Paleologu: Iohannis e încântat să intre cu Dăncilă în turul doi şi face toate eforturile s-o ridice. Sunt calcule meschine, cu efect de bumerang

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale Theodor Paleologu susţine că preşedintele Klaus Iohannis face toate eforturile pentru a intra în turul doi cu Viorica Dăncilă, precizând că astfel de calcule sunt "meschine" şi pot avea efect de bumerang

Theodor Paleologu a spus, vineri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că dacă ar fi fost preşedinte nu ar fi numit-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, precizând că strategia lui Klaus Iohannis a fost ca prin această mutare să compromită "iremediabil" PSD-ul.

Paleologu a amintit că în 2016, preşedintele Klaus Iohannis, prin comportamentul său "subtil şi ingenios", a reuşit contraperformanţa să ducă PSD la un scor uriaş, după ce, în 2014, a câştigat detaşat prezidenţialele.

"Este o contraperformanţă extraordinară ca în 2014 să câştigi cu o diferenţă de un milion de voturi, iar doi ani mai târziu să obţină PSD un scor pe care nu l-a mai avut niciodată înainte. Este un fapt. Eu nu aş fi numit-o pe Dăncilă prim-ministru. Domnul Iohannis e încântat să fie doamna Dăncilă în turul doi şi face toate eforturile posibile s-o ridice. Numai că genul ăsta de calcule sunt meschine şi au efect de bumerang. A numit-o pe Dăncilă gândindu-se numai şi numai la realegerea lui ca preşedinte, iar acum, iaca poznă. Avem o situaţie grotescă. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs în hohote", a afirmat Paleologu.

Candidatul PMP a declarat că este "foarte păgubos când un preşedinte nu are în cap decât realegerea lui pentru al doilea mandat".

Paleologu a precizat că, dacă va câştiga prezidenţialele din acest an, nu va viza un al doilea mandat în 2024.

"După 25 noiembrie nu voi viza o candidatură la alegerile din 2024. Nu spun asta ca să fiu simpatic şi să spună lumea; vai, ce tip modest e Paleologu. Motivul e altul: am convingerea fermă că nu eşti credibil ca arbitru, ca mediator, dacă lumea te bănuieşte că ai un plan pentru competiţia care urmează. E un angajament pe care mi-l iau", a precizat Paleologu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite