Favoriţii alegerilor prezidenţiale: voinţa majorităţii sau doar produsul mass-mediei?

Nu cred că sunt singurul care îşi pune această întrebare. Într-un articol din data de 17 august 2014 („Trăim o distopie numită teledemocraţie”), inseram o perspectivă a sociologului american Michael Shudson, care remarca în 1992 impactul mass-mediei asupra dezbaterii electorale. Prea multe nu s-au schimbat de atunci, chiar şi într-o epocă a Internetului, a multitudinii de surse de informare alternative.

Într-o ţară în care doar jumătate din populaţia adultă votează, Victor Ponta şi Klaus Iohannis sunt favoriţi ai alegerilor de azi, cei doi având cele mai mari şanse de a ajunge în turul II, dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursă. Reflectă oare această previziune, impusă de mass-media, voinţa majorităţii cetăţenilor cu drept de vot?

Cu ocazia alegerilor prezidenţiale din S.U.A (1992), analiza sociologului Michael Shudson se concentra pe nevoia de pluralism sugerată de impactul tot mai pronunţat al multiplelor mijloace de comunicare în masă asupra dezbaterii electorale. Profitând însă de pasivitatea cetăţenilor americani, dezbaterile din spaţiul public erau acaparate de presa mainstream, din acest motiv campania electorală din 1992 a fost dominată autoritar de două partide politice, respectiv de doi candidaţi.

În analiza sa de acum două decenii, Michael Shudson invita la respectarea diversităţii de opinii, un principiu de bază al democraţiei - pluralismul, ceea ce implică diversificarea temelor de dezbatere şi apariţia altor voci şi stiluri de discurs, pe care media nu le poate anticipa şi controla.  

De remarcat diferenţa dintre abordarea lui Shudson şi cea a sociologilor din România, care se limitează la a oferi pronosticuri cu privire la alegerile prezidenţiale. Aceasta este datoria agenţilor de pariuri, nu şi a sociologilor cu studii superioare.

Ofer exemplul următor: un candidat la preşedinţie, oricât de coerent şi promiţător ar fi programul său politic, dacă nu se încadrează în tendinţa generală promovată de media la nivelul discursului public, va pierde lamentabil, obţinând câteva procente doar de la cei care deţin cultura politică necesară pentru a studia şi alte surse de informare decât cele ce aparţin curentului principal. 

Într-o societate a spectacolului, mass-media, care joacă rolul unui impresar, nu are nevoie decât de doi candidaţi pe scenă, pentru confruntarea finală. Pentru asta, trebuie creat un antagonism artificial, dacă nu merge cel clasic, stânga-dreapta (confruntarea electorală din 2014 a dovedit că este unul superfluu), se ajunge în zona politicii externe: Klaus Iohannis reprezintă Vestul, în timp ce Victor Ponta vrea „să ne dea ţara pe mâna ruşilor". În ajutor sare şi presa din străinătate, a cărei voce este respectată cu sfinţenie în România, texte preluate din publicaţii internaţionale fiind promovate agresiv în ajunul alegerilor. Că doar jurnalistul de la Washington, Berlin sau Paris ştie mai bine despre ciobanul Ghiţă, ce provine dintr-un fief electoral al social-democraţilor- o imagine fabricată cu intenţie, în scopul minimalizării culturii politice a cetăţenilor români.

Statisticile spun că în România avem peste 7 milioane de utilizatori ai Internetului, o cifră în creştere faţă de alegerile prezidenţiale din trecut. Prin urmare, tot mai mulţi oameni au acces la Imperiul Google, stăpân peste milioane de link-uri ce alcătuiesc universul cunoaşterii noastre, după cum afirma Alessandro Baricco în cartea sa „Barbarii. Eseu despre mutaţie". Tot mai mulţi suntem angrenaţi în diferite grupuri de dezbatere pe reţelele de socializare, lucru neremarcat de către jurnalistul de la marele Washington Post. În cadrul acestor „agore electronice", sunt diseminate şi alte surse de informare, situaţia nefiind atât de bicoloră ca în spaţiul public. 

Nu rămâne decât ca utilizatorii Internetului din mediul urban să conştientizeze importanţa prezenţei la vot. În acest fel, nu va mai învinge cea mai puternică maşinărie electorală, ci programul politic care răspunde cu adevărat nevoilor cetăţenilor. Alegerile din 1992 l-au adus în fruntea S.U.A pe democratul Bill Clinton, care a avut un program politic pe termen lung, în consonanţă cu nevoile clasei de mijloc americane. România are nevoie şi ea de un asemenea preşedinte. 

Revista Foreign Policy identifică două tipuri majore de electorat în România - unul reformist pe de o parte, şi altul naţionalist şi dezamăgit - contestatar, pe de altă parte. Putem demonta această clasificare sumară printr-o prezenţă mai mare la vot. Acum ori niciodată, electoratul românesc poate da dovadă de maturitate politică.

În ceea ce priveşte opţiunea mea de vot, îmi rezerv dreptul de a nu oferi un nume. Pot spune că voi vota pentru un veritabil om de stat, care nu se regăseşte printre cei doi mari favoriţi ai presei libere şi independente. Probabil această atitudine îşi are originile din copilărie, când am ales „să ţin cu" Rapidul din simplul motiv că Steaua şi Dinamo aveau deja prea mulţi suporteri. 

Ataşez acestei postări o melodie cu care formaţia Iris a revenit pe scenă în anul 2012, în ton cu tema articolului...

Iris- O lume doar a lor

Articole pe aceeaşi temă:

1.Trăim într-o distopie numită teledemocraţie

2. Viitorul preşedinte? În primul rând, să fie un factor de coeziune şi echilibru