Liviu Dragnea (PSD) : Discursul lui Ponta, o greşeală care trebuie asumată, dar nu repetată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi că discursul lui Victor Ponta de la învestirea Guvernului Ungureanu reprezintă o greşeală care trebuie asumată, dar care nu mai trebuie repetată în acest an electoral.

"Cred că Victor Ponta a intenţionat să transmită un alt mesaj decât cel care a rezultat din discursul său din Parlament. Cred că, din dorinţa de a avea o atitudine cât mai echilibrată, domnul Ponta s-a îndepărtat cam mult de discursul firesc al unui lider al opoziţiei. Este o greşeală pe care trebuie să ne-o asumăm, dar pe care nu ne permitem să o mai repetăm. Suntem într-un an electoral, iar astfel de erori ne pot afecta foarte mult, după cum s-a mai întâmplat în trecut", a declarat secretarul general al PSD pentru Mediafax.
Liviu Dragnea a subliniat că problema noului premier nu ţine de profilul lui Mihai Răzvan Ungureanu, ci de funcţia ocupată de acesta înainte de a deveni prim-ministru.
"Nu persoana domnului Ungureanu este în discuţie, ci poziţia deţinută de acesta în fruntea Serviciului de Informaţii Externe. Poate că eu sunt ceva mai obtuz, dar cred că numirea unui şef de serviciu secret la conducerea unei ţări care a fost teorizată decenii întregi de fosta Securitate reprezintă un gest de sfidare a acestui popor", a spus liderul social-democrat.
Referitor la miniştrii numiţi în Cabinetul Ungureanu, secretarul general al PSD a precizat că "avem un Guvern de beizadele, de lupi tineri care s-au înfruptat din aceeaşi pradă obţinută prin jaf şi corupţie de haita portocalie".
"Nu este o schimbare a clasei politice, ci doar un spectacol cu măşti pus în scenă de aceeaşi garnitură a guvernului Boc", a subliniat Dragnea.

Moldovan: Ponta a luat caimacul

Alţi lideri PSD au, însă, cuvinte de laudă pentru şeful lor. Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, spune că, oricât de mare ar fi "corul" care prevesteşte distrugerea USL, acest lucru nu se va întâmpla, apreciind că discursul lui Ponta a fost foarte bun şi că e prima dată de la învestirea guvernelor lui Băsescu când liderul opoziţiei "ia caimacul".
"Fac parte dintre puţinii oameni care au lucrat la această construcţie (USL-n.r.) încă de la bun început. Ştiu cum s-a constituit, ştiu care sunt proiectele acestor oameni şi oricât de mare ar fi corul care prevesteşte distrugerea USL, acest lucru nu se va întâmpla. Nu poţi să discuţi despre şubrezirea unei construcţii politice făcând referire la un discurs. Eu iau ca glumă toată povestea asta. Cred că, deşi pot exista anumite costuri, fie ele şi electorale, vrem să ale arătăm oamenilor că nu suntem toţi la fel şi că vrem să facem altfel de politică. Păi cum să facem acest lucru? Prin comportament", a declarat Moldovan, vineri, într-o conferinţă de presă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite