Lovitura lui Dodon la simbolurile românismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
dodon via facebook

După toate regulile ofensivei strategice, acţiunea lui Dodon pălmuieşte scurt şi nemilos ceea ce mai rămăsese din speranţele româneşti într-un destin împreunat în perspectivă între ţara noastră şi Republica Moldova.

Domnul Dodon este pregătit întru jocuri politice de o şcoală cu tradiţii îndelungate, cu manuale sofisticate şi tehnicieni versaţi în a identifica zonele de sensibilitate extremă ale adversarului dar şi vulnerabilităţile sale de sistem ce pot fi exploate şi transformate în breşe. Printre acestea, problema limbii naţionale oficiale, chestiune esenţială în determinarea identităţii unui stat. Cu atât mai importantă este, acum, decizia Preşedintelui Dodon de a avea, de pe 24 ianuarie, situl oficial al Preşedinţiei de la Chişinău accesibil utilizatorilor în limba moldovenească, engleză şi rusă. Limba română dispare din peisajul oficial chiar dacă (dacă asta ar fi cumva important şi iată că nu e), Curtea Constituţională de la Chişinău stabilise că limba română este cea oficială în R.Moldova.

Apoi, mai există un al doilea plan. Să nu uităm că unul dintre cele mai importante şi pe deplin motivate argumente ale unioniştilor era faptul că în cele două ţări vecine şi surori, România şi R. Moldova, vorbesc aceeaşi limbă, proba cea mai sigură nu numai a originii comune, ci şi a evoluţiei unitare într-un spaţiu denumit „România”. Acest argument era esenţial de distrus. De distrus, spun, nu de combătut deoarece această variantă, chiar dacă fusese de mai multe ori încercată, ajunsese de fiecare dată să eşueze în extrem de penibile încercări de demonstraţie pseudo-ştiinţifică.

De distrus nu se putea decât după metoda clasică a imperiului rus, apoi sovietic, apoi din nou rus: inventarea unei denumiri surogat care să rupă brutal tradiţiile existente şi să instaureze, la fel de brutal şi definitiv, o nouă realitate care trebuie recunoscută ca atare deoarece înscrisă în Constituţie (aşa cum va fi din nou, foarte probabil, în noua orânduire de jocuri pro-ruse de la Chişinău).

Şi aşa ajungem la planul următor, cel mai important pentru jucătorii pe relaţia frăţească Moscova-Chişinău: ne vom întoarce rapid la o chestiune ce poate să vi se pară absolut absurdă dar perfect reală: dacă limba moldovenească este oficial recunoscută în R. Moldova, toate autorităţile internaţionale vor trebui să ia act de acest act de voinţă şi toate documentele oficiale oferite spre semnare sau ratificare R.Moldova vor fi în moldovenească (sau rusă, sau ambele). Imposibil? Absurd? Blasfemie?

Păi nu e aşa. Îmi pare tare rău să vă spun asta, dar nu e aşa. Cel puţin în perioada Voronin, oficialii de la Bruxelles au fost confruntaţi cu cererile presante venite de la Chişinău de a se asigura traducerea simultană a tuturor reuniunilor şi documentelor oficiale în limba moldovenească... iar Comisia Europeană a publicat chiar şi un Atlas al limbilor europene în care limba oficială era recunoscută cea moldovenească. Era chiar la începutul mandatului comisarului nostru Leonard Orban care, cu disperare, este adevărat, a încercat să găsească o soluţie. Dacă amintirile mele sunt bune, luând în calcul opoziţia României la „limba moldovenească”, dar şi atitudinea formală extrem de fermă a autorităţilor de la Chişinău, soluţia de mijloc a fost ca documentele oficiale să fie semnate folosindu-se varianta în limba engleză a textului. Ne putem întoarce la situaţia asta absurdă? Sigur că da. Ajunge o decizie a Parlamentului de la Chişinău aprobată instantaneu de Preşedintele Dodon.

Nu era o întâmplare, deoarece informaţia despre „limba moldovenească” fusese de ani buni transmisă cu obstinaţie înspre Occident, preluată ca atare de foarte multe situri care au servit drept sursă de propagare oficială a acestei teze. Începând cu Mircea Snegur pentru care „panromânismul” era perceput drept o „trădare”, el acuzând - poate doriţi să vă amintiţi de acest lucru - scriitorii şi istoricii din ţara sa de a pune sun semnul îndoielii „legitimitatea şi fundamentele istorice ale dreptului nostru de a forma un Stat, de a numi popor moldovean”. Apoi, sub Voronin a cărui încercare de justificare „ştiinţifică” a termenului „limbă moldovenească” a dus, în 2005, la publicarea celebrului şi de tristă amintire Dicţionar româno-moldovenesc (în care 96% dintre cuvinte sunt identice).

Se părea însă că lucrurile se reglaseră din moment ce limba română fusese decretată ca limbă oficială, chestiunea limbii moldoveneşti rămânând în domeniul istoriei bancurilor celebre. Precum acesta: Ce este limba moldovenească? E limba noastră numai că noi nu ştiam că se cheamă aşa pentru că noi nu vorbim limba rusă. Dar ceva se reuşise totuşi: aruncarea unui dubiu care durează şi azi, căci chiar dacă majoritatea surselor dau limba română ca oficial vorbită în Republica Modovenească, cealaltă variantă a continuat să fie susţinută. Şi iată, drept exemplu, aveţi aici portalul Central Europe, asta în ciuda zecilor, sutelor de studii demonstrative care arată absurditatea oricărei afirmaţii care susţine existenţa aşa-zisei limbi moldoveneşti.

Şi totuşi, în ciuda tuturor evidenţelor istorice şi ale celor de bun-simţ, iată ce afirmă acum Preşedintele Dodon:

„Dragi concetăţeni: moldoveni, găgăuzi, bulgari şi alte etnii, noi nu putem permite unioniştilor să lichideze ţara noastră. Noi, moldovenii, avem limba moldovenească, avem propria istorie – istoria Moldovei. Noi trebuie să facem totul, pentru ca această ţară să rămînă nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Toate forţele politice sănătoase şi societatea civilă trebuie să-şi consolideze forţele împotriva unionismului. Pericolul cel mare pentru Moldova sunt unioniştii. Dacă nu ne vom uni forţele acum, atunci peste doi ani poate fi tîrziu (...) În numele lui Ştefan cel Mare noi vom lupta pentru acest pămînt, nu vom permite să fie dus la Bucureşti, aşa cum au făcut-o unii, care în timpul apropiat vor pleca acolo împreună cu unchiul său. Moldovenii nu vor ceda. Acest pămînt va rămîne moldovenesc, cu limba moldovenească şi istoria Moldovei”.

În noua arhitectură geo-politică începută acum a se construi pe toată linia de contact UE/NATO-Rusia, gestul Preşedintelui Dodon mi se pare că depăşeşte cu mult nivelul unei dispute lingvistice, istorice şi chiar diplomatice. Este un semnal că jocurile se refac după o paradigmă mai veche, cu motoarele acelea de demult, cu structurile lor de forţă în subteran şi cu perspectiva unei poziţionări la graniţa de est a României care nu este numai cea a Republicii Moldova.

Cum vor replica ai noştri? Să vedem dacă şi când vor avea timp şi de asta...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite