EXCLUSIV Udrea şi cu Bica s-au dus degeaba în Costa Rica: pot fi extrădate şi fără tratat cu România. Azilul politic, exclus pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea şi Alina Bica, cele două „fugitive” în America Centrală, pot fi extrădate şi în lipsa unui tratat bilateral cu România, în baza unei convenţii internaţionale la care Costa Rica este parte. În temeiul aceleiaşi convenţii, Costa Rica s-a angajat să nu acorde azil politic celor acuzaţi de corupţie. Nici Radu Mazăre, fugit în Madagascar, nu are o perspectivă juridică mai bună.

Mai mulţi politicieni şi oficiali români acuzaţi de corupţie au părăsit ţara şi au ales, ca loc de refugiu, tări exotice cu care România nu are tratate bilaterale de extrădare, ca formă de protecţie în cazul în care vor fi condamnaţi. Astfel, Elena Udrea şi Alina Bica au decis să se stabilească în Costa Rica, iar Radu Mazăre în Madagascar. Toţi trei au depus şi cereri de a obţine statut de refugiat politic, ca o măsură suplimentară împotriva extrădării.

Ceea ce toţi trei par să fi omis este că extrădarea de către ţările gazdă se poate face nu doar în baza unor tratate bilaterale încheiate cu România, ci şi în baza unor conveţii internaţionale semnate atât de România, cât şi de ţările în care s-au refugiat. Un asemenea document este Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, adoptată de ONU la New York, pe 31 octombrie 2003. I se mai spune Convenţia de la Merida, după locul în care a fost depusă spre a fi semnată de statele care au dorit să adere, oraşul mexican Merida.

România, Costa Rica şi Madagascar, membri deplini ai Convenţiei

Convenţia ONU împotriva corupţiei este singurul instrument juridic la nivel global de luptă împotriva corupţiei, obligatoriu pentru statele semnatare. Ca infracţiuni, Convenţia încadrează ca fiind acte de corupţie următoarele fapte: darea şi luarea de mită (atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat), deturnarea de fonduri publice, traficul de influenţă, abuzul în funcţie, îmbogăţirea ilicită, spălarea de bani, tăinuirea şi obstrucţionarea justiţiei. Instituţia care gestionează şi monitorizează implementarea Convenţiei este Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), cu sediul la Viena.

Până acum, Convenţia reuneşte 140 de state membre, care au semnat şi ratificat documentul, la care se adaugă alte 43 de state în diverse stadii de aderare. România a semnat această convenţie pe 9 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 2 noiembrie 2004. Costa Rica a semnat-o pe 10 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 21 martie 2007. Iar Madagascar a semnat-o pe 10 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 22 septembrie 2004. Prin urmare, toate cele trei ţări sunt membri deplini ai Convenţiei.

Convenţia ţine loc de tratat bilateral pentru extrădare

 Un capitol consistent din textul Convenţiei, Articolul 44, regementează problematica şi procedura privind extrădarea celor suspectaţi de corupţie, care părăsesc o ţară semnatară a Convenţiei şi se stabilesc într-o altă ţară semnatară. Relevant pentru cazurile fugarilor români este punctul 5 al acestui articol, care spune aşa:

„Dacă un stat parte, care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat, primeşte o cerere de extrădare de la un stat parte cu care nu a încheiat un asemenea tratat, acesta poate considera prezenta convenţie ca temei legal de extrădare pentru infracţiunile la care se aplică prezentul articol”.

Cu alte cuvinte, ţările semnatare care, potrivit dreptului lor intern, fac extrădări doar în baza unor tratate reciproce de extrădare pot acorda extrădarea şi în lipsa acestor tratate, doar în baza Convenţiei de la Merida, dar numai în cazul persoanelor acuzate sau condamnate pentru corupţie.

Ce fac Costa Rica şi Madagascar cu refugiaţii acuzaţi de corupţie

Dat fiind numărul mare de state semnatare, fiecare cu propria sa legislaţie internă, Convenţia de la Merida a implementat un mecanism suplimentar de clarificare a chestiunilor sensibile sau controversate. Astfel, s-a cerut statelor ca, în momentul depunerii documentelor de ratificare a tratatului, să depună şi notificări care să conţină explicit poziţia adoptată în privinţa aspectelor sensibile. Iar unul dintre aceste aspecte este şi extrădarea. Prin urmare, statele trebuiau să notifice oficial dacă, indiferent de legislaţia naţională, consideră (sau nu) Convenţia de la Merida ca bază legală pentru extrădare.

Pe site-ul UNODC,  instituţia care monitorizează aplicarea Convenţiei, pot fi găsite menţiuni şi rapoarte privind stadiul de conformare al fiecărei ţări semnatare. În cazul statului Costa Rica, la menţiunea privind notificarea poziţiei sale asupra extrădării, se arată: „Costa Rica recunoaşte Convenţia ca bază legală pentru extrădare”. În schimb, în cazul Madagascarului, menţiunea privind extrădarea arată aşa: „Nu există informaţii disponibile”.

Pentru clarificări, am solicitat UNODC să ne răspundă la următoarele întrebări privitoare la posibila conduită a celor două state în materie de extrădare:

„Despre Costa Rica: În lipsa unui tratat reciproc de extrădare, dacă celelalte condiţii legale sunt îndeplinite, autorităţile române pot utiliza Convenţia ca să ceară extrădarea? Sau există şi alte obstacole?”.

„Despre Madagascar: Ce înseamnă «Nu există informaţii disponibile»? Aceasta poate fi interpretată ca o aprobare tacită sau ca o respingere tacită a unei cereri de extrădare? Sau e doar un vid de legislaţie?”.

Oliver Landwehr, consilier juridic pentru Justiţie penală şi prevenirea infracţionalităţii în cadrul UNODC, ne-a furnizat următorul răspuns: „Despre Costa Rica: Aşa par să stea lucrurile, conform informaţiilor dvs.”

Cât priveşte Madagascarul, oficialul ONU ne-a citat dintr-un raport mai recent, din care rezultă că şi această ţară şi-a clarificat, între timp, poziţia: „Madagascar nu solicită tratat bilateral de extrădare, dar poate acorda extrădarea pe bază de reciprocitate sau de curtoazie internaţională. Madagascar consideră Convenţia ca bază legală pentru extrădare”.

Oliver Landwehr a mai precizat că, pentru aprobarea extrădării, trebuie totuşi îndeplinite şi celelalte condiţii ale Articolului 44 al Convenţiei: persoanele a căror extrădare e cerută să fie acuzate sau condamnate pentru infracţiunile de corupţie prevăzute de Convenţie, nu pentru alte infracţiuni, iar statul-gazdă să nu aibă motive să creadă că persoana este urmărită din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice, sexului ori a opiniilor sale politice.

Elena Udrea, Alina Bica şi Radu Mazăre sunt acuzaţi de infracţiuni prevăzute în Convenţie şi nu există până acum niciun indiciu că ar fi urmăriţi din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice, sexului sau opiniilor politice.

În concluzie, indiferent dacă există sau nu tratat bilateral, Costa Rica şi Madagascar consideră Convenţia ca temei legal pentru solicitarea extrădării, iar cei trei fugari români, cel puţin aparent, îndeplinesc toate criteriile pentru a fi extrădaţi. Cu o condiţie: ca autorităţile române să şi solicite acest lucru, atunci când vor fi îndeplinite alte cerinţe legale, cum ar fi existenţa unui mandat de arestare în lipsă sau o eventuală condamnare definitivă.

Azilul politic, imposibil de obţinut pentru fapte de corupţie

Cei trei fugitivi români au depus, conform propriilor declaraţii, şi cereri de acordare a azilului politic. Elena Udrea şi Alina Bica au şi prezentat la instanţele unde sunt judecate, prin avocaţi, documente provizorii, valabile pentru un an, din care rezultă că au solicitat azil politic, iar cererile lor sunt în curs de analiză.

Şansele celor trei de a şi obţine statutul de refugiat politic sunt însă modeste, dacă nu chiar excluse. Convenţia ONU privind Corupţia, la punctul 4 al aceluiaşi Articol 44, prevede următoarele: „Un stat parte a cărui legislaţie o permite, atunci când se întemeiază pe prezenta convenţie pentru extrădare, nu consideră nici o infracţiune stabilită conform prezentei convenţii ca fiind o infracţiune politică”.

Iar rapoartele de monitorizare detaliată privitoare la cele două ţări aduc precizări importante privind şansele de obţinere a azilului politic. Iată care e situaţia în Costa Rica: „Faptele de corupţie în niciun caz nu pot fi considerate drept infracţiuni politice. Costa Rica s-a angajat să includă corupţia ca o infracţiune extrădabilă în orice tratat de extrădare pe care îl încheie”. Nu altfel stau lucrurile în Madagascar: „Este exclusă acordarea extrădării pentru infracţiuni politice. Spălarea banilor şi corupţia nu sunt considerate infracţiuni politice”.

Unde fugim de-acasă ca să fim siguri că nu suntem extrădaţi

Doar câteva state din lume au refuzat orice formă de aderare la Convenţia ONU privind Corupţia şi sunt destinaţii sigure împotriva extrădării pe baza acestei convenţii  (dar pot face extrădări pe baze bilaterale). Aceste state sunt: Coreea de Nord, Siria, Somalia, Ciad, Andorra, Barbados, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Monaco, Saint Kitts and Nevis, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, San Marino, Surinam şi Tonga.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite