Legea defăimării, arma lui Dragnea împotriva generaţiei Facebook. Ce şanse sunt ca legea să fie blocată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea defăimării sociale reduce din libertatea de exprimare a presei şi îngrădeşte mediul online. Pentru a promova o asemenea lege, Liviu Dragnea a scornit un organism european, care, de fapt, este un ONG.  În plus, legea are un puternic potenţial de neconstituţionalitate pentru că dublează, practic, legislaţia aflată deja în vigoare.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu vrea să renunţe cu niciun chip la legea defăimării sociale, programată să fie adoptată, săptămâna viitoare, în Parlament, în ciuda unui potop de critici la adresa sa. Prin legea „demnităţii umane şi a toleranţei“, aşa cum a fost denumită pompos de iniţiator, Liviu Dragnea spune că vrea să pedepsească manifestările de ură şi intoleranţă faţă de anumite categorii sociale. Societatea civilă spune că Dragnea urmăreşte, de fapt, să mai taie din elanul pe care l-au luat tinerii pe reţelele sociale.  

„Defăimarea socială“, infracţiunea moşită de Dragnea, este definită ca „fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un anumit grup social“. Prin „grup social“ se înţelege  „categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, orientare etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA“.

Înainte să intre la votul final în Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea a amendat legea în sensul majorării amenzilor pentru cei care aduc atingere unui grup social, deşi promitea o diminuare a acestora înainte de sărbători. Cantumul maxim al penalităţilor a crescut de la 60.000 la 100.000 de lei dacă discriminarea vizează un grup de persoane.

„Vrea să pună sub control internetul“

Societatea civilă a interpretat iniţiativa lui Dragnea drept o tentativă de a cenzura libera exprimare, mai ales pe reţele sociale, care nu pot fi controlate în niciun fel. Generaţia Facebook şi-a dovedit puterea în noiembrie 2014, când s-a mobilizat în turul II al alegerilor prezidenţiale şi a răsturnat rezultatul alegerilor în defavoarea candidatului PSD.  „Dragnea ştie că poate să cumpere cu bani şi favoruri unele televiziuni, radiouri, ziare naţionale sau locale la pachet cu destui «deontologi». Internetul este o alternativă care face campaniile electorale mult mai greu de controlat mediatic, iar electoratul mult mai bine informat şi mai puţin manipulabil. De aceea, prin legea defăimării, în preajma alegerilor, Dragnea vrea să pună sub control internetul. Oare vrea Dragnea să fim alături de China, Rusia, Iran, Siria, Turcia etc din punct de vedere al libertăţii de exprimare?“, consideră fostul preşedinte Traian Băsescu.

Totodată, criticii spun că libertatea presei ar putea avea de suferit de pe urma acestei legi, pentru că, spre exemplu, jurnaliştii vor trebui să scrie cu mănuşi când vine vorba de politicieni. „Nu este în nici un caz vorba despre o formă de a apăra politicieni sau grupuri de interese, ci un cadru care asigură unor grupuri sociale garanţia că vor fi protejate împotriva discriminării. Nu se are nicidecum în vedere cenzurarea presei. Presa e liberă să critice politicienii, să atace grupurile de interese nelegitime, să demaşte corupţia - nimic din această lege nu o împiedică s-o facă. Societatea în ansamblul ei, însă, trebuie să fie mai atentă cu discriminarea grupurilor sociale“, se apără Liviu Dragnea, singutul iniţiator al legii.

Organism european inventat

Mai mult decât atât, Dragnea şi-a justificat iniţiativa pe baza unei „convenţii-cadru europene“ care, în realitate, nu este decât un ONG, nicidecum un organism european. „Propunerea legislativă vine în completarea legislaţiei comunitare în materie, fiind inspirată de «Convenţia Cadru Europeană pentru Promovarea Toleranţei şi Combaterea Intoleranţei», propusă că model pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, de către Consiliul European al Toleranţei şi Reconcilierii“, explică Dragnea, în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege.

Consiliul European al Toleranţei şi Reconcilierii este, de fapt, un ONG internaţional, creat în 2008 de Aleksander Kwasniewski, fost preşedinte al Poloniei, şi Moshe Kantor, Preşedintele Congresului Evreiesc European. Acest ONG nu are nicio legătură cu instituţii europene, iar documentele sale nu sunt nicidecum parte a dreptului comunitar, aşa cum susţine Dragnea.

 Legea dublează Codul Penal

PNL a anunţat că va contesta legea la Curtea Constituţională (CCR) în momentul în care va fi adoptată. Legea defăimării sociale are potenţial de neconstituţionalitate pentru că adoptarea ei conduce la situaţia unei suprareglementări în domeniu. Legislaţia actuală conţine suficiente prevederi care dau posibilitatea celor care se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă.

Codul penal (Legea nr. 286/2009) prevede la articolul 369 infracţiunea de “incitare la ură sau discriminare”, care constă în „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane” şi care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.800 la 150.000 lei. Deci, în acest moment, dacă cineva se simte lezat de o afirmaţie, poate merge în instanţă. Practic, prin acest paralelism legislativ, o singură persoană poate intra sub incidenţa a două legi, care prevăd sancţiuni diferite pentru acceaşi faptă.

De asemenea, legea lui Dragnea dublează  şi  Ordonanţa Guvernului nr. 137 din 2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, ale cărei prevederi sunt mult mai minuţios redactate.

Apare un al doilea CNA

Iniţiativa legislativă prevede şi înfiinţarea unui Departament special în subordinea Consiliului pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care să se ocupe de cazurile de defăimare socială. Constituirea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei va costa statul trei milioane de lei şi va avea 14 angajaţi, care vor fi numiţi politic.

Citește și: Nevoia de defăimare

Ce înţelege PSD din lege: ţine cont de cutume, nu de Regulamente

Proiectul de lege semnat de Dragnea se afla pe ordinea de zi de miercuri a Camerei Deputaţilor,  dar liberalii au reuşit amânarea lui, invocând argumente procedurale. Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede obligativitatea întocmirii raportului de către Comisia de specialitate cu cinci zile înainte de votarea legii, în situaţia în care Camera Decizională este for decizional. Comisia Juridică şi cea pentru Drepturile Omului au adoptat raportul marţi, adică doar cu o zi înainte, iar forma finală a documentului a fost redactată abia cu o oră înainte de începerea şedinţei de plen. PNL, invocând aceste argumente, a solicitat scoaterea proiectului de pe ordinea de zi, dar propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şeful executiv al PSD,  a admis că liberalii au dreptate în ceea ce priveşte Regulamentul, dar cutuma impusă de deputaţi este mai importantă în acest caz. „Din 2015 încoace, grupul parlamentar PNL a inventat această cutumă, când pui pe ordinea de zi un proiect sub rezerva primirii raportului. Cutuma bate Regulamentul“, a explicat Zgonea, deşi o înţelegere între parlamentari nu poate bate litera de lege. De teamă să nu fie blamat şi mai mult, Zgonea a decis, în final, să suspende şedinţa după ce s-a consultat cu Liviu Dragnea. „Constat că liderii grupurilor parlamentare nu s-au înţeles, suspend şedinţa şi convoc Biroul permanent al Camerei pentru un nou proiect al ordinii de zi. Suntem într-un clenci pe care trebuie să îl recunoaştem“, a spus Zgonea.

Ce spun „defăimătorii“ de serviciu

Realizatorii TV Dragoş Pătraru, Mircea Badea, Radu Banciu şi Andrei Gheorghe, recunoscuţi pentru tiradele pe care le lansează la TV, dar şi în mediul virtual,  critică în termeni duri Legea defăimării. Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Naţiei“, difuzată de TVR 1, a declarat, pentru site-ul Paginademedia.ro, că Legea defăimării este „o prostie“, „o discuţie fără sens“, „un scandal ieftin“, întrucât toate prevederile privind defăimarea există deja în Codul Civil. „100.000 de lei? Serios? Adică, la banii ăştia doar domnul Dragnea şi alţi câţiva politicieni ar mai putea să îşi permită să defăimeze în România“, a precizat jurnalistul.

La rândul lui, realizatorul Pro FM Andrei Gheorghe a declarat, pentru „Adevărul“, că este jignitor ceea ce încearcă Dragnea. „Am dosar penal, casa mea se întinde pe patru străzi din Alexandria, împreună cu soţia mea suntem implicaţi în multe acte de caritate şi acum vă dăm şi lecţii de moralitate. E jignitor“, a spus Andrei Gheorghe, sarcastic, amintind de problemele penale ale liderului PSD. 

Radu Banciu, realizatorul B1 TV, este de părere că politicienii au găsit o soluţie pentru a se proteja de critici în spaţiul public: „Nu vom mai avea dreptul să defăimăm lumea politică. Ni se pune pumnul în gură“, a explicat realizatorul în emisiunea sa. „E normal ca oameni de teapa lui Dragnea, la momentul la care ajung la putere, să se transforme în nişte dictatori. Cei de la «Kamikaze» n-o să-l mai poată numi «curvă politică» pe Liviu Dragnea după intrarea acestei legi în vigoare. Cum ar fi ca un condamnat definitiv să ne impună nouă să ne ţinem gura? Domnule Dragnea, aveţi dreptul să maziliţi în PSD, dar nu să ne puneţi nouă botniţă“, a spus Banciu, potrivit Paginademedia.ro. Şi Mircea Badea a comentat în emisiunea-pamflet „În gura presei“ proiectul lui Dragnea, precizând că este „o mizerie“. (Alexandra Constanda)

Pe aceeaşti temă:

Preaiubite conducător Dragnea, dar voi cum plătiţi pentru că ne-aţi defăimat şi jefuit ţara? E frică mare printre baronii neocomunişti din PSD. Firesc. E greu pentru nişte politruci să priceapă că nu mai pot controla chiar toată ţara. E greu să vadă că există o lume, pe Facebook, de exemplu, pe care n-o pot manevra în niciun fel. O lume care le-a dat peste cap, în ultimii ani, planurile de jefuit ţărişoara.

Dragoş Pătraru, Mircea Badea, Radu Banciu şi Andrei Gheorghe, despre Legea defăimării: „o prostie“, „o mizerie“, „o jignire“, „ni se pune pumnul în gură“ Realizatorii Dragoş Pătraru, Mircea Badea, Radu Banciu şi Andrei Gheorghe critică Legea defăimării, catalogând-o drept „o prostie“, „o mizerie“ sau „o soluţie pentru politicieni pentru a se proteja de critici în spaţiul public“.

Scandaloasa „Lege a defăimării“ a fost amânată până săptămâna viitoare. Băsescu: Dragnea vrea să pună sub control internetul Legea defăimării, iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, care prevede amenzi de până la 100.000 de lei pentru jigniri aduse inclusiv pe Facebook, a fost scoasă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru că nu a respectat traseul procedural. Însă proiectul va primi votul final săptămâna viitoare, un vot care, cel mai probabil, va fi unul favorabil, din moment ce majoritatea PSD-UNPR-ALDE încă funcţionează.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite