http://paulstan-cultura.blogspot.ro/Întâmplător, scriu acest articol acoperit de discursul sonor al unui candidat la Preşedinţie, „mândru că este român”, întrerupt la câteva zeci de secunde de sunetul de vuvuzele şi urale „spontane”, în direct la Televiziunea Naţională, care ne asigură de „grija sa şi de faptul că va fi bine pentru toţi români”. Enumerând zilele, minutele şi secundele până la marea „Victorie”, în uralele numeroşilor susţinători, disciplinaţi, organizaţi şi fanatizaţi, la fel ca la marile manifestaţii de tip asiatic, nord coreean, fără drept de replică.

În alte două articole precedente am scris: „Prezidenţiabilii în joc de glezne- despre faptul că poporul nu prea are de unde alege un preşedinte de calitate din oferta candidaţilor de până acum şi „Tinerii absolvenţi ai ultimilor 10 ani pot duce România spre consolidarea democraţiei ...” - despre cuvântul greu pe care l-ar putea avea tinerii în alegerea preşedintelui, dacă ar merge la vot şi ar alege candidatul preferat, nelăsându-i doar pe alţii să le hotărască soarta.

Acum mi-am propus să scriu despre ce fel de preşedinte ar avea nevoie România actuală. Despre calităţile şi condiţiile pe care ar trebui să le aibă noul preşedinte după părerea mea, în funcţie de calea ce o va urma, provocările cărora trebuie să le facă faţă şi viitorul pe care şi-l va alege ţara noastră.

În contextul în care corupţia este un fenomen de amploare, îngrijorător, care creează destabilizare, subminează economia naţională şi duce la stări conflictuale nocive atât pentru interesul naţional, cât şi pentru unitatea şi integritatea teritorială a ţării.

În contextul instabilităţii politice, economice, sociale, de insecuritate naţională şi internaţională, în contextul tinerei şi fragilei democraţii româneşti, iată care ar fi preşedintele ideal în viziunea mea de cetăţean simplu, neimplicat politic, trăitor pe aceste tărâmuri, în vremuri cu un viitor incert pentru orice român:

  • Avem nevoie de un preşedinte care să garanteze dezvoltarea democraţiei în România, să garanteze respectarea Constituţiei, legilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte echidistant, care să nu fie manipulat permanent de diverse grupări interne sau externe, în funcţie de interese incompatibile României şi românilor.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să fie apărător, scut pentru cetăţeni împotriva abuzurilor şi ilegalităţilor de orice fel.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte neşantajabil, neimplicat în acte de corupţie.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte cu atitudine, coloană vertebrală, demnitate, onestitate, luciditate, care să emită judecăţi de valoare, nepărtinitoare, în favoarea interesului naţional şi al românilor.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte nemanipulabil, inamic al corupţiei şi garant al Justiţiei, de un susţinător aprig al Statului de drept.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte fără simpatii proruse, fără stăpâni kaghebişti, fără întâlniri cu Putin, la Soci.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să conducă ţara pe valorile democraţiei reale.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să fie o personalitate respectată, apreciată pentru moralitatea şi activitatea sa profesională, atât în ţară cât şi pe plan internaţional.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să aibă drept obiective primordiale unitatea şi integritatea naţională, dezvoltarea democraţiei şi prosperitatea românilor.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să lupte fără frică, să fie curajos, împotriva mafiei politice, corupţiei, care să fie garantul securităţii naţionale sub toate aspectele. Un preşedinte care să nu aibă nici mamă, nici tată atunci când trebuie respectată şi aplicată legea.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte al tuturor românilor indiferent de etnie, religie, apartenenţă politică, socială sau de altă natură. Avem nevoie de un preşedinte care să-i respecte pe români, să nu-i mintă, să nu-i umilească, să le redea demnitatea de a fi români în ţara loc şi oriunde în lume s-ar afla.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să atace discriminarea sub toate formele şi aspectele ei manifestate în societate.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să lupte împotriva manipulărilor externe adverse României.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte care să promoveze o politică externă în interesul României. Avem nevoie de un preşedinte care să lucreze permanent pentru unitatea şi interesul românilor trăitori în foste teritorii româneşti, dar care acum aparţin altor state.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte adevărat pentru o Românie adevărată, de unde să nu mai fugă românii peste hotare, să muncească sclavi la străini, din cauza faptului că ţara lor nu le asigură nici un viitor.
     
  • Avem nevoie de un preşedinte luptător pentru ţara sa, care să le redea speranţa şi demnitatea românilor.

Desigur că multe dintre criteriile şi calităţile viitorului preşedinte al României, dacă suntem realişti, ţin de domeniul fantasticului în societatea actuală, dar acest lucru nu trebuie să ne descurajeze. Dimpotrivă, trebuie să ne facă să gândim, să găsim soluţiile cele mai bune pentru viitor.

În lipsa alternativelor privind potenţiabili candidaţi aspiranţi la Preşedinţie, să ne uităm totuşi, în lista cu actualii pretendenţi, să-i analizăm pe fiecare în parte, poate totuşi, există unul care să corespundă criteriilor noastre de alegători. Poate găsim un candidat pe care să-l votăm, dar nu ales ca răul cel mai mic în defavoarea răului cel mai mare, ci ca pe un candidat viabil, bun, cu un proiect de ţară, de viitor pentru România şi românii de pretutindeni.