Nunta lui Dragnea, un punct important în programul politic al PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Are profil de primă-doamnă!“. Aşa spune Gabriela Firea despre iubita oficială a şefului ei, Liviu Dragnea. Mai pe înţelesul alegătorului de rând, domnişoara Irina are faţă de soţie de preşedinte.

În sfârşit, aflăm şi cine va fi naşul lui Dragnea, mai precis naşa – doamna Viorica Dăncilă. Întrebată dacă ar accepta să-l cunune pe preşedintele PSD, Dăncilă a dat un răspuns ferm: „Sigur că da. O cunosc pe Irina, este o fată deosebită. Nu mi se pare ciudat că a venit la Congres. Aceste lucruri fac parte din viaţa de zi cu zi“. Nunta lui Liviu Dragnea devine, prin vocea celor două doamne, două voci importante în noua structură de conducere a PSD, un obiectiv important pe agenda partidului.

Proiectul „Să-l însurăm pe Daddy“ este o necesitate politică pentru partidul de guvernământ. Fără nicio urmă de ironie. Dacă nu ar fi dorit ca această temă să apară în spaţiul public, Liviu Dragnea putea pur şi simplu să nu o aducă pe partenera sa, Irina Alexandra Tănase, la Congresul Extraordinar al PSD. A fost un gest calculat, asumat. Tema a fost preluată, inclusiv, de televiziunile aservite puterii, Antena 3 şi RTV, care au pus-o pe tânăra iubită a lui Liviu Dragnea în oglindă cu actuala primă-doamnă, Carmen Iohannis. Două sunt motivele pentru care tema căsătoriei liderului PSD a fost adusă în prim-planul opiniei publice (bineînţeles în afara sentimentelor puternice ce îi leagă pe cei doi iubiţi): modificarea Constituţiei conform solicitărilor Coaliţiei pentru Familie (dezbatere care va domina spaţiul politic în următorii ani) şi campania prezidenţială din 2019.

Proiectul „Să-l însurăm pe Daddy“ este un punct important în programul politic al PSD.

Lucrurile sunt simple: un susţinător al familiei tradiţionale, aşa cum este Liviu Dragnea, trebuie să fie un exemplu în ochii electoratului care doreşte modificarea Constituţie în ceea ce priveşte redefinirea familiei. Un holtei, cum este momentan liderului PSD din punct de vedere al stării civile, nu poate avea greutate în dezbaterile pe această temă. Al doilea motiv este automat legat de primul - modificarea Constituţiei va fi una dintre temele centrale ale campaniei prezidenţiabilului PSD în competiţia cu Klaus Iohannis, care va avea dificultăţi în transmiterea unui mesaj tranşant pe această temă, din cauză că orice poziţionare îi poate aduce voturi în minus.

Două sunt numele vehiculate din partea PSD să intre în competiţia pentru Cotroceni: Liviu Dragnea şi Gabriela Firea. Cum primarul general al Capitalei este în grafic din acest punct de vedere, proiectul „Să-l însurăm pe Daddy“ este un punct important în programul politic al PSD.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite