Lăsaţi România să se teleormanizeze!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele om de stat Traian Băsescu a dat din nou dovadă de amplă viziune politică şi a înghiţit porcul. Necunoscute sunt căile domnului preşedinte! Incapabili să cuprindem anvergura proiectului de reformare a României, vom înţelege, abia peste ani, puterea sacrificiului Domniei Sale, jertfa am putea spune, de ce nu?

Oameni politici, se vede! Coabitează. Stăpânesc arta compromisului. Îşi sacrifică convingerile ideologice pentru binele naţiunii, ba chiar pentru binele proiectului european. Pupă adică toţi Piaţa Endependenţei, ca întotdeauna. Ce nu se înţelege: persoanele cât se poate de fizice Băsescu Traian şi Ponta Victor-Viorel au, fundamental, aceeaşi structură, aşa cum, în ciuda a ceea ce se crede, propagandiştii de la B1 TV şi cei de la Antena 3 sunt plămădiţi din acelaşi aluat. Să fie oare aievea: Mircea Marian şi Mihai Gâdea să fie cele două feţe ale aceleiaşi monede? Nu, nu are cum să fie adevărat! Să se ierte îndrăzneala supoziţiei.

Şi mai avem, oare, noi, ca oameni, dreptul constituţional de a crede că doar relaţia sumară cu instituţiile academice l-a privat pe preşedinte de şansa de a deveni el însuşi Primul Plagiator al Ţării? Trecutul Domniei Sale, un elocvent exemplu de etică, ne îngăduie, oare, să exprimăm gândul acesta impur? Să nu fi fost afacerea casei din Mihăileanu un oarecare plagiat după afacerile atâtor iluştri membri din camarila lui Iliescu?

Şi, până la urmă, ce blestem o fi fost şi pe poporul ăsta, măi Adriene? Nu a avut de ales între doi comunişti. Nu a avut de ales. Şi uite că la sânul domnului Năstase a crescut domnul Ponta. La sânul domnului Băsescu n-a crescut nimic.

Recunosc: eu aş vrea ca însuşi domnul Dragnea să se ocupe de dezvoltarea ţării noastre, de ce să nu se ocupe? Nu a făcut dumnealui din Teleorman primul dintre judeţe? Nu este Teleormanul un exemplu strălucit de strategii aplicate cu succes? Liderii defunctei ARD se arătau îngrijoraţi de teleormanizarea României. Eu zic, dimpotrivă: lăsaţi România să se teleormanizeze! Nu sunt responsabili cetăţenii noştri care aleg aşa cum aleg? Cum să nu fie? Ce vorbă e asta? Nu ştie domnul Dragnea să facă? Eu îl găsesc un iluminat, un far! Ce om politic şi-a mai urcat, cu votul larg exprimat al maselor, secretara în fotoliul moale de parlamentar? Ce exemplu mai strălucit de triumf al democraţiei?

Majoritatea USL va face, totuşi, mult bine la iluzii. Atâtora li se suise la cap, ca un vin vechi, iluzia că mai rău nu se poate. Se va putea. S-a votat din ură şi din necunoaştere a istoriei. Ce începe din ură se sfârşeşte în dispreţ.

Dar cui îi pasă? În orice organizaţie românească am avut şansa (nesperată şansă!) de a intra, am văzut cum la vârf se înalţă şi sunt susţinuţi cei mai nepotriviţi dintre membri, lichele de ambe sexe, cârnăţari rataţi, fătălăi utili, de parcă directivele NKVD ar fi încă în vigoare. România: o ţară în care dacă se iveşte, din întâmplare, un creier va fi bine primit cu o bâtă. Mineriada nu s-a sfârşit încă şi nici nu se va sfârşi. O explicaţie? Primitivismul gândirii, dar şi al faptei. Jos Escu! Şi gata.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite