Metin Cerchez a dat in judecata Camera Deputatilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Socotindu-se haituit si de politisti si de 0962, parlamentarul s-a inarmat cu un pistol Carpati

Dupa mai multe avertismente publice, deputatul turc Metin Cerchez chiar a dat in judecata Biroul Permanent al Camerei Deputatilor pentru "obligatia de a face", adica pentru a forta conducerea Camerei sa-i doteze biroul parlamentar cu computer, birou, scaune sau fotolii, precum si cu un televizor, de preferinta color. Plangerea lui Cerchez a fost inregistrata la Tribunalul Constanta si, probabil, constituie o premiera in istoria de dupa 1989 a Parlamentului Romaniei. Metin Cerchez a anuntat ca ar putea depune si o plangere penala, pentru abuz in serviciu, impotriva acelor membri ai Biroului Permanent care nu s-au ocupat de dotarea biroului sau parlamentar. Cei vizati de aceasta plangere penala sunt secretarul Tudor Mohora (PSD), chestorul Alexandru Lapusan (PSD) si secretarul general al Camerei, Cristian Ionescu. In plus, deputatul turc a acuzat conducerea Camerei Deputatilor ca a cumparat calculatoare scumpe si proaste, intrucat acei parlamentari care au primit noile computere s-au plans ca acestea s-au stricat deja. Unii deputati l-au felicitat pe Cerchez pentru curajul de a se judeca tocmai cu "ciocoii" Camerei Deputatilor, dar nici unul nu a indraznit sa-i imite gestul. Deputatul Metin Cerchez, fost reprezentant al minoritatii turce in Parlament, in prezent independent, se simte amenintat. Incepand cu subofiterii de la circulatie, care in patru situatii diferite l-au injurat pentru a-l provoca, si terminand cu celebra UM 0962 - urmasa lui UM 0215 din cadrul Ministerului de Interne - care-l urmareste si-i asculta telefoanele, intreaga politie pare a fi pe capul lui Cerchez. Deputatul turc, care este membru al Comisiei de aparare din Camera Deputatilor, a aflat ca UM 0962 ar fi facut si un raport referitor la persoana sa, insa atunci cand s-a dus la sediul acestei unitati pentru a-si clarifica situatia, seful unitatii, gen. Virgil Ardeleanu, tocmai plecase. Totusi, Cerchez sustine ca experienta acumulata in Comisia de aparare i-a permis sa identifice masinile de filaj si sa afle cum il cheama pe "seful filajului" din Constanta, col. Salomea. Dincolo de necazurile pe care le are cu politia, Metin Cerchez mai este obligat sa suporte si "raspunsurile la misto" pe care i le transmit diferite autoritati publice la intrebarile si interpelarile pe care le adreseaza Executivului. "Cu raspunsuri la misto nu vom fi niciodata in NATO sau UE", a avertizat Cerchez intr-o declaratie facuta in plenul Parlamentului. Si pentru ca uneori vorbele sunt de prisos, deputatul si-a luat autorizatie si pentru un pistolet Carpati, pe care insa neaga ca l-ar fi folosit pentru a-i ameninta pe unii lideri ai PSD din judetul Constanta - asa cum umbla vorba. El personal a fost insa insultat si batut, iar familia sa a fost amenintata, asa ca o arma nu strica niciodata la casa unui deputat. Deocamdata, Cerchez, desi este in conflict cu Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, nu a venit cu arma la Parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite