Partidul lui Gică şi Ministerul Ciurucurilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grindeanu, Ponta, Tudose vor să îi fure partidul lui Dragnea aşa cum Ponta i-a furat partidul lui Geoană şi Dragnea, lui Ponta. Daniel Constantin a încercat să fure partidul lui Tăriceanu. Băsescu i-a furat partidul lui Roman.  Televiziunile şi ziarele au fost pline de-a lungul timpului de headlines şi de breaking news de acest fel.

E drept că marea majoritate a băieţilor mai sus menţionaţi sunt specialişti dovediţi în „afaceri“ şi în „aranjamente“ care stârnesc invidia tuturor categoriilor de hoţomani, începând cu hoţii de buzunare şi terminând cu Şova sau Oprescu. Totuşi, ideea că un partid cu mii sau cu sute de mii de membri este partidul lui Gică este extrem de toxică pentru o democraţie funcţională.

Partidul lui Gică are ca rezultat democraţia lui Gică, în care două dintre cele trei puteri ale statului - executivul (guvernul) şi o bună parte a legislativului ( parlamentul şi senatul) - lucrează în principal pentru bunăstarea lui Gică şi cea a „prietenilor“ săi, iar generozitatea şi sprijinul acestora se cer a fi recompensate, şi mai deloc pentru bunăstarea celor mai mulţi dintre noi. De-a lungul anilor, din cauza unei clase politice şmechere şi profund corupte, ministerele au devenit şi ele ministerele oamenilor lui Gică.

Pe lângă Gică, sunt şi o mulţime de Gicuţi care fie îl controlează, fie fac posibilă victoria Marelui Gică.

Controlul (de tip mafiot ) judiciarului şi al presei înseamnă, în mod logic, un alt obiectiv major al partidului lui Gică, dar şi al partidelor mai micuţe controlate de Gicuţi. Gicuţi mafioţi pe faţă de tip Becali şi Dan Diaconescu, dar şi alţii sofisticaţi de tip Guşă, Ghiţă şi Voiculescu au încercat să copieze modelul Berlusconi /Gică de Italia. Toţi au făcut tot posibilul şi au reuşit să ocupe poziţii politice extrem de importante în lumea politică, de la nominalizarea pentru poziţia de vicepremier (Voiculescu) până la membru în comisia care ar fi trebuit să controleze bunul mers al justiţiei (Becali) sau al SRI (Ghiţă). În acelaşi timp, au controlat televiziuni construite ca instrumente de şantaj şi influenţă a puterii, au fost supramediatizaţi şi, automat, au devenit formatori de opinie importanţi. Toţi au condus pe faţă sau din umbră partide politice menite să le asigure imunitate şi acces la putere.

Îmbogăţirile fabuloase ale politicienilor de vârf au atras şi continuă să atragă în politică o mulţime de viitori Gici şi Gicuţi care speră să repete reţeta „succesului“ de la ilustrii lor predecesori.

Alternativa la partidul lui Gică este, în principiu, relativ simplă: un partid reprezentat de un grup (undeva între 20 şi 30 de persoane) şi nu de un om. Grupul ar trebui să fie cât mai echilibrat din punct de vedere al reprezentativităţii, impecabil profesional şi fără oameni de tip Buşoi. Reprezentarea publică a unui astfel de partid ar trebui să depindă de expertiză şi nu de „funcţie“.  

Un astfel de partid va avea multiple probleme din cauza faptului că orice organizaţie politică clădită profesionist, pe principii meritocratice şi cu toleranţă zero faţă de corupţie, va fi în mod practic cea mai mare ameninţare pentru actuala clasă politică românească. Şi nu numai pentru ea. De la Băsescu la Ghiţă, de la Firea la Udrea, de la secretari generali ai ministerelor până la rudele micului baron local angajate la stat, cu toţii vor avea doar de pierdut. Părţi ale instituţiilor internaţionale vor fi şi ele, în mod indirect, ameninţate.  Televiziunile Ghiţilor şi ale Voiculeştilor, dar şi DNA şi serviciile vor avea de pierdut dacă un partid construit cinstit şi meritocratic ar avea acces la putere. Distrugerea unei astfel de mişcări ar trebui să fie principala prioritate a tuturor „formatorilor de opinie“ ataşaţi Gicilor şi Gicuţilor.

Un astfel de partid ar trebui, iniţial, să aibă o singură prioritate: o reformă radicală a administraţiei publice. 

Comunicarea publică ar trebui şi ea să fie foarte disciplinată şi cu un singur subiect principal:  reforma ministerelor şi a tuturor instituţiilor plătite din banul public. Un exemplu ar fi o iniţiativă denumită Administraţia Ciurucurilor, în care numele, CV-urile şi activitatea „specialiştilor“ lui Gică să fie principalul subiect. Sunt cel puţin câteva mii, dacă nu zeci de mii, de funcţionari publici în poziţii foarte bune, funcţionari imposibil de dat afară în mai puţin de doi ani, care ar merita poziţii la vârf într-un astfel de minister, primărie, agenţie, direcţie, inspectorat… O parte dintre ei sunt foşti parteneri de viaţă, şoferi sau secretare ale diverşilor Gici.

Deşi extrem de dificilă, înfiinţarea unui Minister al Ciurucurilor, care să permită transferarea celor mai periculoşi dintre funcţionarii publici, oameni care în acest moment asigură bunul mers al sistemului hoţomanilor lui Gică, ar putea funcţiona ca o metodă de a evita sabotarea logică din interior a oricărui guvern cinstit. Ar putea face vizibilă publicului larg dezastrul din administraţia publică, dezastru care reflectă în mod firesc calitatea clasei politice care ne-a condus în ultimii 27 de ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite