Liderul UDMR cere sprijinul Budapestei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a subliniat că în Transilvania realizarea autonomiei este în primul rând un mijloc pentru maghiari de a-şi menţine identitatea pe pământul pe care s-au născut.

Pentru deciziile ei importante, ca de pildă autonomia, maghiarimea trebuie să-şi găsească parteneri. "Avem nevoie de sprijinul Budapestei", a spus preşedintele UDMR, citat de agenţia MTI. Faptul că problema autonomiei a ajuns pe ordinea de zi  la Bruxelles se datorează prezenţei Ungariei, dar maghiarii nu trebuie să se amăgească, Bruxelles-ul nu le va rezolva situaţia.

Potrivit lui Tóró T. Tibor, preşedintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, înaintea de a găsi calea spre autonomie este necesară crearea unui consens naţional puternic, un fel de pact de stabilitate între organizaţiile politice din Ardeal. El a criticat UDMR, afirmând că în Parlament nu a iniţiat niciun fel de proiect de lege, acceptabil pentru toate organizaţiile politice maghiare din România. „Politica de camarilă" dusă la Bucureşti nu va aduce nici un rezultat în problemele de strategie ale autodeterminării maghiarimii, a considerat Tóró.

Viktor Orban  este aşteptat astăzi la Tuşnad. Premierul Ungariei va participa, împreună cu Laszló Tökes, în calitatea lui de vicepreşedinte al Parlamentului European, la seminarul intitulat „Se unesc cei cu apartenenţă comună- unificare de naţiune în secolul XXI". Potrivit informaţiilor organizatorilor, preşedintele Traian  Băsescu nu va fi prezent anul acesta  la Tuşnad şi nici nu se ştie dacă se va întâlni undeva cu premierul  Ungariei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite