Iohannis, despre majorarea pensiilor: PSD a împovărat bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB
0Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la majorarea punctului de pensie şi a salariilor profesorilor, că pentru a avea loc aceste creşteri ar trebui luaţi bani din altă parte, dar „peste tot banii au fost deja reduşi la un minim”. „Ceea ce a adoptat ieri Parlamentul, unde un PSD iresponsabil are încă majoritate, a împovărat bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB.”, a punctat Iohannis.
Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă va promulga legea care prevede majorarea salariilor profesorilor cu 25% şi cu 40% a punctului de pensie, Iohannis a susţinut că "este de dorit să crească pensiile, să crească salariile profesorilor sau să primească un bonus".
„Sunt lucruri pe care şi eu mi le doresc şi Guvernul şi deja unele lucruri s-au petrecut. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ţinem cont de contextul în care ne aflăm – suntem în pandemie, în criză economică şi bugetul de stat e deja sub presiuni uriaşe. Ceea ce a adoptat ieri Parlamentul, unde un PSD iresponsabil are încă majoritate, a împovărat bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB. Ar trebui să luăm bani din altă parte pentru a da în această zonă, or de peste tot banii au fost deja reduşi la un minim. Chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare, trebuie să aşteptăm momentul prielnic, care acum din păcate nu este", a completat Iohannis.
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plenul reunit de marţi proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%
Premierul Ludovic Orban a afirmat că rectificarea bugetară va fi atacată la CCR.