Guvernul face praf proiectul Legii salarizării bugetarilor, „moşit” de Olguţa Vasilescu

Într-un punct de vedere referitor la propunerea legislativă intitulată LEGE-CADRU privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, guvernul Grindeanu aduce critici şi nu mai puţin de 40 de propuneri şi observaţii punctuale, justificând astfel motivele pentru care guvernul nu şi-a asumat acest proiect important.

Punctul de vedere al Guvernului.

Calculele Ministerului de Finanţe estimează în condiţiile aplicării Legii salarizării, un deficit bugetar de 4% in 2017 si 5% in 2018, departe de ţintele asumate de România prin Tratatul de la Maastricht. Iar in cazul posibil să nu avem creştere economică de 5,2%, cât a estimat Programul de guvernare, deficitele vor fi şi mai mari. Factura va fi plătită de către urmaşii noştri, şi nu pentru investiţii în infrastructură. Lucru cu atât mai imoral cu cât nu-i întreabă nimeni dacă sunt de acord.

Din informaţiile care circulă în spaţiul public rezultă ca ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, riscă remanierea pentru că nu este de acord cu Legea salarizării, pe care o consideră nesustenabilă în spaţiul bugetar actual.

Scurt istoric

Încurcate au fost căile PSD-ului când s-a pus problema unei noi legi a salarizării bugetarilor.

Sarcina a fost asumată de către ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, dar fără să se consulte şi să colaboreze cu alte ministere şi alţi membri ai guvernului, în special cu ministerul Finanţelor Publice.

Aşa stând lucrurile, guvernul a refuzat să-şi asume paternitatea proiectului, lăsând-o în ofsaid pe Olguţa Vasilescu. Relaţiile dintre premier şi ministrul Muncii au degenerat din această cauză, ajungându-se la invective şi apostrofări tăioase, în special din partea Olguţei Vasilescu, care l-a ameninţat pe premierul Grindeanu cu demiterea.

Liviu Dragnea, prins între ciocanul Grindeanu şi nicovala Vasilescu, n-a prea ştiut ce să facă. În mod normal dreptate avea premierul, ministrul Muncii trebuia să zboare din guvern. Dar, din cine ştie ce motive ascunse, Dragnea a refuzat s-o execute pe Olguţa Vasilescu, dovedindu-se prizonierul acesteia.

Drept urmare, contrar cutumelor şi logicii, proiectul privind salarizarea bugetarilor, activitate expresă şi exclusivă a guvernului, a fost înaintat Parlamentului de către un grup de parlamentari conduşi de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu de către guvern, aşa cum s-a întâmplat mereu până acum.

Liviu Dragnea a făcut tot ce a depins de el să amâne şi să tergiverseze parcursul parlamentar al proiectului, ştiind că nu există bani pentru aplicarea legii. A amânat de două ori lansarea acestuia, a urmat vacanţa de Paşte în care Dragnea a fost plecat din ţară, astfel încât proiectul a fost înregistrat la Senat, prima Cameră sesizată, abia pe 21 aprilie. Timpul rămas până la 1 iulie 2017, când urma să intre în vigoare Legea salarizării, este mult prea scurt pentru trecerea prin cele două Camere a unei legi cu 178 de pagini, pentru examinarea ei de către Preşedinte, eventual pentru retrimiterea la Parlament.

Să menţionăm şi faptul că sindicatele n-au fost de acord cu prevederile Legii, unele manifestându-şi deschis şi apăsat dezaprobarea.

Rezultă că principala promisiune cu care PSD a câştigat alegerile este acum în aer, fără şanse de a fi realizată anul acesta. O lovitură extrem de grea pentru PSD şi viitorul sau politic. Alegătorii vor zice: ne-aţi minţit să ne luaţi voturile!

Obiecţiile Guvernului

În încheierea Punctului de vedere trimis Senatului şi semnat de către premierul Grindeanu, se spune clar: „Guvernul susţine adoptarea acestei propuneri legislative, sub rezerva însuşirii propunerilor şi observaţiilor înaintate”. Ori, fără susţinerea guvernului, nu văd cum ar fi posibilă implementarea unei legi ce reglementează strict activitatea guvernamentală.

Pentru că nu putea să afirme ritos că Proiectul este „visător” şi nu poate fi aplicat, guvernul se limitează la prezentarea plafoanelor cheltuielilor bugetare rezultate din aplicare Legii salarizării şi la enumerarea principiilor care trebuie să stea la baza unei legi a salarizării sustenabile. Cine are minte să înţeleagă, înţelege.

• Conform notei Guvernului, în 2022 plafonul cheltuielilor dedicate salarizării din zona publică va fi de 106,9 miliarde lei, cu 43 miliarde lei mai mare comparativ cu anul 2017. Adică aproape o dublare. Se va dubla PIB-ul României în 4 ani? Vise exotice, cine poate crede aşa ceva.
• În 2017, necesarul suplimentar de plată în urma aplicării Legii vă fi de 9 miliarde lei, ţinând cont şi de abrogarea prevederilor OUG 9/2017
• În 2018 necesarul suplimentar va fi de 26 de miliarde, cuprinzând creşterile de salarii, acordarea voucherului de vacanţă, indemnizaţia de hrană anuală etc.

De unde vin toţi aceşti bani, dacă încasările la buget sunt mult sub aşteptări, bani europeni nu se văd la orizont, iar gradul de colectare la bugetul de stat rămâne la nivelul de 25% din PIB?

La aceste întrebări trebuie să răspundă ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, „moaşa” proiectului.

Guvernul atenţionează Parlamentul că majorările salariale trebuie să fie sustenabile din punct de vedere bugetar, cu încadrare în plafoanele de cheltuieli totale şi de personal aferente bugetului general consolidat, dimensionate anual pe baza prognozelor indicatorilor macroeconomici pentru anul bugetar la care se referă. Astfel, anual, pe baza celor mai recente prognoze macroeconomice se poate stabili o politică salarială realistă, într-un context macroeconomic favorabil.

Observaţie importantă: guvernul nu este de acord cu abrogarea, prin Legea salarizării, a OUG-urilor 99/2016, 2/2017, 9/2017, care prevedeau prorogarea unor termene pentru măriri salariale şi  reduceri de fiscalitate.

Guvernul mai atenţionează că Legea salarizării nu este corelată cu alte prevederi normative, exemplificând cu Legea 53/2003 (Codul Muncii), Legea 188/1999 (Statutul funcţionarilor publici) şi Legea 393/2004 (Statutul aleşilor locali).

Sunt în Nota guvernului şi observaţii punctuale, circa 40, asupra unor inexactităţi legate de nomenclatorul şi denumirilor funcţiilor, inexactităţi de tehnică legislativă, erori de formulare, care nu pot fi prezente într-o Lege de o asemenea anvergură.

În concluzie

Grav este faptul că Legea salarizării nu face nici o menţiune referitoare la salarizarea bugetarilor funcţie de performanţă şi rezultatele muncii. Muncesc sau nu muncesc, acelaşi salariu primesc. Vom fi în situaţia în care un chirurg, ce efectuează operaţii pe creier sau pe inimă, va primi aceeaşi salarizare cu un medic care stă în cabinet şi scrie reţete, la aceeaşi vechime şi aceleaşi grade profesionale.

Fără pornirea motoarelor motivării salariale, sistemul public va fi la fel de ineficient şi birocratic, o frână în calea dezvoltării României, cum este în prezent.

În fine, există resurse mari, nefolosite, prin reducerea aparatului funcţionăresc, birocratic, prin introducerea aplicaţiilor informatice în locul funcţionarilor, care, în plus, nu mint, nu fură şi nu cer şpagă.

Dacă personalul din sănătate şi învăţământ ar ieşi din aparatul bugetar şi ar funcţiona pe baza unor contracte individuale de muncă, care să lege salarizarea de performanţă, numărul actual al bugetarilor s-ar putea reduce la jumătate.

Nu există măcar ideea de a finanţa global instituţiile publice, pentru a se aplica principiul de aur ce funcţionează în privat: salariaţi mai puţini, muncă mai multă, salarii mai mari.

În aceste condiţii, nu vom înregistra o creştere a performanţei şi eficienţei sistemului public din România, în următorii ani.