Paradigma grecească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguţa Vasilescu FOTO Inquam Photos / George Calin
Lia Olguţa Vasilescu FOTO Inquam Photos / George Calin

Nu sunt economist, nici finanţist, cum presupun că ştiu cititorii acestor însemnări, aşa că n-am pretenţia că este absolut adevărat ce voi spune mai departe şi ceea ce, de altfel, am mai spus nu o dată, despre situaţia din România.

Sunt un simplu observator, dar cu oarecare experienţă politică şi, în plus, citesc zilnic presa, urmăresc programele de TV de pe şase-şapte canale, discut cu prieteni mai bine pregătiţi decât mine, încercând să-mi fac o idee cât mai corectă despre o realitate care, remarc, îi pune adesea în dificultate până şi pe specialişti. Aşa că vă rog să luaţi observaţiile mele cum grano salis, după vorba latinească, prin urmare, cu un grăunte de sare. Nu e nevoie să precizez sensul expresiei: cine nu ştie că, spre a fi pe de-a-ntregul gustoasă, mâncarea are nevoie de mai mult de un grăunte?

Măsuri de austeritate

M-au frapat câteva asemănări dintre situaţia economică şi, implicit, socială din România de după alegerile parlamentare de anul trecut şi situaţia de acum câţiva ani din Grecia. Asemănările pornesc chiar de mai demult. Gestul UE a fost politic, în ambele cazuri. Se considera atunci că lărgirea UE e mai importantă decât îndeplinirea sută la sută a condiţiilor de aderare. România şi-a făcut o vreme lecţiile cât a putut ea de corect. Ca şi Grecia. A survenit criza şi au ieşit la iveală carenţe de fond ale economiei, care nu puteau să nu se reflecte în viaţa socială şi în politica celor două state. În România, cel puţin, procesul de degradare părea încheiat odată criza trecută, creşterea economică reluată şi leul stabilizat.

România pare s-o ia pe urma Greciei tocmai când creşterea economică este apreciată de unii ca cea mai mare din UE.

Nu şi în Grecia, unde criza s-a transformat într-un dezastru, principalele cauze fiind cheltuielile exorbitante în raport cu un buget fragilizat şi cu datorii la bănci străine imposibil de plătit. Băncile greceşti au încetat să facă plăţi. Turiştii s-au văzut nevoiţi să vină cu bani de acasă, fiindcă bancomatele nu funcţionau. Dificultăţilor economice li s-au adăugat dificultăţi politice, un val de antieuropenism abătându-se asupra ţării ca un tsunami, iar cel mai caraghios partid populist existent vreodată în peninsulă, sprijinit de ample mişcări de stradă, a fost cât pe ce să scoată Grecia din UE şi să o întoarcă la drahmă, fosta monedă naţională. Se ştie ce a urmat: luni întregi de dezbateri politice la Bruxelles, împrumuturi, măsuri de austeritate, revolte şi contrarevolte, care au ameliorat treptat, dar nu neapărat definitiv, ameninţarea insolvabilităţii statului elen, care nici în turism n-a mai avut un factor productiv. Dacă UE nu era, Grecia s-ar fi prăbuşit.

Promisiuni electorale

România pare s-o ia pe urma Greciei tocmai când creşterea economică este apreciată de unii ca cea mai mare din UE. Fireşte că s-a remarcat că e vorba de o creştere bazată pe consum, nu pe productivitate. Sigur, consumul în sine e un element pozitiv, dar el nu trebuie susţinut oricum, de pildă, prin sporirea fără măsură economică justă a veniturilor populaţiei, ceea ce conduce la cheltuieli insuportabile pentru buget. Un echilibru relativ a părut să se menţină în prima parte a guvernării Cioloş. Dar cele două rânduri de alegeri au dat naştere unei deşănţate politici populiste – a se vedea programul PSD – pe care guvernul Grindeanu se vede obligat s-o onoreze. La nici trei luni de la înscăunare, ministrul Dezvoltării anunţă că nu mai există bani pentru a acoperi procentul cuvenit în atragerea de fonduri europene, ministrul Finanţelor anunţă, la rândul lui, chiar azi, 22 martie, când scriu aceste rânduri, tăierea unor cheltuieli, ceea ce înseamnă că doar ziua şi noaptea au valori egale, nu şi cheltuielile şi veniturile. Derapajul continuă însă: ministrul Muncii promite uriaşe creşteri de salarii, iar preşedintele PSD inversează candid (?) cauzele şi efectele, afirmând că nu se ajungea la deficite şi tăieri dacă se respecta programul de guvernare, evident fiind că tocmai programul era de vină. Ultima săptămână din martie e plină de greve: feroviarii, poliţiştii, funcţionarii publici. La fel ca în Grecia acum trei ani. De unde se vede că mărirea salariilor funcţionează ca promisiune electorală, dar, oricât ar fi de mare, nu satisface o populaţie aflată într-o stare materială precară. Şi mai scoate capul o asemănare cu Grecia: pierde teren ideea europeană. Nu numaidecât, din fericire, în mintea omului de pe stradă, dar în calculele cinice ale liderilor politici. Al doilea om în stat se referă la posibilitatea unui Romexit, pe modelul Brexit, iar un fost prim-ministru, chitit pe rupt o halcă din PSD, afirmă că, aşa cum Trump a pus SUA înaintea lumii, noi trebuie să punem România înaintea Europei.

UE nu numai că nu mai e dispusă să sară în ajutorul României, dar ia în considerare o UE cu două viteze.

Avertisment limpede

Alţi parlamentari arată cu degetul spre companiile internaţionale şi fac din Soros un ţap ispăşitor pentru iresponsabilitatea propriilor convingeri (?). Acelaşi ministru al muncii se pronunţă, de data asta doar în limba română, contra respectării acordului cu UE privind deficitul de maximum 3% impus de Bruxelles statelor membre. Dacă schimbăm numele şi eventual funcţiile, forma şi fondul acestor alegaţii sunt identice până la greaţă cu cele din Grecia de ieri. Cu o uriaşă deosebire: UE nu numai că nu mai e dispusă să sară în ajutorul României, dar ia în considerare o UE cu două viteze. Să ne gândim o clipă la ce poate însemna asta: poate însemna un avertisment limpede că, de aici înainte, UE va lăsa fiecare stat-membru să meargă cu viteza de care e capabil. De vreun ajutor, ca în Grecia (dar şi în Italia sau Spania, într-o mai mică măsură), nici vorbă. Credeţi că interpretez greşit noua atitudine a UE faţă de statele-membre?

Nu mă simt în stare să adaug nimic. Credeam până deunăzi că nu sunt multe lucrurile care mă mai pot uimi. Greşit! Cum uimirea caracteristică a vârstelor mici, să fie revenirea capacităţii mele de mă uimi o dovadă că dau în mintea copiilor?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite