Nu va fi invocat Articolul 7 în cazul României. Sancţiunile ar putea fi altele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frans Timmermans a confirmat că nu trebuie să ne temem de o „perspectivă poloneză“ deoarece ţara noastră nu prezintă „ameninţări sistemice“ la adresa statului de drept. Mulţi au răsuflat uşuraţi. Prea repede. Neştiind ce cadru de sancţiuni se pregăteşte acum la Bruxelles, mult mai extins şi mai complex decât ceea ce există acum.

Despre ce e vorba?

Este rezultatul unei reacţii de nemulţumire generală faţă de prevederile mult prea generale şi foarte lax formulate din Tratat în ceea ce priveşte „situaţiile extreme“. Aveţi un exemplu perfect prin haosul creat imediat după decizia Marii Britanii de a ieşi din UE. Tratatele vorbesc despre asta, prevăd o asemenea situaţie, dar nu reglementează absolut nimic altceva decât o delimitare a perioadei în care se produce despărţirea precedată de negocieri. Atât şi numai atât deoarece, de fapt, nimeni nu se gândea la modul serios că asemenea situaţie chiar s-ar putea produce. Când a avut loc, s-a descoperit că nu existau niciun fel de prevederi care să acopere problematica uluitor de complicată ce trebuie rezolvate prin negocieri. Nu exista nici o listă a domeniilor de negociere sau una a „liniilor roşii“ dincolo de care orice negociere este inutilă... de aici şi „navigaţia fără compas“ ce a caracterizat primele luni ale procesului post-Brexit, adică momentul în care, sub presiunea enormă a timpului, au trebuit să fie scrise de la zero regulile jocului.

În ceea ce priveşte sancţionarea unui Stat Membru, avem definite două tipuri de acţiuni. Primul priveşte neîndeplinirea de către o ţară a unor măsuri obligatorii prevăzute de legislaţia europeană într-un anumit domeniu, fiind prevăzute o serie de etape specifice, marcate de scrisori de avertisment, urmate, în cazul în care Comisia Europeană constată că situaţia nu s-a îmbunătăţit, de lansarea procedurii de „infringement“ prin care Statul Membru este chemat în faţa Curţii Europene de Justiţie care urmează să decidă, după caz, aplicarea unor penalizări financiare.

A doua dimensiune o reprezintă cazul în care se constată violarea sistematică a prevederilor statului de drept, moment în care Comisia Europeană lansează procedurile fastidioase prevăzute prin Art. 7 din Tratat. Problemele sunt multiple. Tehnic, presupun o serie de etape succesive între care trece mult timp, apoi urmează dezbaterile în Comitetul de specialitate din Parlamentul European pentru ca apoi să existe o dezbatere în plenul Parlamentului European şi, ca ultimă etapă decizională, înscrierea problemei pe agenda unei reuniuni a Consiliului unde votul trebuie luat în unanimitate (fireşte, fără votul statului aflat în discuţie). Toată povestea poate dura anu de zile şi blochează timp şi resurse. În plus, altă sancţiune decât cea extremă, ridicarea dreptului de vot, nu este prevăzută.

Acesta este contextul în care a apărut întrebarea: oare nu se poate crea un mecanism de sancţionare pe etape intermediare şi care să lovească extrem de rapid şi adânc interesele financiare ale unui Stat Membru, obligându-l astfel să reacţioneze în timp foarte scurt pentru a repara situaţia, asta în cazul în care se constatase de la început că nu se încadra în gravitatea faptelor prevăzute de Art. 7?

Ba da, se poate. Cu o singură condiţie, dacă am învăţat ceva din negocierile pe BREXIT: trebuie ca UE să dispună, la modul formal, de o listă a criteriilor, definiţiilor şi procedurilor de sancţionare legate de transgresări ale „valorilor fundamentale ale UE“. Iar acest lucru se face acum: doamna comisar Vera Jurova lucrează la un document ce urmează să fie propus spre asumare de Comisia Europeană în luna mai, acolo urmând să fie listate criteriile precise după care, de acum înainte, se va considera că o ţară sau alta a încălcat aceste valori fundamentale definite astfel de Tratat:

„Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.“

Iar Comisia Europeană este „Gardianul Tratatelor“, funcţie pe care, în acest caz, ar putea-o exercita în mod direct şi imediat, asta în cazul în care şefii de state şi guverne vor accepta propunerea de condiţionare a accesului la fonduri europene (vorbim aici de toate tipurile de fonduri, nu numai cele din domeniul politicii de coeziune) de respectarea valorilor fundamentale ale UE.

Vă rog să recitiţi articolul din Tratat despre „valorile fundamentale ale UE“ şi realizaţi acum uşor că domeniul de aplicare eventuală de sancţiuni este enorm. Şi asta în cazul tuturor Statele Membre. La limită, în scop didactic, situaţia ar putea fi cu atât mai uşor de descifrat şi înţeles, la nivel edificator pentru opinia publică europeană, dacă discuţia ar începe prin invocarea situaţiei dintr-un Stat Membru din cele aflate „în categoria specială“ a MCV-ului, semnal că, de la început, lucrurile acolo nu mergeau bine. Mai ales dacă, cum spunea dl. Timmermans, există semnale clare că drumul pe care merge ţara respectivă este, brusc, în direcţia opusă faţă de criteriile agreate la aderare în respectarea regulilor statului de drept.

Cred că ai noştri ar trebui să fie foarte atenţi la toate astea şi să ia în serios şirul de avertismente aduse la Bucureşti de reprezentatul de foarte înalt nivel al Comisiei Europene. Poate. Nu-i obligă nimeni. Eventualele penalizări nu le vor plăti ei la nivel personal, cu vor fi achitate de la buget. Dar măcar să nu mai pună ţara asta într-o poziţie de vulnerabilitate crescută după ce, în lipsă de orice alt răspuns, emit doar, precum aleşii poporului Liviu Pleşoianu sau Şerban Nicolae, acuzaţii pe tonul mahalalei dâmboviţene la adresa lui Timmermans. Asta în loc să ceară s[ se prezinte public mandatul de negocieri al României pe propunerea respectivă, foarte probabil arma cea mai de temut de care va dispune Comisia Europeană în raport cu statele membre. Aici ar trebui să se ducă bătălia, aici ar trebui să se audă vocile europarlamentarilor noştri, ale miniştrilor din zona afacerilor europene.

Nu se aud.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite