It's America, stupid! Preşedintele României merge în America, nu „la Donald Trump”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Donald Trump la Summitul NATO
Klaus Iohannis şi Donald Trump la Summitul NATO

Formula „It's the economy, stupid” a rămas celebră în jargonul politic. Este expresia unei obsesii a fostului consilier de campanie din 1992 al preşedintelui Bill Clinton, care repeta (şi scria) obsesiv această idee pentru a reaminti tuturor, inclusiv candidatului, în ce direcţie trebuie orientată campania electorală.

Text scris de Dan Dungaciu* şi Petrişor Peiu*

Semnificaţia ulterioară e expresiei în conversaţia politică este de a recunoaşte corect priorităţile, de a nu confunda planurile, de a nu schimba termenii şi datele problemei. Cu alte cuvinte, de a nu manipula nici contextul nici textul unui eveniment.

Despre asta e vorba şi atunci când discutăm un episod precum vizita preşedintelui României la Washington, care poate deveni evenimentul diplomatic major, axial, al României pe un interval semnificativ de timp. Contextul european, euroatlantic sau global fac din această întâlnire un eveniment cu semnificaţii extrem de complexe, cu enorm potenţial - care poate fi fructificat sau nu. De aceea dezbaterea evenimentului şi posibilele consecinţe trebuie făcută cu deplină responsabilitate.

Textul de mai jos poate fi rezumat într-o singură expresie: It's America, stupid! Vizita la Washington nu e despre Donald Trump, campania sa electorală, acuzaţii sau fake news, soţiile acestuia, nivelul său de cultură, încălzirea globală sau corectitudinea politică. Este vorba despre Statele Unite ale Americii! Este vorba despre cea mai mare putere militară şi economică a lumii, care a clarificat recent situaţia şi viitorul NATO (vizita lui Donald Trump la Bruxelles) şi care îşi selectează acum, pragmatic, viitorii (potenţiali) parteneri, mai ales în zonele strategice. Este vorba despre aceeaşi Americă care ne-a fost, este şi ne va fi partener strategic, care poate investii major în România, pe dimensiunea militară dar şi civilă, şi care poate să plaseze Bucureştiul pe o poziţie strategică în regiune pe care nu a avut-o niciodată.

Să le luăm pe rând.


Donald Trump şi Klaus Iohannis FOTO Facebook Klaus Iohannis

image

Manipularea prin personalizare şi minimalizare

Preşedintele Klaus Iohannis nu face o vizită personală, nici una la invitaţia lui Donald Trump. Preşedintele României merge în America la invitaţia Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, cel mai puternic stat de pe glob. Acesta este cadrul corect în care trebuie descris evenimentul. 

SUA reprezintă cea mai mare economie a lumii (un sfert din PIB-ul global nominal se produce pe pământ american), cea mai mare şi mai influentă putere tehnologică a lumii (aproape jumătate din noile tehnologii la nivel global sunt dezvoltate acolo), cea mai mare putere universitară şi academică a lumii şi, fără, îndoială, cea mai influentă ţară la nivel planetar care a existat vreodată. A avea o relaţie de parteneriat cu americanii a fost scopul central al eforturilor internaţionale ale României, după căderea comunismului, în 1989. Ne-am vrut şi ne-am dorit tot timpul să fim parte a lumii transatlantice, să fim în grupul apropiat şi reprezentat de către Statele Unite.

Când preşedintele României merge în America, indiferent care este numele preşedintelui american, evenimentul trebuie perceput la adevărata sa semnificaţie. Alb sau negru, brunet sau blond, sărac sau bogat, căsătorit sau burlac, contestat sau nu, iubit sau detestat etc. etc. – Donald Trump este preşedintele Statelor Unite ale Americii şi reprezintă America. Evaluările personale nu au nicio legătură cu funcţia sa şi ceea ce reprezintă el. Gusturile personale nu se discută, dar, ca o minimă precauţie, citiţi ce se scria în SUA la vremea respectivă despre alegerea lui Ronald Reagan sau cea a lui George Bush Jr. Isteria intelectualistă şi personalizarea au atins cote neverosimile în ceea ce îl priveşte pe Reagan, rămas însă în istorie ca unul dintre cei mai mari preşedinţi americani!

Personalizarea vizitei şi, ulterior, coborârea sa în arena disputelor interne minore nu serveşte în niciun caz intereselor strategice ale României.

orban putin

Viktor Orban merge în China, Dodon la Budapesta şi Iohannis la... Washington!

Manipularea prin personalizare se vede cel mai bine prin comparaţie. Vă mai amintiţi luna noiembrie 2016, când (prea) multe voci îl vedeau pe Viktor Orban steaua geopolitică a estului Europei după conversaţia telefonică cu proaspătul ales Donald Trump, care venea după întrevederea de la Budapesta cu Vladimir Putin?... Ce anvergură, ce viziune, ce talent! Micul stat vecin intra intempestiv pe axa Moscova-Washington şi devenea jucătorul principal al regiunii. Revanşa lui Viktor Orban a venit. Steaua lui se ridica vijelios spre cer!

În noiembrie 2016 se repeta ritos că Budapesta devine reper pe axa Moscova – Washington subliniindu-se inteligenţa şi curajul unui stat mic care devine jucător la scară globală. (Ce a rămas din aceste pretenţii? Precum broasca din fabulă care a vrut să devină bivol, nimic decât un fâs de proporţii. Între noi fie vorba, întâlnirea Putin-Orban de la Budapesta (3 februarie 2017), citită prin grila vizitei româneşti la Washington, devine şi mai jenantă pentru Ungaria lui Viktor Orban).

În realitate, ceea ce contează este altceva: preşedintele României este primul şef de stat din Estul şi Centrul Europei invitat la Washington.

Problema nu este unde mai e steaua premierului maghiar acum şi de ce tac astăzi admiratorii săi. Problema e că, la data respectivă, nimeni nu minimaliza o eventuală întâlnire Trump-Orban prin personalizare şi apel la „defectele” lui Donald Trump. Atunci premierul maghiar era plasat urgent pe axa America-Rusia, viziunea era strict politică şi strategică, fără ca ecuaţia personală să conteze.

Astăzi, vocile care mai ieri lăudat anvergura geopolitică a premierului maghiar, deplâng acum „invitaţia lui Donald Trump” minimalizând-o printr-o caraghioasă personalizare. Este ridicol. În realitate, ceea ce contează este altceva: preşedintele României este primul şef de stat din Estul şi Centrul Europei invitat la Washington. Iar realitatea „axelor” în regiune arată aşa: Putin vizitează Ungaria, Viktor Orban merge în China, Igor Dodon se duce la Budapesta, iar preşedintele României... în America.

image

Competiţia pentru America şi consistenţa strategică a României

După reuniunea NATO de la Bruxelles (25 iunie 2017), a devenit limpede că statele NATO şi-au asumat solicitarea americană de a lua în serios problema financiară şi datoriile pe care toţi muşchetarii NATO le au unii faţă de ceilalţi. De aici şi grila de evaluare a fiecărui sat în parte („cei trei C”, cum se numesc la NATO: cash (2%) – capabilities (20%) – commitments), respectiv asumarea încă o dată a celor 2% pentru apărare, dintre care are 20% pentru înzestrare şi angajamente specifice pentru fiecare stat în parte pe operaţiuni specifice. Preşedintele american Donald Trump a fost la Bruxelles pentru că aliaţii au acceptat regulile jocului. A reuşit, altminteri spus, ceea ce Obama şi administraţia lui a verbalizat, fără acelaşi succes. E un fapt.

România este, probabil, singurul actor din regiune în care concurenţii politici (liderii puterii şi ai opoziţiei) se întrec care dintre ei să ajungă primii la Washington.

În ceea ce priveşte vizita preşedintelui României la Washington, lucrurile trebuie puse în aceeaşi logică. După ce a fixat jaloanele majore ale NATO, Washingtonul îşi clarifică situaţia aliaţilor mai ales în zone strategice. România este, potenţial, unul dintre ei. Decizia de creştere a bugetului apărării cu 2% a contat enorm, pentru că e un semnal inclusiv politic. Bucureştiul îşi asumă astfel explicit ceea ce America ceruse de mult şi răspunde la o solicitare americană prompt şi explicit. Nu mai sunt multe state în NATO care fac aşa ceva, doar cinci (SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia şi Estonia).

Dincolo de asta, mai are două avantaje majore. Primul este poziţia strategică într-o regiune care continuă să fie pe radarul american. Al doilea este ceea ce am numit consistenţă strategică unică în regiune, respectiv faptul că opţiunea pro-americană sau euroatlantică în România nu depinde de ciclurile politice sau culoare guvernării.

Să mai remarcăm, în treacăt, că România este, probabil, singurul actor din regiune în care concurenţii politici (liderii puterii şi ai opoziţiei) se întrec care dintre ei să ajungă primii la Washington... Ne grăbim să etichetăm rapid această situaţie în defavoarea României. Însă, dacă în ceea ce din perspectivă internă poate să sune bizar, iritant şi politicianist, din perspectivă externă această competiţiei pentru America se vede cu totul altfel. Şi nu e de rău.

SUA, nu Trump, au o strategie pentru România

Invitaţia pentru preşedintele Klaus Iohannis a venit, cum am sugerat, din perspectiva unui proiect american (nu trump-ian sau republican) pentru regiune şi pentru ţara noastră. Asta explică, probabil, şi rapiditatea cu care s-a organizat vizita.

România, alături de Polonia şi Turcia, reprezintă bazele securităţii colective a flancului estic a lumii occidentale, cele mai mari trei ţări care se află la graniţa ce separă civilizaţii. Turcia şi Polonia sunt ambele mai mari şi mai vechi partenere cu americanii. Turcia are o populaţie de patru ori mai mare decât a noastră şi o economie tot de patru ori mai mare; Polonia are o populaţie dublă faţă de a noastră şi o economie mai mult decât dublă decât a noastră. Polonia are un buget de apărare de 10 miliarde USD iar Turcia peste 8 miliarde de dolari, aceste state fiind pe locurile 24 şi 25 în lume după criteriul cheltuielilor pentru apărare (în acest clasament noi ne situăm abia pe locul 64).

România, devine, brusc, un partener important pentru tot concertul euro-atlantic, cu atât mai mult pentru Statele Unite.

Miza principală a vizitei preşedintelui Iohannis la Washington este de ordin politico-militar. Deşi dimensiunea nu o califică, România a devenit, pentru americani, la fel de importantă (dar mult mai sigură) decât Polonia sau Turcia. Evoluţiile recente de la Ankara (de după lovitura de stat din 2016), precum şi recent-relansatele relaţii cu Federaţia Rusă, anihilarea principalilor ofiţeri turci cu care americanii lucrau până mai ieri au făcut din Turcia un partener mai dificil de conturat şi oricum mai puţin previzibil. Polonia, la rândul său, s-a angrenat într-o dispută „instituţionalizată” şi „internaţionalizată” cu leadership-ul Uniunii Europene, care îi consumă din resursele de credibilitate şi care au aruncat-o parţial în braţele exoticului lider de la Budapesta, Viktor Orban. În acest context, România, devine, brusc, un partener important pentru tot concertul euro-atlantic, cu atât mai mult pentru Statele Unite.


FOTO Getty Images

image

Investiţiile americane ca garanţii de securitate

Am mai spus şi o repetăm: cel mai important lucru de care se tem ruşii, dincolo de armata americană, sunt banii americani. Rusia nu ar ataca niciodată un stat în care există investiţii americane consistente pentru că ştiu foarte bine că americanii nu se joacă când e vorba de banii lor. De aceea investiţiile americane trebuie privite şi ca investiţii în securitatea României. Din păcate, până astăzi nu am gândit aşa, iar contextul economic bilateral nu este chiar o poveste de succes. 

Schimburile comerciale ale României cu SUA sunt mult sub nivelul celor corespondente ale americanilor cu Ungaria, Polonia sau Cehia şi, fapt îngrijorător, se află în declin, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos (sursa us census.gov, Departamentul de Comerţ la SUA):

An US-Ro  Ro-US deficit US 2016 694.5 1,963.2 -1,268.7 2015 753.7 2,148.9 -1,395.1 2014 977.2 2,133.5 -1,156.3 2013 746.5 1,716.1 -969.6 2012 832.7 1,620.4 -787.6 2010 729.8 1,007.8 -278.0


Exporturile americane către România s-au întors la nivelul din 2009 iar exporturile noastre către SUA au scăzut sub nivelul din 2014, pe fondul unei creşteri substanţiale a volumului comerţului exterior românesc.

În clasamentul investitorilor străini în România, SUA ocupă abia locul 10 (2,5% din total) cu un stoc de investiţii de numai 1,7 miliarde USD; este adevărat că, dacă am calcula şi investiţiile americane intermediate prin alte legislaţii mai „prietenoase”, am atinge o cifră de aproximativ 5 miliarde USD, ceea ce ar plasa SUA pe locul 6-7 printre investitorii străini în România.

În fine, contextul economic poate fi completat de două aspecte interesante şi nou-apărute pe agendă: planurile de dezvoltare a infrastructurii energetice şi de dezvoltare a noi zăcăminte de gaze naturale (mai ales în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră) şi planurile de trecere a Bursei de Valori Bucureşti în categoria „emerging market” (ceea ce va însemna câmp liber pentru fondurile de investiţii americane).


FOTO Anca Ciornei/MApN

România. Ceremonia de întoarcere din Afganistan a militarilor din detaşamentul Elementului Naţional de Sprijin FOTO Anca Ciornei/MApN

Programele de înarmare ale României

Contextul militar include, în primul rând, eforturile noastre de înzestrare a armatei, în situaţia în care statele membre NATO din Uniunea Europeană au de făcut o opţiune foarte dificilă: de a continua să îşi proiecteze securitatea sub umbrela NATO sau de a încerca să-şi construiască o forţă militară integrată la nivel european; o opţiune de compromis nu prea mai este astăzi posibilă.

Dacă noi am cheltui pentru apărare 2% din PIB, ne-am situa (cu aproximativ 4 miliarde USD) pe locul 48 pe glob, la nivelul Venezuelei, de exemplu.

Principalele programe în care România a decis să investească în următorii ani sunt:

  • Corvetă Multifuncţională - 1,6 mld euro - 4 corvete  
  • Sisteme de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML) - 0,2 mld euro - un complet de 3 instalaţii  
  • Modernizare MLI-84M - 0,138 mld euro - 48 de maşini de luptă pentru infanterie  
  • Transportor blindat pentru trupe 8X8 si 4X4 - 0,370 mld euro - Transportor blindat pentru trupe.  
  • Sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR - 0,180 mld euro - Sisteme Integrate de Comunicaţii şi Informatică de Batalion - B/SICIB, Puncte de Comandă de tip Brigada- PCBg şi Punct de Comandă de tip Divizie-PCDiv  
  • Sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) - 4 miliarde euro - 4 sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare HSAM pentru forţele aeriene şi 3 sisteme rachete sol-aer cu bătaie mare HSAM pentru forţele terestre  
  • Sisteme integrat de arme SHORAD-VSHORAD (Etapa 1: componenta SHORAD) - 2,1 mld euro (etapa 1: 1,37 mld euro) - 21 de Sisteme integrate de arme SHORAD-VSHORAD  
  • Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - 0,69 miliarde euro - 3 sisteme a 18 instalaţii de lansare (54 instalaţii de lansare).

Cine ne poate furniza securitate?

Contextul militar este întregit de situaţia de pe teren: bazinul Mării Negre este văzut ca al doilea cel mai vulnerabil flanc al frontului de est al NATO pentru simplul motiv că ,în Marea Neagră se află cantonată, la Sevastopol şi la Novorosiisk, „Cernomorsky Flot”, cea mai puternică ameninţare la adresa securităţii regionale. Această flotă are o putere de foc impresionantă, echipată fiind cu submarine, forţe terestre de apărare costieră şi aeronave de transport rachete şi avioane de atac anti-submarin. Flota este condusă de către crucişătorul lansator de rachete Moskva (fost Slava), cea mai puternică navă de luptă din Marea Neagră, dotată cu 16 lansatoare de rachete Bazalt P-500, printre altele (vezi foto).

image

Alături de Moskva se mai află: distrugătorul lansator de rachete Smetlivi şi încă 4 fregate lansatoare de rachete (două dintre ele puse în funcţiune chiar în 2016, Amiral Grigorovici şi Amiral Essen), 6 submarine de atac, 6 corvete lansatoare de rachete, 3 corvete anti-submarin, mai multe forţe de infanterie, baterii de rachete de mai multe tipuri, inclusiv S-300, un escadron cu avioane de atac SU-24 (18 aparate SU-24M (vezi foto) şi 4 aparate SU-24MR) şi un escadron recent sosit (2016) cu avioane de atac SU-30 SMs.

image

În acelaşi timp, la Deveselu se află o investiţie americană de 800 milioane USD (acum transferată către NATO) unde se află sistemul (de producţie Lockheed Martin), Aegis Ashore, primul din cele două puncte ale sistemului BMD, destinat să protejeze Europa, echipat cu acelaşi echipament utilizat de US Navy pentru lupta împotriva rachetelor balistice. Al doilea punct al sistemului respectiv va deveni operaţional în Polonia, la finalul anului 2018.

image

Baza de la Deveselu este construită în jurul unui radar SPY-1D(V), conectat cu trei sisteme verticale de lansare Mark-41 (fiecare cu câte 8 celule), echipat cu rachete interceptoare Raytheon Standard. În momentul operaţionalizării acestui sistem, armata rusă a definit staţia de la Deveselu drept „ţintă legitimă”, considerând-o o ameninţare la adresa propriei sale securităţi.

„Putin se gândeşte de zece ori înainte de a împuşca un Marine”

Existenţa bazei de la Deveselu şi a puternicei ameninţări ruse din Marea Neagră simplifică oarecum ecuaţia apărării pentru noi: este mai important „cine ne furnizează securitate” nu către cine ne îndreptăm noi. Articolul 5 din tratatul NATO (casus foederis) ne îndreptăţeşte să primim ajutor de la celelalte state partenere dar, de fapt, numai unul singur poate să o şi facă (SUA), iar prezenţa militară a acestuia pe solul românesc reprezintă o garanţie importantă că o va şi face.

În realitate, cea mai mare garanţie de securitate în această regiune este prezenţa soldaţilor americani. După cum se spune la sediul NATO de la Bruxelles, „Putin se gândeşte de două ori dacă să tragă într-un soldat german, dar se gândeşte de zece ori dacă să tragă într-un Marine”.

Prezenţa americană, economică şi militară devine cel mai viabil proiect de securizare a României.
image

În actualul context regional de securitate, prezenţa americană, economică şi militară devine cel mai viabil proiect de securizare a României. De aici trebui să pornească orice dezbatere după invitaţia făcută de preşedintele Americii preşedintelui României.

Orice minimalizare sau personalizare este, până la urmă, fie o eroare fie o insidioasă manipulare.

*Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu sunt membrii în Consiliul de experţi LARICS.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite