Mircea Geoană a înfiinţat Partidul Social Românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană FOTO David Muntean
Mircea Geoană FOTO David Muntean

Senatorul Mircea Geoană a anunţat, luni, înfiinţarea unui nou partid de stânga, Partidul Social Românesc. Noul partid este „un răspuns la grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta care a decis abandoneze electoratul de stânga din România“.

„Astăzi, 9 martie 2015, în cadrul sedinţei săptămânale a Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, cu denumirea Partidul Social Românesc (PSR)”, se precizează într-un comunicat de presă remis „Adevărul“.

Potrivit lui Geoană, PSR sprijină munca, creând condiţii de afirmare şi succes în viaţa fiecărui român, indiferent de locul, clasa sau grupul social din care fac parte şi va declanşa un război împotriva sărăciei, marginalizării şi excluziunii sociale cu scopul declarat de a crea o noua voce şi o nouă politică economică a clasei de mijloc.

„PSR este duşmanul declarat al inegalităţilor şi al efectelor negative ale polarizării sociale, cât şi un aprig apărător al drepturilor angajaţilor din sectorul public şi privat. PSR va repune în centrul societăţii munca, cinstea şi demnitatea fiinţei umane, înlocuind corupţia, minciuna, impostura şi pseudo-cultura, ce domină spaţiul şi discursul public. România are nevoie de talentul şi priceperea tuturor cetăţenilor români, indiferent unde trăiesc şi muncesc, în ţară sau în străinătate”, se mai menţionează în comunicat.

Senatorul Mircea Geoană a lansat, pe 1 februarie, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat „România noastră“, susţinând că această iniţiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou guvern.

Iniţiatorii noului proiect al stângii sunt Mihai Bărbuliceanu, Ana Cătăuţă, Răzvan Condurăţeanu, Cătălin Croitoru, Maria Dragomir, Mircea Geoană, Bogdan Georgescu, Radu Golban, Florentin Gust, Aurel Dan Ioniţă, Valer Marian, Oana Mizil, Raul Pătraşcu, Petre Petrescu, Radu Popa, Răzvan Rotaru, Iriza Scarlat, Dan Tătaru, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudosie, Marian Vanghelie.

Citeşte şi:

UPDATE Dosarul „Mită la PSD”. Instanţa l-a audiat joi pe Mircea Geoană şi a acordat un nou termen

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite