Dragnea vrea plecarea guvernului, dar Grindeanu nu se lasă dus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea îşi dă seama acum că pentru a-şi salva pielea, scaunul şi partidul, guvernul Grindeanu trebuie să plece. Cam târziu. Să transformi o victorie în alegeri în cea mai penibilă perioada de guvernare, să transformi luna de „miere” în luna de „fiere” reprezintă o contraperfomanţă nemaivăzută în politica românească.

Conform explicaţiilor europarlamentarului PSD, Cătălin Ivan: „În primul rând PSD şi apoi Guvernul Grindeanu trec împreună printr-o criză foarte gravă de credibilitate în plan extern şi intern. Criza, dacă va continua, va putea afecta foarte grav inclusiv programul nostru de guvernare, pentru că o astfel de situaţie poate să ducă la costuri mult mai mari de împrumut pe pieţele externe... Suntem în groapă, nu ştiu cum vom ieşi”.

Deşi trecea drept un politician versat, Dragnea a luat decizii greşite care l-au dus în „groapa” în care se află acum.

  • După câştigarea alegerilor s-a comportat ca un dictator absolut, şi în propriul partid şi la nivelul societăţii. Aroganţa l-a pierdut şi pe el, cum i-a pierdut pe mai toţi şefii PSD.
  • A subapreciat reacţia societăţii la pretenţia de a conduce ţara pe persoană fizică.
  • A propus-o ca premier pe dna Shaidehh, fără să-şi dea seama că se expune la reacţii negative, interne şi externe.
  • L-a propus apoi pe Grindeanu premier, după cum se vede o pălărie mult prea mare pentru acesta, fără pregătirea şi experienţa politică necesară unei astfel de funcţii.
  • A crezut, o perioadă, că va putea guverna singur, împotriva tuturor, o mare prostie.
  • Este cel puţin autorul din umbră al OUG 13, fără să realizeze furtuna pe care o va stârni aceasta.
  • Bugetul, prin care vrea să onoreze promisiunile din campanie, este clar utopic, fantezist, chiar fantasmagoric.

Resursele de inteligenţă politică, până la urmă, l-au făcut să transforme o victorie lejeră în alegeri, într-un fiasco în actul de guvernare.

Acum are altă problemă. Deşi ştie, probabil sfătuit şi de consultanţii israelieni, că plecarea guvernului Grindeanu este singura soluţie pentru detensionarea manifestaţiilor care ne-au dus în centrul atenţiei întregii lumi, nu ştie cum să-l facă plecat pe Grindeanu.

Gafele lui Grindeanu

  • A acceptat fără să crâcnească garnitura de miniştri şi secretari de stat propusă de partid. Aşa se face că primarul de la Işalniţa a ajuns secretar de stat, iar Liliana Mincă, trecută prin mai toate partidele, va conduce destinele educaţiei preuniversitare româneşti. Doar două exemple din multe.
  • Este şi el arogant, se comportă ca şi cum ar fi mesia României, ceea ce nu este cazul nici pe departe.
  • A numit, la sugestia partidului, un director adjunct la ANVSVA, pe care l-a destituit a doua zi pentru că era trimis în judecată pentru 19 fapte de luare de mită. A semnat ca primarul, ce i-au băgat sub nas subalternii.
  • Şi-a trecut în CV două cărţi care nu există.
  • A gestionat execrabil aventura cu OUG 13, deşi se pare că venise ca mutare în plic de la Dragnea. Bomboana pe colivă, a desecretizat stenogramele şedinţei de guvern, din care rezultă că nici el nici miniştrii nu s-au arătat interesaţi de conţinutul acesteia. Unde-i ordin, cu plăcere.
  • În fine, a căzut în capcana lui Dragnea cu masa la restaurant de sâmbătă noaptea, alături de un condamnat pentru corupţie şi trei „fetiţe”, imortalizată de ziariştii veniţi la faţa locului în urma unui „pont”.

Dragnea şi-ar salva pielea prin plecarea rapidă a lui Grindeanu. Dar din proprie iniţiativă, nu dat afară, echivalent cu recunoaşterea faptului că a greşit când l-a propus.

Cum acesta nu se lasă dus, îi înscenează tot felul de gafe, cum a fost aceea cu restaurantul, să-i arate cine este jupânul.

Că „gafa” cu restaurantul a fost regizată, rezultă şi din ultima declaraţie a lui Dragnea: „Voi vorbi (cu premierul) după plenul reunit. Nu vorbesc aici, nu suntem la restaurant”.

Dragnea, spre deosebire de Tăriceanu, dă înapoi. Nu vrea suspendarea preşedintelui, nu vrea nicio declaraţie critică a Parlamentului împotriva preşedintelui şi CSM, nu se arată a fi opozant declarat al luptei împotriva corupţiei. Ştie că strada îşi doreşte continuarea acestei lupte, iar negarea ei ar reprezenta bomboana pe coliva carierei sale politice.

Grindeanu nu se lasă nici el. Îl dă afară pe Iordache, se întâlneşte cu Ponta, probabil să-i propună ministerul Justiţiei, ia decizii fără să-l mai consulte pe Dragnea, cel care şi-a „asumat” guvernul şi guvernarea în numele PSD.

Cine va câştiga până la urmă, greu de spus. Cel mai probabil vor eşua amândoi în debaraua istoriei poporului român.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite