La pomul lăudat să nu te duci cu sacul

Acum ceva vreme, câţiva prieteni foarte buni mi-au recomandat să stau de vorbă cu cei de la USR. „Sunt în căutare de un om bun, din comunitatea romilor, pe care să-l pună pe listă, la parlamentare“. Le-am spus tuturor celor care au venit cu această ofertă că nu sunt interesat să candidez şi că dacă aş face-o vreodată sigur nu ar fi sub sigla unui partid precum USR.

Pentru mine, Uniunea Salvaţi Romania (USR) nu este o formaţiune politică serioasă, ci un SRL cu ambiţii electorale. Pornind de la ideea că un partid politic este definit de doctrina pe care o promovează, de conştiinţa civică pe care se bazează şi o susţine şi pe modul de conducere pe care şi-l asumă, în cele ce urmează voi face o scurtă analiză a Uniunii din perspectiva celor 3 elemente mai sus menţionate.

a. Doctrina USR poate fi foarte uşor rezumată la „mama lor de corupţi“. Acest tip de mesaj, dacă nu e umplut cu conţinut, e la fel de populist ca cei 20.000 de euro promişi de Dan Diaconescu.

Viaţa politică românească are nevoie de o doctrină care să ofere echilibru între social-democraţia şi liberalismul (în realitate, ce avem noi in România sunt mai degrabă nişte înţelegeri originale ale doctrinelor) susţinut de cele mai puternice partide politice. Diferenţa de putere între aşa numita stânga românească (reprezentată de PSD) şi dreapta (reprezentată de PNL) a condus, în ultimii 27 de ani, la derapaje grave ale celor ce au câştigat alegerile, derapaje ce au făcut ca România să fie cea mai săracă şi coruptă ţară din UE. Iniţial promotoarea unei viziuni comunitariste, Uniunea Salvaţi Bucureştiul a câştigat voturi tocmai pentru că promova, într-un joc politic dominat de promisiunile neonorate ale marilor formaţiuni politice precum şi de un discurs profund fariseic şi populist,  o agendă  a celor „mici şi puţini“, ancorată, mai degrabă, în drepturile individuale/comunitare decât în bunăstarea economică promisa de PNL si PSD. Lupta pentru apărarea unor principii în faţa celor care încălcau drepturile unor cetăţeni/comunităţi au transformat micul grup coordonat de Nicuşor Dan în  exponentul partidului dorit şi aşteptat de parte din electoratul dezamăgit de marile forţe politice.

În campania electorală pentru locale, candidatul Nicuşor Dan a trecut cu bine peste acuzele de rasism şi corupţie şi a luat un scor care l-a făcut să-şi dorească mai mult. De aici, politicianul comunitar (mai degrabă mobilizatorul comunitar) trebuia să se transforme în politicianul care să adune oameni în jurul ideilor sale. Oameni a adunat, însă, numai pe cei ce au acceptat ca el sa fie şeful. Marea majoritate a celor care l-ar fi susţinut au aşteptat ideile care să-i facă să devină activi electoral, însă acestea au întârziat sa apară. Din păcate, şi la USR am avut parte de declaraţii rasiste, tradiţionalisme, de acuze de avere nejustificate şi alte acareturi deja cunoscute ca fiind caracteristic pentru politicianul român.

USR nu a avut vreo platformă program pe care să o facă cunoscută în timpul campaniei electorale si nici după, şi nu a venit cu nicio propunere solidă în domeniul economic, social sau de relaţii internaţionale. Mizând pe o antagonizare între „noi şi ei“, USR nu a propus decât sî înlocuim nişte oameni care ne reprezintă fără a ne oferi şi o viziune despre România pe care ne-o propune. Astfel, am avut pe listă tot felul de „vedete”, care puse laolaltă nu reuşesc să susţină aceleaşi lucruri, având o filosofie de viaţă şi de acţiune fundamental diferită (gen Presadă şi Armand, Goţiu şi Ghinea).

Lipsa unei viziuni politice care să se materializeze în platforma program şi centrarea întregii campanii pe o diabolizare a politicianului tradiţional m-a făcut să compar USR cu un PPDD al intelectualilor. Dezamăgirea faţă de modul tradiţional de a face politică nu m-a făcut totuşi să dau votul meu unor oameni care cer cheile urbei fără ca aceştia să spună ce au de gând să facă cu ea.

b. Mi-e greu să înţeleg care este conştiinţa civică promovată de USR alta decât „Jos corupţii“. „Micile“ scandaluri provocate de acuzele primite de Clotilde Armand, Cristian Ghinea şi Nicuşor Dan cum că ar fi câştigat sume mari de pe urma unor tranzacţii nu foarte transparente şi/sau că ar fi favorizat entitatea în care lucrau în relaţie cu instituţiile statului, nu au beneficiat de un tip de reacţie care să ne facă să înţelegem că cei ce au promovat un tip de discurs chiar şi-l însuşesc. O sumă mare de bani ce era menţionată în declaraţia de avere si nu prea putea fi justificată a fost tratată cu un banal „nu îmi mai amintesc câţi bani am luat pe proprietate“, acuza că firma ta lucra cu politicienii corupţi/contracte supraevaluate a fost ignorată şi cea că Fundaţia în care tu lucrai era abonată la nişte fonduri guvernamentale nu a fost comentată în vreun fel. M-aş fi aşteptat, şi mi-aş fi dorit, ca transparenţa mult clamată să îşi găsească „modelul” în acţiunea celor ce şi-au făcut un ţel din a transparentiza omul politic român. Din păcate, şi aici, am avut parte de o dezamăgire.

c. Stilul de conducere promovat în ultimii doi ani în USR nu a adus nimic nou sub soarele politicii româneşti. Scandaluri, ameninţări cu excluderea, excluderi, demisii şi demiteri, toate au arătat un stil de coordonare care nu are în vedere atingerea unor obiective, ci menţinerea unui statut. Lipsa unor ţinte politice clare generate de asumarea unei viziuni, doctrine şi a unei platforme solide a generat un stil de coordonare/conducere haotic, care pare bazat, mai degrabă, pe sentimentul de gaşcă. Nebunia care a generat ideea referendumului intern privind modificarea Constituţiei ne-a dezvăluit un leadership slab care nu a reuşit, în câţiva ani, să-şi consolideze poziţia şi să unească echipa în jurul unor valori comune. Sentimentul este că gaşca a ajuns la putere şi habar nu are ce trebuie să facă cu ea.

Trist este ca mai bine de jumătate din electorat (încă) nu se simte reprezentat...