Klaus Iohannis, la bilanţ: Monarhul ales al României sau demolatorul preşedintelui-jucător?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis în cele 100 de zile a părut nervos. Sau obosit. Doar e prins între cele două lumi sugerate în titlu: monarh ales sau muncitor temeinic la demolarea mitului Preşedintelui-jucător. Toate acestea n-ar trebuie să-l împiedice totuşi să se hotărască asupra unor strategii şi tactici de acelaşi grad. Timpul, ca şi românii, nu va avea infinită răbdare cu dl Iohannis.

O primă observaţie generală merită făcută după intervenţia de marţi seara a Preşedintelui: criza democraţiei reprezentative impune stabilirea de repere pentru guvernare şi a unor momente de bilanţ.

În perioada recentă, unii îşi aduc aminte de Contractul cu America al lui Newt Gingrich şi al lui Frank Luntz, preluat şi în România în 1996. Alţii pot vorbi despre conferinţele de presă bi-anuale ale preşedintelui francez, care durează câteva ore şi la care participă sute de jurnalişti - o promisiune electorală devenită o modalitate de a propune o dublă citire a unei guvernări altfel neconvingătoare pentru francezi.

Şi pentru Klaus Iohannis, bilanţul este o tactică necesară într-un management al aşteptărilor şi al declinului pe care, cu siguranţă, este nevoit să îl facă. E doar aparent paradoxal cum, deşi cota sa de încredere este înmărmuritoare, deja se vorbeşte despre fostul primar al Sibiului ca despre un Emil Constantinescu II. Sau, ca să reluăm sintagma din titlu, ca despre un monarh ales al României.

De aceea, noi, la Smart Politics, apreciem ca adecvată ieşirea de marţi seară şi jalonarea mandatului prezidenţial. În plus, vorbitul liber şi modul în care a răspuns la întrebări au redinamizat baza fanilor săi (cei care îi tratează extrem de emoţional preşedinţia) şi au stârnit aprobarea, chiar dacă neexhibată, a multora.

Sunt însă două puncte unde design-ul strategic şi comunicaţional al lui Iohannis ridică semne de întrebare.

1. E adevărat, într-o ţară coordonată strategic şi mediatic de DNA (un lucru pozitiv, ţinând cont de "bagajul" politicienilor noştri), Iohannis, ca preşedinte, nu reuşeşte să impună teme şi subiecte. Dacă veţi considera acest lucru greu de făcut, atunci am spune că el nu caută nici măcar să impună citiri decisive ale situaţiei politice şi guvernamentale. Lipsa de reacţie a preşedintelui contrastează puternic cu ceea ce eram obişnuiţi la Traian Băsescu. De aici şi a doua sintagmă din titlu - demolatorul preşedintelui-jucător.

Managementul tăcerii, altfel o tactică elementară la nivelul funcţiilor înalte în stat, a devenit la Iohannis managementul vorbirii. Este evident o opţiune de comunicare şi un pas în spate din spaţiul public, care echivalează cu o invitaţie pentru alţi actori. Întrebarea este următoarea: poate această tactică să aducă un declin mai lent al capitalului politic sau ea va enerva şi mai tare baza emoţională, votanţii de 16 noiembrie ai lui Klaus Iohannis (acei swing-voters)?

Avem un preşedinte care, ca poveste prezidenţială, ne propune o descoperire sistematică, după ani de zile cu un preşedinte pentru care preludiul comunicaţional nu era o opţiune.

Borbely, Şova, Vosganian sunt trei cazuri în care comunicarea Preşedintelui şi dozajul mesajelor au ridicat mari semne de întrebare. Dar, aşa cum spuneam, ele par a fi parte a unui pariu de redimensionare a amprentei comunicaţionale prezidenţiale, cu accent pe termen lung şi pe simbolul autorităţii. Dacă Traian Băsescu era transfigurat de ideea militarizării, Klaus Iohannis se simte foarte bine în poza gesturilor simbolice de Preşedinte.

2. Strategia politică. În primul mandat îţi asiguri realegerea, spun americanii. Aici să fie strategia lui Klaus Iohannis? Dacă este aşa, să le dea cineva şi liberalilor de veste.

Iohannis, preşedinte peste un Guvern al său între 2015 şi 2019. Care ar fi impactul acestei ipoteze asupra realegerii din 2019? Care ar fi impactul instalării, în 2015, a unui fost membru PDL în fruntea Guvernului? 

Poziţionările de marţi ale preşedintelui legate de guvernare trimit către o strategie de post guvernamental până în decembrie 2016. Prin câteva cuvinte, Iohannis a subminat racolările de parlamentari şi s-a extras discret dintr-un joc public al influenţării în care, ca analişti trecuţi prin epoca Băsescu, suntem înclinaţi să-l introducem.

Dacă preşedintele nu mizează, din cercurile înalte ale informaţiilor şi puterii, pe o schimbare a puterii sub presiunea DNA, atunci eforturile liberalilor şi retorica lor încrezătoare şi ofensivă nu-şi au locul. Victor Ponta premier până în decembrie 2016 ar fi o piesă în realegerea mai uşoară a lui Iohannis, cel care, cu riscurile de rigoare, încearcă să transforme inadecvarea lui în stil de vieţuire politică în România, fără a fi chiar lipsit de griji.

Pe substanţa celor 100 de zile de mandat, Smart Politics face următoarele aprecieri:

 5 Plusuri:

o   Persoana preşedintelui este congruentă cu persoana candidatului, care la rândul ei a fost congruentă cu persoana primarului. Probabil că această consecvenţă identitară este una din explicaţiile cotei ridicate de încredere din sondaje.

o   Preşedintele acordă importanţă prerogativelor sale constituţionale: apărare, politică externă, rol de mediere, adică vine cu o abordare nemţească în raport cu fişa postului, ceea ce iarăşi ajută la conturarea unei identităţi.

o   Consultările  partinice pe teme de importanţă strategică, consultările de lucru cu premierul pe subiecte care ţin de puterea executivă. Nici nu contează dacă preşedintele mai mult ascultă sau vorbeşte la aceste întâlniri, doar simplul fapt că redeschide dialogul instituţional este o victorie importantă.

o   Discursurile corecte de la evenimentele la care participă. Iohannis preferă să livreze mesaje şi nu să seteze agenda, ceea ce este exact ce scrie în fişa constituţională a postului.

o   Distanţa formală faţă de PNL. După un preşedinte care a dus libertatea de exprimare la limita partizanatului, distanţa formală faţă de PNL pe care o practică Iohannis este ca o gură de oxigen într-o mare de praf.

5 Minusuri:

o   Prea mult simbolism în activitatea de la Cotroceni, de la dineuri şi cine de stat, la ordine şi decoraţii, Iohannis pare vrăjit de heraldică şi pare că doar cu extremă greutate iese din turn ca să mai piardă timp şi de muritori. Prea mult, prea repede pentru un preşedinte atât de neobişnuit cu politica.

o   Prea mult Facebook, prea puţină comunicare instituţională. Reacţiile pe Facebook şi chiar şi bilanţul avant-la-lettre nu sunt potrivite cu solemnitatea pe care Iohannis o pretinde de la funcţie. Apare prima fisură identitară: fie e preşedintele cool, preşedintele online, fie e preşedintele solemn.

o   Angajare în bătălii fără miză, vezi cazul Avram Iancu, ratarea bătăliilor cu miză: Codul Fiscal, Legea finanţării partidelor, voturile din Parlament, modificarea Constituţiei.

o   Temperamentul. Nu ştim care este povestea paltoanelor şi cine ce responsabilităţi are în legătură cu haina prezidenţială, însă prin acest process-story Iohannis a pierdut câteva cicluri de ştiri şi destul de mult spaţiu media. Tragedia este că toată această situaţie putea fi uşor evitată, dacă preşedintele învăţa să se controleze puţin mai bine.

o   Prea puţin angajament pe chestiuni de politici publice reale, pe aspecte ce ţin de guvernanţă. Preşedintele trebuie să ştie administraţie, doar a practicat-o atâţia ani de zile, şi trebuie să ştie câte ceva din viaţa din România reală. Ce îl impiedică să ia atitudine pe chestiuni administrative care ţin de viaţa de zi cu zi? Până la urmă, preşedintele este şi el parte a Puterii Executive.

Unde este nevoie de muncă:

o   La substanţa mesajului prezidenţial; prea des Iohannis nu vorbeşte cu românii obişnuiţi, pare rupt de ei şi de viaţa de zi cu zi.

o   La articularea mesajului prezidenţial; prea des nu se înţelege exact ce a vrut să transmită preşedintele, vezi discursul de la CSM.

o   La activarea mesajului prezidenţial; politica înseamnă să şi faci, nu doar să spui, or, până acum, Klaus Iohannis pare blocat într-o singură paradigmă.

O ultimă remarcă: poate ni s-a părut nouă, dar Iohannis, cel de 100 de zile, a părut nervos. Sau obosit. Doar e prins între cele două lumi sugerate în titlu: monarh ales sau muncitor temeinic la demolarea mitului Preşedintelui-jucător. Toate acestea n-ar trebuie să-l împiedice totuşi să se hotărască asupra unor strategii şi tactici de acelaşi grad. La nivel prezidenţial, lupta contrariilor nu aduce tocmai progresul.

Conferinţa de presă a preşedintelui Klaus Iohannis, la 100 de zile de mandat

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite