Opozitia nu-si mai simte dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saptamana trecuta, Stelian Tanase a invitat la GDS fosti lideri politici ai coalitiei, din PNL, PNTCD, PPC, Alianta Civica si UFD, pentru o discutie privind viitorul dreptei. Discutia, purtata ca

Saptamana trecuta, Stelian Tanase a invitat la GDS fosti lideri politici ai coalitiei, din PNL, PNTCD, PPC, Alianta Civica si UFD, pentru o discutie privind viitorul dreptei. Discutia, purtata ca intre vechi prieteni, a fost de fapt o negociere stransa a unei eventuale colaborari in opozitie. Nu s-a conturat nimic clar - o alianta sau un singur partid - insa conversatia politica, pe care o redam concis, arata precis starea de astazi a opozitiei. Gheorghe Ceausescu (PPC): Intai trebuie lichidat sistemul. Cristian Preda (fost consilier al lui Emil Constantinescu): PNL, care este partid parlamentar, are de gand sa construiasca o relatie cu aceste partide? Cum e posibila o reunire ideologica? Valeriu Stoica (PNL): Culoarul PD nu exista; este ocupat pentru cel putin un deceniu de PSD. Avem si confuzie pe dreapta, ceea ce as numi o dreapta plurala. CDR a fost necesara si utila. Nu a fost organizata doctrinar. Principiul ei, anticomunismul, este depasit. Dar vremea coalitiilor politice a trecut. Batalia pentru lider o submineaza. PSD si-a facut datoria: a construit o stanga puternica. Eu, cel putin, sunt de acord sa discutam constructia doctrinara a unui partid de dreapta. Dupa aceea, sa vedem cum se discuta cu PD. Daca Basescu nu vine alaturi de noi nu are nici o sansa. Constantin Radulescu Zoner (lider AC): Draga, la noi, dreapta este asimilata cu legionarii. Cat despre crestin democratie, ce aparitii penibile, sa nu se supere nimeni! Nu-si mai amintesc de ce sunt invinuiti?! Si, cautati, domnilor, sa atrageti elita intelectuala! N-o aveti! Aveti cativa... Constantin Dudu Ionescu (PNTCD): Este pentru prima oara cand ni se ofera prilejul sa ne lingem ranile impreuna. La noi, greutatile in tribunale (zambete la Calin Catalin Chirita) au impiedicat clarificarile doctrinare si ideologice. Nu vom putea baga in aceeasi structura crestin democratie, liberalism si conservatorism. Polul de dreapta ar trebui coagulat in jurul unui program minimal de dreapta. Varujan Vosganian (UFD): Sa nu ne comparam cu Europa! La noi se confrunta stanga nedemocratica si totalitara cu dreapta. Saltul economic se face pe o societate bantuita de prejudecati si manipulari. Toate doctrinele sunt compatibile, dar un singur partid este cel mai mare cadou pe care l-am face PSD. Pe termen scurt, nici un partid nu va fi capabil sa invinga PSD. Sa construim o platforma institutionala! Avem tuburile de vopsele, sa le facem combinatia! Sa nu fie nici Stoica, nici Varujan, sa fie peisaj de toamna. Mona Musca (PNL): Domnii mei, noi avem un meci de jucat, cu o echipa puternica pe stanga. Nu sunt de parere ca PSD este liberal. Avem doua variante. Suntem in apa pana la brau (intreruperi din sala: "De jos in sus sau .."). De jos. Ne intoarcem la mal sau facem in asa fel incat sa ajungem pe malul celalalt? Restul sunt detalii. Vreti sa luptam separat? Ma indoiesc ca putem. Platforma comuna? Am mai facut o data, si am fost o conventionista convinsa... (razand) D-le Zoner, de ce va uitati asa critic?! Calin Catalin Chirita (PPC): Ce fel de capitalism vrem sa facem? Romanesc? Nu. Veros? Nu. Popular! (Rumoare, zambete) Crin Antonescu (PNL): Vorbind, se intrerupe si se intreaba: Domnul Athanasiu de pilda, ce putem spune, este de dreapta sau de stanga? Moment suspendat dupa care se aude rapid o replica: Varujan Vosganian (UFD): E un oximoron. Cristian Preda: Propun intalniri periodice, daca domnii sunt asa orgoliosi, pe teren neutru, la GDS, partidele neparlamentare sa-si transmita initiativele catre PNL, care sa le duca in Parlament. Zoner (AC): Ii inteleg pe liberali, cu avantajul ca sunt in Parlament, ca vor sa faca ei acest pol. Dar, sa ma iertati, absorbtia partidelor este o utopie. Schimbati macar sistemul electoral! Petru Romosanu (PPC): Singura propunere interesanta a fost a domnului Stoica. Dar are un pronuntat caracter indecent. Dvs. propuneti sa-i haliti pe toti. E neconvenabil sa aiba toti aceeasi soarta ca Melescanu. Dvs. va mentineti procentele, iar ceilalti si le pierd. Intalnirea s-a incheiat in stilul sarmant al opozitiei. Partidele, poate, se vor intalni din nou peste trei luni, sa vada ce mai fac.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite