Funeraliile Naţionale ale democraţiei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest în piaţa Victoriei 3 decembrie 2017 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Protest în piaţa Victoriei 3 decembrie 2017 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

România trece în aceste zile printr-o perioadă de tristeţe şi de doliu odată cu trecerea în nefiinţă a Regelui Mihai. La un alt nivel, se observă însă un strat de tristeţe şi de doliu pricinuit de posibila moarte a democraţiei.

Într-o scriere celebră, Sfârşitul istoriei şi ultimul om (din 1991, în traducere românească 1994), Francis Fukuyama demonstra că societatea umană a atins punctul cel mai de sus, adică ultimul, de organizare şi evoluţie. Profesorul american susţinea că istoria se sfârşeşte (urmând, desigur, pe Hegel şi alţi gânditori) nu atât în sens de dispariţie a omenirii, cât mai ales în sensul că dincolo de democraţie nu se întrevede nimic. Omenirea ar fi parcurs toate formele de organizare, iar mileniul trei pare să stea sub semnul unei incertitudini (după unii, a certitudinii) legate de ceea ce s-ar afla după aceea. Or, tocmai acest „nimic“ de după democraţie este ceea ce sperie, şi asta se vede mai clar dacă ne vom gândi prin analogie cu trecerea în nefiinţă a unui om.

Se va spune, poate, că omenirea trece printr-o perioadă de polarizare tot mai evidentă. Dacă în Uniunea Europeană şi SUA, se pune accent pe statul democratic, pe nevoia de întărire a statului de drept, pe asigurarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor, în alte părţi ale lumii (Rusia, Turcia, Iran, China etc.), statul este tot mai autocrat, puterea este concentrată tot mai mult în mâinile unui grup restrâns de persoane, iar drepturile şi libertăţile sunt fie restrânse, fie eliminate. Ba chiar, foarte aproape de noi, în foste ţări comuniste (Ungaria şi Polonia) există de câţiva ani o apropiere clară de iliberalism. În acest context, se poate obiecta, de ce nu ar fi şi România situată pe aceeaşi linie?

Cum justiţia este mecanismul de bază al statului de drept (de aici, expresia „domnia legii“), obsesia guvernanţilor pentru modificarea legilor justiţiei este uşor de înţeles.

Înclin să cred că în cazul României simpatia pentru autoritarism nu e dată de motive ideologice, doctrinare, teoretice. Deci, nu raţiunea ar sta la baza stărilor de lucruri din ultimii doi ani, ci frica. Frica îi uneşte pe cei corupţi sau coruptibili, frica îi pune împreună pe cei care vor dinamitarea bazelor statului de drept.

După alegerile din noiembrie 2016, euforia dată de procente mari (deşi, false, căci, PSD a avut în valori absolute 19 la sută din electorat) face partidul de guvernare să vrea obţinerea întregii puteri, adică a unei puteri absolute, care să fie în stare să controleze totul şi care să dispună discreţionar de banul public. Această dinamitare a fundamentelor statului de drept nu se face însă din motive ideologice, dintr-o nevoie de a se alinia la iliberalism, ci se face pur şi simplu din nevoile înaltei corupţii.

Cum justiţia este mecanismul de bază al statului de drept (de aici, expresia „domnia legii“), obsesia guvernanţilor pentru modificarea legilor justiţiei este uşor de înţeles. S-au făcut în aceste zile modificări mărunte, punctuale, greu de urmărit şi de înţeles de nespecialişti, dar care, în total, în timp se vor dovedi catastrofale pentru statul de drept.

Multă lume, chiar şi de la nivelul cel mai înalt, susţine că lucrurile se petrec aşa în România din cauza faptului că există două persoane cu probleme penale aflate în funcţii importante de conducere. Mai mult, se susţine că prin schimbarea lor lucrurile vor reintra în normal şi că democraţia va zâmbi din nou în România.

România va rămâne membru al Uniunii numai prin respectarea valorilor comune ale Uniunii, nicidecum prin corupţie, hoţii sau fărădelegi.

Nimic mai fals şi nimic mai periculos. România are nevoie zilnic, ceas de ceas să-şi întărească baza statului de drept, să asigure protecţia şi siguranţa cetăţenilor, să asigure cadrele necesare pentru un trai decent şi fericit, să se ocupe de educaţie şi sănătate etc. Aşadar, nu câteva organizaţii non-guvernamentale ar trebui să se ocupe de oamenii străzii, sau de copii abandonaţi, sau de femei abuzate, sau de nebuni liberi care ucid oameni, ci tocmai instituţiile statului de drept.

Spuneam mai sus că slăbirea fundamentelor statului de drept trebuie văzută în context românesc mai larg: ceea ce se întâmplă în aceste zile cu legile justiţiei este partea vizibilă a unui uriaş continent subteran care urmăreşte de două decenii subminarea statului de drept. Cum în Uniunea Europeană, aceasta este o valoare fundamentală, după cum bine spune Jean-Claude Juncker în „Discursul privind starea Uniunii 2017“, România are nu opţiunea (cum vor actualii guvernanţi), ci obligaţia de a-şi asigura şi întări statul de drept. România va rămâne membru al Uniunii numai prin respectarea valorilor comune ale Uniunii, nicidecum prin corupţie, hoţii sau fărădelegi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite