Limitarea puterii este succesul istoric al liberalismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Limitarea puterii este succesul istoric al liberalismului, de aceea vedem atât de mulţi „wanna-be dictators“ că încearcă să limiteze liberalismul, începând cu Orban, Erdogan şi Putin şi terminând cu Dragnea. Statul nu mai este gardianul de noapte al lui Benjamin Constant, ci este cel care protejează biserica, academia, familia şi piaţa liberă de interferenţa tiranică.

Voi încerca în acest articol să îi prezint ideea „minimului social“ al lui John Rawls, teoreticianul liberalismului de stânga american, într-o măsură cât se poate de simplistă. În primul rând, discuţia are sens doar în cadrul democraţiilor avansate care au o plasă socială şi un stat al bunăstării bine puse la punct. Nu ştiu în ce măsură este acest articol relevant pentru România, având în vedere tranziţia dureroasă în care ne scăldăm de ani de zile, în care corupţii se pare că au făcut copii pentru un milion de generaţii de acum încolo şi în care defavorizaţii sunt din ce în ce mai stigmatizaţi pe toate canalele media.

Statul bunăstării este aşadar, într-un stat vest-european, obligat să asigure un minim social, un venit care să îi liniştească şi, totodată, să îi împuternicească pe toţi cetăţenii săi, să le asigure liniştea unui trai decent care să le dea voie să ducă o viaţă civilizată, liberă şi care să le asigure cadrele căutării nestingherite a fericirii. Acel nivel al bunăstării materiale sub care nicio fiinţă vie nu ar trebui să coboare.

Care este justificarea unui astfel de stat al bunăstării care să le asigure oamenilor demnitatea umană? Justificarea nu poate fi realizată complet decât făcând un exerciţiu de imaginaţie, numit de John Rawls „vălul ignoranţei“. Într-un anume moment înainte să ne naştem, nu ştim dacă vom ajunge bogaţi sau săraci, aşa că în cazul în care am risca să fim defavorizaţi, măcar să nu murim de foame şi să ne maximizăm potenţiala parte ce ne va reveni nouă în viitoarea viaţă, contractual. Aceasta este justificarea unui stat al bunăstării. Nu ai niciun merit că ai ajuns sărac sau bogat, este pură întâmplare, de aceea inegalităţile sunt juste doar în măsura în care cei mai săraci au de câştigat din existenţa inegalităţilor economice, sociale sau politice.

Odată justificat statul bunăstării, să trecem la justificarea inegalităţilor. De ce sunt inegalităţile în trend ascendent ştim cu toţii, din cauza structurii societăţii capitaliste şi a sistemului financiar global început în anii 1980, odată cu Reagan şi Thatcher. Inegalităţile pot fi juste doar dacă cei mai avantajaţi de acest sistem sunt cei care nu au. Ei bine, cu toţii vedem în jurul nostru că aceştia sunt din contra, dezavantajaţi. Unde este dreptatea? Aici vine Michael Walzer, cu dreptatea procedurală şi dreptatea distributivă. Dacă bunurile ar fi distribuite în mod egal, după principiul egalităţii, s-ar întări inegalităţile. Aşadar, trebui să existe o dreptate distributivă. Dacă unii au mai mult, iar alţii mai puţin, dacă suntem egali, şi nu avem niciun merit că ne-am născut săraci, bogaţi, sau în mijloc, statul trebuie să asigure redistribuirea veniturilor astfel încât cei mai săraci şi cei mai bogaţi să ajungă cât de curând la acelaşi nivel al veniturilor.

De aceea avem nevoie de introducerea impozitului progresiv.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite