecteze interesele de securitate ale României şi să nu dea semnale contradictorii privind orientarea strategică a României în plan extern.“, se arată într-un comunicat al PMP remis „Adevărul“.

PMP nu vede cu ochii buni nici colaborarea Guvernului cu comnaia chineză Huawei. „Nu avem încredere în Victor Ponta atunci când ne spune că nu există nicio problemă în colaborarea României cu companii chineze precum Huawei în domeniul securităţii informatice. Statele Unite ale Americii consideră de mai mulţi ani de zile companii chineze precum Huawei o ameninţare. PMP consideră că România trebuie să dea dovadă de claritate în legătură cu opţiunile sale strategice şi să ţină cont de semnalele din SUA legate de colaborarea cu ţări şi companii din afara NATO şi a Uniunii Europene.“, argumentează liderii PMP.

Proiectul de mutare a STS la guvern a apărut după accidentul aviatic din Apuseni, soldat cu doi morţi. Victor Ponta a criticat atunci lipsa de acţiune a serviciului şi a a decis ca STS să fie trasferat în subordinea MAI, condus de vicepremierul Gabriel Oprea.

Premierul Victor Ponta susţine însă că proiectul de lege privind trecerea STS din subordinea CSAT la MAI nu are nicio legătură cu Huawei.  „Este un neadevăr că Huawei are vreo legătură cu STS. Marile companii trebuie să ştie că se bucură din partea statului român de tot sprijinul. Dacă există licitaţii, toate sunt făcute în baza legislaţiei europene. SUA şi multe alte state lucrează cu compania HUAWEI, ca să vă spun direct. Ce a spus preşedintele a fost o prostie“, a spus Ponta.

La un pas de a fi lege

Proiectul de lege iniţiat de PSD prin care STS va fi transferat de la CSAT la MAI, sub conducerea directă a premierului Victor Ponta, a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de act normativ, urmând ca Senatul să ia decizia finală. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor deoarece termenul de dezbatere - 20 martie 2014 - a fost depăşit.

Pe aceeaşi temă:

Trecerea STS la MAI, încă un pas şi devine lege. Deputaţii au trimis proiectul la Senat, fără dezbatere

Proiectul de lege iniţiat de PSD prin care STS va fi transferat de la CSAT la MAI, sub conducerea directă a premierului Victor Ponta, a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor.

Ponta: Băsescu atacă în mod constant investitorii. Este un neadevăr că Huawei are vreo legătură cu STS

Premierul Victor Ponta le-a transmis astăzi investitorilor străini că România este o ţară sigură şi l-a atacat pe preşedintele Traian Băsescu, după ce şeful statului a spus că memorandumul încheiat între Guvern şi compania Huawei este cu dedicaţie.


 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite