Tudose vrea înfiinţarea unei trilaterale între România, Bulgaria şi Grecia, care există deja de 22 de ani

Tudose vrea înfiinţarea unei trilaterale între
România, Bulgaria şi Grecia, care există deja de 22 de ani

Prim-ministrul Mihai Tudose i-a propus omologului  său bulgar, Boiko Borisov, o reuniune comună a celor două guverne, la Varna, pentru a stabili detaliile înfiinţării unei trilaterale între România, Bulgaria şi Grecia, pentru dezvoltarea unor proiecte comune. Cu toate acestea, o trilaterală România-Bulgaria-Grecia există deja de 22 de ani şi a avut activitate şi recent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tudose a avut astăzi o convorbire telefonică cu Borisov, despre posibilităţile de cooperare între cele două ţări în ceea ce priveşte infrastructura, turismul, dar şi în alte domenii pentru finanţarea cărora vor fi folosite fonduri europene.

De asemenea, în contextul deţinerii de către Bulgaria a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2018, s-a discutat despre posibilităţile de cooperare pe proiecte comune între cele două state în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării şi Mării Negre.

Premierul Mihai Tudose a propus, de asemenea, conectarea capitalelor Bucureşti – Sofia – Atena printr-o linie feroviară rapidă de persoane, aspect la care vor lucra miniştrii transporturilor din cele trei ţări. Tot pe partea de infrastructură, s-a agreat accelerarea proiectelor celor două poduri peste Dunăre, între Turnu Măgurele - Nicopole şi Călăraşi – Silistra.

Pe agenda trilateralei va fi inclusă şi stimularea turismului în regiune.

Trilaterala deja există

Informaţiile de pe site-ul Ministerului de Externe arată însă că o trilaterală România-Bulgaria-Grecia există deja, ea fiind înfiinţată acum 22 de ani. „A fost lansată la 26 august 1995, printr-o întâlnire la nivel de miniştri de externe, la Ioannina (Grecia)”, arată MAE. Prima reuniune a avut loc la Delphi (Grecia), în perioada 3-4 octombrie 1998, urmată de reuniunea de la Boroveţ (Bulgaria) în 1999 şi de la Snagov (România), în perioada 18-19 aprilie 2002.

Cu ocazia prezenţei preşedinţilor României şi Bulgariei la ratificarea de către Parlamentul elen a Tratatelor de Aderare ale celor două ţări la UE, s-a organizat la 2 noiembrie 2005, la Atena, o nouă reuniune a Trilateralei. 
 
O altă reuniune România-Bulgaria-Grecia a fost cea a miniştrilor afacerilor externe de la Bucureşti, din 21 mai 2010. 
 
Cea mai recentă a avut loc chiar pe 21 iunie 2017, când ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit marţi pe Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti, în vizită de curtoazie. 
 
Conform unui comunicat de presă al MAE, cei doi interlocutori au reafirmat angajamentul comun în vederea aprofundării, în continuare, a dialogului politico-diplomatic. De asemenea, a fost menţionată importanţa reluării dialogului la nivel de miniştri ai afacerilor externe în format trilateral România — Bulgaria — Grecia.
citeste totul despre: