OUG-urile, ultima soluţie pentru salvarea penalilor. Ori la bal, ori la spital. Va semna premierul Dăncilă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Premierul” (de facto), Darius Vâlcov, 8 ani. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, 2 ani cu suspendare. Preşedintele Senatului, Tăriceanu, trimis în judecată. Mai mulţi miniştri aflaţi în anchete penale. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, obedient actualei puteri. Suntem unici în lumea civilizată cu un astfel de tablou!

Toate semnalele conduc către ideea că evenimentele se precipită spre soluţia finală, de salvare a penalilor aflaţi în fruntea statului. Se apropie sentinţele în dosarele  Dragnea, Tăriceanu şi alţii. Dacă Dragnea primeşte o nouă condamnare, şi prima se va transforma în executare. Nu-i mai interesează nimic. Dar absolut nimic. Dragnea şi Tăriceanu refuză să participe la evenimente publice (24 ianuarie), de teama de a fi huiduiţi, ziariştii îi înghesuie cu întrebări incomode oriunde îi prind. Oameni de încredere, precum Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, sunt arestaţi preventiv. Teoria cu „statul paralel” este răsucită şi rostogolită de dimineaţa până noaptea la televiziuni prietene penalilor. Nici măcar socialiştii europeni nu mai sunt băgaţi în seamă. Când a fost întrebat ce opinie are despre critica dură a dnei Maria Gomes, europarlamentar socialist, Dragnea s-a lepădat şi de socialişti: Nu am familie în Europa”. Oricum nu-l mai primeşte nimeni în vreo ţară civilizată.

Ultima soluţie, OUG-urile

După condamnarea dură primită de Darius Vâlcov la ICCJ, este clar că nu există cale de negociere sau împăcare a penalilor cu justiţia. Este o luptă cruntă, pe libertate sau închisoare. Care pe care.  Dacă Adrian Năstase a făcut puşcărie acum 10 ani, ce speranţe de scăpare să mai ai de la justiţia actuală. Niciuna.

Primul pas, instalarea premierului Dăncilă în fruntea guvernului. Un personaj şters, fără calităţi care s-o recomande pentru această funcţie importantă. Mai ştearsă decât Sevil Shhaideh, dar la fel de obedientă lui Dragnea. Şi ea pornită împotriva justiţiei, după cum a demonstrat cu ocazia OUG 13 din februarie 2017. Dragnea speră că nu va fi destul de deşteaptă, cum au fost premierii Grindeanu şi Tudose,  să refuze să anuleze independenţa justiţiei cu OUG-uri. Cu Darius Vâlcov în spate, care să conducă de facto guvernul, sarcina premierului Dăncilă este doar să semneze OUG-urile care să salveze penalii de puşcărie. Nu se ştie dacă Viorica Dăncilă va sesiza la timp pericolul mortal care o pândeşte: în puşcărie intră cine semnează, nu cine dictează. Să-i întrebe pe Grindeanu şi Tudose, de ce au preferat să plece, dar să nu semneze ce le cereau Dragnea şi Tăriceanu.

Ce avantaje au OUG-urile, comparativ cu calea parlamentară

Intră imediat în vigoare, după publicarea în M.Of. Pot fi atacate la CCR doar de Avocatul Poporului, care nu se bagă în astfel de chestii, că mai are multe datorii de plătit la bănci. M.Of. a fost trecut în subordinea Camerei Deputaţilor, deci va executa imediat ce i se cere. Cel mai important lucru. În legea penală funcţionează principiul conform căruia se aplică prevedere legală cea mai favorabilă inculpaţilor. Şi nu vor mai face greşeala din OUG 13, de anul trecut, când cineva inteligent a introdus prevederea că intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în M.Of. Chiar devenite legi, prin parlament, atacate la CCR sau respinse de preşedinte, nu mai contează. OUG-urile reprezintă legea penală mai favorabilă care  şi-a produs efectele. Salvarea penalilor s-a produs. Cele trei legi de funcţionare a justiţiei, trecute prin parlament, sunt pe linie moartă acum, n-au trecut de CCR şi de preşedinte.

Scandal public, intern şi extern, va fi, fără îndoială. Dar fără rezultate palpabile. OUG-urile îşi vor fi făcut efectele, şi doar asta contează. Ştiind că nu pot avea rezultate concrete, criticile şi manifestaţiile se vor atenua mai repede. În cel mai rău caz, cei vizaţi de OUG-uri vor demisiona, pentru a da satisfacţie criticilor, dar vor scăpa de puşcărie. Ori acesta este lucrul care îi interesează  în primul rând. În cazul Poloniei, UE a reacţionat cu întârziere, şi cam fără vlagă. Nu e de presupus că va fi mai eficientă în cazul României.

Ce vor conţine OUG-urile?

O să aflăm în curând de la trioul de nădejde al penalilor, Iordache, Nicolae, Nicolicea. Probabil dezincriminarea exact a faptelor de care sunt acuzaţi penalii din fruntea statului, posibil o graţiere extinsă pentru cei deja condamnaţi, alte „şmecherii” juridice pe care le coace acum „trioul”. Inclusiv asigurarea traseului de numire a şefilor de parchete şi instanţe de judecată din echipa obedienţilor PSD-ALDE.

Concluzie

Apropierea termenelor pentru soluţionarea dosarelor Dragnea şi Tăriceanu  nu mai oferă  loc pentru  alte variante. Ori la bal, ori la spital. Unica variantă de salvare de puşcărie, directă, rapidă şi eficientă, o reprezintă OUG-urile. Va semna Vasilica Dăncilă aceste OUG-uri? Sau îşi va da seama ce riscă, cum şi-au dat seama Grindeanu şi Tudose. Aceasta este singura neclaritate în momentul de faţă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite