Eşecul sistemului baronial. Cine salvează PSD?

Barca PSD pluteşte pe ape mici, dar tulburi

În urma înfrângerii lui Victor Ponta, PSD mai poate spera să câştige preşedinţia României în 2019. Înseamnă 15 ani consecutivi, fără ca PSD să aibă funcţia de şef al statului. Ţinând cont, că preşedintele în funcţie are, de obicei,  şanse mari să-şi recâştige mandatul, înseamnă că perspectiva ca un candidat al PSD să ajungă la Cotroceni se prelungeşte semnificativ.

În politica românească nu se pot face previziuni nici de azi pe mâine, cu atât mai puţin pe termen mediu şi lung, totuşi astea sunt datele. Cel puţin 15 ani, pentru PSD, poarta Cotrocenilor rămâne închisă.

Şocul pierderii alegerilor din noiembrie se va amplifica în partid în lunile care urmează. Unii cer congress, alţii vor să temporizeze lucrurile cu gândul la algerile parlamentare din 2016. Tabere încep să ocupe poziţiile de luptă şi este din ce în ce mai clar că partidul se îndreaptă spre o perioadă de conflicte interne care pot scăpa de sub control.

În 1997, după pierderea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, PSD a trecut deasemenea printr-o situaţie dificilă. A apărut sciziunea Meleşcanu, dar atunci, Ion Iliescu a avut capacitatea de a rezista şi de a readuce partidul la putere la alegerile din 2000.

Acum, PSD se confruntă cu o criză majoră nu numai la nivelul conducerii, dar şi la nivelul structurii de partid. Funcţionarea PSD s-a bazat pe existenţa baronilor locali. Ani de zile, PSD s-a feudalizat, mizând pe capacitatea baronilor de a furniza voturi în momentele electorale. La rândul lor, baronii au forţat obţinerea de privilegii din partea conducerii centrale, puterea lor devenind din ce în ce mai mare. Decizii majore ale PSD au fost impuse numai în interesul potentaţilor locali care, în perioadele de guvernare ale partidului şi-au extins influenţa la nivel national, prin promovarea popriilor oameni în funcţii cheie de la Bucureşti. Exerciţiul guvernării a însemnat pentru ei o cursă de acaparare a poziţiilor importante, atenţi ca echilibrele să fie păstrate între centrele de putere din partid.

Dar, în acest moment, este clar că sistemul baronial nu mai funcţionează. PSD ratează în serie alegerile prezidenţiale. Nici alegerile parlamentare nu au fost mari succese. În 2007, PSD a susţinut guvernul minoritar Tăriceanu, apoi a făcut parte din cabinetul Boc pentru câteva luni, pentru ca să revină cu un premier propriu în 2012, dar în alianţă cu PNL. După mai puţin de doi ani, USL s-a rupt, iar la prezidenţiale sistemul baronial şi-a dovedid pe deplin incapacitatea de a mai colecta voturi.

Electoratul dinamic, tânăr, din oraşele mari, plus diaspora, au făcut diferenţa. În această situaţie, vechile metode, zahărul şi uleiul, găleata şi cizmele, sunt inutile. Geaca electorală nu poate bate facebook-ul şi baronul este total terminat în epoca globalizării. Degeaba vine el la Cocârlaţi şi promite că pune piatră pe drum, dacă sună copii din Italia şi le spun părinţilor să iasă la vot şi pe cine să pună ştampila!

Pentru prima data în istoria sa, PSD este pus în situaţia să se reformeze profund sau să devină o forţă politică de mâna a doua în România. Schimbările majore din societatea românească petrecute în ultimii ani lasă PSD fără electorat. Aici nu mai contează dacă rămâne Victor Ponta sau dacă îl învige Şova pe Dragnea. Contează că în PSD, niciunul dintre cei care se bat pentru putere nu a dovedit că înţelege ce se întâmplă cu adevărat şi de ce a pierdul Ponta alegerile. Dacă nu apare un curent de gândire cu totul nou şi un nou tip de lider, PSD nu are nicio şansă, nici măcar în 2016.