O neghiobie - Pornind de la un articol al d-lui Péter Demény

Aflu dintr-un comentariu publicat joi, 1 iunie, de dl. Peter Demény pe adevărul.ro că Prefectura judeţului Mureş ar fi dispus, cu de la sine vrere şi putere, demontarea plăcuţelor bilingve din judeţ şi din oraşul Târgu Mureş.

Dacă e adevărat ceea ce scrie în comentariul său dl. Demény şi se pare că e fiindcă de zece zile nimeni nu a formulat vreo dezminţire, atunci cred că este vorba despre o gravă încălcare a legii – pentru care guvernul Grindeanu ar trebui să ia urgent măsurile cuvenite, inclusiv drastica sancţionare a reprezentantului său în teritoriu- şi de o acţiune complet necugetată.

Să fiu bine înţeles. Nu sunt mai european decât toţi europenii. Am ferma convingere că toţi locuitorii României, indiferent de etnie ori de zona în care locuiesc, au obligaţia constituţională - pe care nu are dreptul să o pună în discuţie nici măcar atât de lovitul de limbariţă UDMR - de a cunoaşte limba oficială a Statului. Care este şi va trebui să rămână unică. Iarăşi, indiferent de zonă. Articolul 1 din Constituţia României este nenogociabil, oricât ar vrea să fie altfel domnii Kelemen Hunor, Markó Béla, Borbely László şi lista e mult mai lungă. Unii dintre ei cu mari probleme în justiţie.

Mai cred că trebuie să te cheme Orbán Viktor să ai nemăsuratul tupeu al acestuia spre a scoate pe gură enormitatea că România ar trebui să îi ceară scuze Ungariei pentru lucrurile drepte scrise şi consfinţite pe vecie în Tratatul de la Trianon. Pe care numai un exaltat ori un descreierat politic îl poate pune în discuţie în secolul al XXI-lea.

Cred însă deopotrivă că în cazul plăcuţelor bilingve, odată ce punerea lor a fost aprobată prin lege, nu mai este cale de întors. Minoritatea maghiară ar fi, pe drept cuvânt, grav afectată, ofensată, scandalizată de demontarea lor. Şi nu cred că avem nici noi, românii, nici maghiarii nevoie de dureri în cap în plus.

Este inutil să ne amăgim că am fi rezolvat toate problemele legate de convieţuirea româno-maghiară şi că în zonele în care maghiarii deţin o pondere însemnată- aşa cum e cazul municipiului Târgu Mureş- ar domni pacea, concordia şi prietenia. Că ne pupăm la fiecare colţ de stradă. Nici vorbă. Aveau perfectă dreptate Alina Nelega şi Kincses Réka în ceea ce scriau şi spuneau în piesa şi spectacolul lor intitulat Double Bind. Un spectacol aflat şi astăzi în repertoriul Trupei Liviu Rebreanu a Naţionalului târgumureşean.

Problemele nu sunt între cetăţeni, ci între lideri, politicieni, între indivizi interesaţi din josnice motive să inflameze periodic raporturile dintre cele două comunităţi. A făcut-o  cu câteva săptămâni în urmă Congresul UDMR de la Zalău, o fac acum, pesemne,  dacă - repet - domnul Dimény nu dezinformează - funcţionarii Prefecturii Mureş.

Ceea ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş este o rană încă deschisă. Justiţia ne tot promite de ani de zile că va elucida enigma şi că va face cunoscuţi şi vinovaţii. Nu se întâmplă, de fapt, nimic. Iar acest nimic nu este nicidecum în favoarea vindecării plăgii.

După părerea mea, cauzele şi vinovăţiile sunt departe de a fi unilaterale. Iar un mai vechi spectacol intitulat 20/20 al Gianinei Cărbunariu, jucat la Teatrul Yorick din Târgu Mureş, a formulat o seamă de ipoteze mai mult decât interesante.

Din păcate sau din fericire, nu este nici rolul, nici în puterea teatrului să rezolve astfel de probleme. Avem autorităţi îndrituite şi obligate să facă asta.

Deocamdată ar fi foarte bine ca respectivele autorităţi să nu complice şi mai mult situaţia.