Haşotti: „PNL nu va participa la mesajul lui Băsescu, avem dreptul la independenţă în USL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puiu Haşotti a anunţat că liberaliinu vor să asiste la discursul lui Traian Băsescu
Puiu Haşotti a anunţat că liberaliinu vor să asiste la discursul lui Traian Băsescu

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat, luni. că parlamentarii PNL nu vor lua parte la şedinţa în care preşedintele Traian Băsescu îşi va prezenta mesajul în plenul celor două Camere ale Parlamentului, precizând că în USL grupurile parlamentare au dreptul la independenţă.

„În nume personal fiecare a declarat că nu doreşte să participe la mesajul pe care domnul preşedinte Băsescu îl transmite mâine Parlamentului (...) Este decizia exclusiv, sută la sută, a grupului parlamentar“, a susţinut Haşotti, precizând că nu a existat o indicaţie din partea lui Crin Antonescu.

De asemenea, în ceea ce priveşte afirmaţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, Haşotti a susţinut că neparticiparea la şedinţa de plen nu ţine de muncă.

„Nu este vorba de muncă, este vorba de un gest politic şi gestul politic este tot o muncă, dacă vreţi o decizie care înseamnă o atitudine politică (...) Domnul preşedinte Zgonea înţeleg că mâine va conduce lucrările Camerelor reunite, iar parlamentarii liberali, senatorii liberali vor munci în comisii, vor munci unde vor crede de cuviinţă“, a afirmat liderul senatorilor PNL.

Totodată, el a fost întrebat dacă nu ar fi trebuit să existe o poziţie comună a grupurilor PSD şi PNL pe subiectul şedinţei de marţi.

„Eu cred că suntem în USL, trebuie să avem poziţii comune, sunt însă momente, sunt cazuri în care grupurile parlamentare trebuie să dea dovadă de o independenţă politică şi cred că întreaga opinie publică solicită ca grupurile parlamentare să aibă şi decizii politice“, a răspuns senatorul PNL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că va participa la şedinţa de plen reunit în care preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului, el arătând că, dacă omologul său de la Senat, Crin Antonescu, pleacă, atunci cineva trebuie să şi muncească.

Întrebat dacă va participa la şedinţa Parlamentului în care preşedintele Traian Băsescu îşi va prezenta mesajul pe teme europene, în condiţiile în care preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a spus că nu va fi prezent, Zgonea a răspuns: „Păi dacă domnul preşedinte Antonescu pleacă, cine conduce şedinţa? Şi dacă toţi vicepreşedinţii de la PSD ar pleca, cine ar conduce şedinţa?“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite