O amintire din vremea în care România îşi plătise datoria externă

Câteva publicaţii ne-au reamintit că în data de 12 aprilie 1989, profitând de Plenara Comitetului Central al PCR, pe fondul aplauzelor şi ovaţiilor aferente, Nicolae Ceauşescu anunţa victorios achitarea ultimei tranşe din datoria externă a României.

În fapt, secretarul general făcea anunţul în reluare. Îl mai făcuse cu aproape două săptămâni înainte, cu ocazia şedinţei Comitetului Politic Executiv. La sus-amintita plenară, Ceauşescu plusa. Bâlbâitul făcea exerciţii de oratorie. Vorbea despre intenţia de a propune celor mai înalte foruri de conducere ale PCR adoptarea unei hotărâri în conformitate cu care România să nu mai contracteze niciodată astfel de împrumuturi înrobitoare. Nu fiindcă a venit Revoluţia, nu pentru că PCR s-a aneantizat pe data de 22 decembrie 1989, nu deoarece Nicolae Ceauşescu şi sinistra lui soţie au fost executaţi după un simulacru de proces pe data de 25 decembrie acelaşi an, România are astăzi iarăşi datorii . Vreo 90 miliarde de euro. O sumă imensă nu numai prin comparaţie cu cele 21 de miliarde de dolari contractate în anii 70 pe care Ceauşescu le-a dorit rapid achitate cu începere din anul 1982. Aceasta după ce în 1981 ţara noastră intrase pentru câteva zile în încetare de plăţi fiind incapabilă să achite o rată din datorie ajunsă la scadenţă.

Îndată după 12 aprilie 1989 s-a declanşat isteria obişnuită. Ordonată de înaltele foruri de conducere ale partidului. Ceauşescu trebuia glorificat încă o dată pentru epocala lui realizare. Adică pentru faptul că vreme de aproape 9 ani le-a impus românilor nenumărate privaţiuni - produse alimentare lipsă, frig în case, întreruperi aşa-zis planificate de furnizare a energiei electrice şi termice, sistarea, practic, a oricăror importuri etc. etc -. S-au ordonat întocmirea de şuvoaie de telegrame de felicitare, adunări populare de adeziune.

Naivi din fire, românii chiar sperau că va începe să le fie un pic mai bine. Habar nu aveau că Nicolae Ceauşescu avea cu totul alte planuri. Nu dorea să dea un leu în plus pentru consum, unii spun că voia chiar să înfiinţeze o bancă al cărei rost ar fi fost acela de a le acorda împrumuturi avantajoase ţărilor în curs de dezvoltare.

Anunţul lichidării datoriei externe a venit cu puţine zile înainte de sărbătorile de Paşte. Deja de mulţi ani, autorităţile judeţene şi municipale din Bihor şi din Oradea deciseseră că locuitorii acestei zone primeau carne pe tichet- 1 kilogram de persoană- înainte de 1 mai şi cu ocazia Anului Nou. O formă mascată de a spune că bihorenii aveau de la stăpânire dreptul de a cumpără legal carne înainte de Paşte şi de Crăciun. În rest, trebuiau să se descurce. Sigur şi amărâtul de kilogram se obţinea la capătul a câtorva ore de coadă.

M-am dus şi eu să îmi iau drepturile rânduite de activiştii locali şi judeţeni. Unii dintre ei trecuţi acum în lumea drepţilor, alţii pensionari de lux, o a treia categorie astăzi prosperi oameni de afaceri ori chiar parlamentari. Pe listele PSD, desigur.

Când mi-a venit rândul, mi s-a cerut să aleg. Vită sau pui? Vita era bătrână, puiul era, de fapt, găină. Am ales găina. Vânzătoarea a ales una, a cântărit-o, a constatat că depăşeşte kilogramul regulamentar şi cu o dexteritate de chirurg i-a amputat rapid o pulpă. Un detaliu care spune multe despre realitatea comunismului pe care unii astăzi îl regretă şi despre Nicolae Ceauşescu, cel care astăzi e la mare preţ pe reţelele sociale.