„Nu e guvernul meu.“ Următorul, însă, îmi salvează mandatul
0
Preşedintele a început să vorbească. Ca să ne explice. Ca să se scuze. Ca să se delimiteze de Guvernul Cioloş. Ca să se amuze pe seama detractorilor. Ca să ne spună că îi e teamă de ei, de fapt.
Dar să le luăm pe rând: mai întâi a dat seamă despre ce a făcut într-un an şi jumătate de mandat, pentru că, în ciuda celor ce-i reproşează lipsa de implicare, de fapt, a făcut o mulţime de lucruri. În special în cadrul vizitelor externe, dar..
„Efectele unor astfel de vizite nu se văd imediat, dar ele pun bazele sănătoase ale unei imagini externe care onorează România şi pe români. Pe această bază vor veni cu siguranţă rezultate concrete: credibilizarea ţării noastre, investiţii, locuri de muncă.“
Am putea să înghiţim fără apă pastila asta. Dacă nu ne gândim că locurile de muncă şi investiţiile vin dacă şi tu dai ceva la schimb: un mediu economic stabil, infrastructură, predictibilitate pe termen lung, politici fiscale coerente etc. Toate astea sunt treaba unei clase politice serioase şi a unui Executiv, de care însă, câteva rânduri mai încolo, te dezici.
„Am arătat că putem lucra împreună - Guvern, partide, instituţii, societate civilă, patronate, sindicate - pentru a crea acel climat social în care să evoluăm normal şi predictibil.“
Aşa se vede de la Cotroceni, e drept că sunt şi mulţi copaci acolo. De la nivelul nostru se vede puţin diferit: PNL, partidul care l-a propulsat pe Iohannis la Cotroceni, a eşuat lamentabil în leadership politic, reuşind după 3 încercări absolute nefericite să desemneze un candidat pentru Bucureşti. Nici acesta cea mai bună variantă, dar oricât m-aş strădui nu reuşesc să propun nici eu un alt nume de acolo.
Nu că PSD ar sta mai bine pe parte de leadership, fiind condus acum de un preşedinte condamnat definitiv de o instanţă de judecată pentru fraudă electorală şi într-o degringoladă totală: un preşedinte executiv care cere demisia şefului „penal“, un fost premier care aruncă cu acuze despre ofiţeri acoperiţi, pentru ca mai apoi să ne ia pe toţi la mişto zicând că vorbea despre un membru PNL şi un candidat la Capitală care nu duce în spate nicio experienţă administrativă de calibru.
Senatul nu a votat legea modificării structurii Parlamentului la 300 de demnitari, pentru a se pune în acord cu rezultatele de la referendum. Preşedintele a promulgat, însă, Legea Pensiilor Speciale pentru ei, după cum a promulgat şi Legea Electorală într-un singur tur. TVR a fost exclusă de la Eurovision din cauza datoriilor la EBU, iar la Opera Română se strigă „afară cu străinii din ţară“.
Mari şanse ca acest climat social să anuleze efectele vizitelor externe pe care se bazează Preşedintele.
Cristian Popescu Piedone candidează din nou la Primăria Sector 4, după ce o instanţă i-a interzis prima candidatură, iar în spitalele româneşti se dezinfectează sălile cu soluţii diluate, într-o încrengătură de firme şi firmuliţe care să aducă tot mai mulţi bani în buzunarul unora, nu contează cu câte vieţi se plăteşte la schimb.
„(..) nu sunt atacuri împotriva persoanei mele, ci reacţii la normalizarea şi echilibrarea societăţii.“
Trebuie că avem definiţii diferite ale normalităţii...
„Sunt lucruri care mă nemulţumesc la acest Guvern. (..) Unii au vorbit despre acest guvern ca şi cum ar fi 'al meu'. Nu e guvernul meu.“
Delimitarea de un Guvern apolitic, al cărui premier a fost nominalizat de Preşedinte şi care ajută în „politica altfel“ pe care şi-o doreşte atât de mult, pare o mişcare cu traiectorie confuză. Când tragi către o ţintă îndepărtată e bine să faci calcule precise: pe lângă viteza vântului, e importantă, de exemplu, şi curbura Pământului. Ca profesor de fizică nu mă îndoiesc că ştie asta.
Iar dacă imediat după asta apare frica în discurs parcă se conturează şi ţinta.
„Mă uit cu un oarecare amuzament la aceia care, neavând teme de atac consistente, parazitează dezbaterea publică prezicându-mi un final anticipat al mandatului. Nu sunt nici pe departe speriat sau descurajat.“
Da, se tot vorbeşte, parcă mai des chiar, despre ideea unei suspendări a Preşedintelui. Sigur, după alegerile parlamentare din toamnă, cu un nou guvern, o nouă majoritate parlamentară, instalată confortabil pentru 4 ani. Trebuie că a ajuns această ipoteză de lucru şi la urechile Preşedintelui şi atunci poate fi justificarea acestui discurs, mult mai lung decât ne-am obişnuit şi mai clar adresat.
Şi devine explicabilă şi îndepărtarea de actualul Executiv, pentru că abia cel din toamnă, numit politic de cei care vor forma majoritatea în Parlament, abia acela îi va aduce liniştea lui Iohannis că-şi va termina mandatul. Mi se pare totuşi rezonabil să nu mai spere la un al doilea.
Când nu eşti preşedintele nimănui, ar fi bine să fii preşedintele tău. Şi să-ţi calculezi toate variabilele când ţinteşti.
Se încarcă comentariile...
