Este poate pentru prima dată când sunt de acord cu Liviu Dragnea vizavi de statul lui paralel!

Mai întâi, această sintagmă, „statul paralel” se referă (pentru cine nu a priceput încă!) la o serie de instituţii ale Statului (acela adevărat) care lucrează împotriva altor instituţii ale aceluiaşi Stat. Afirmaţia în sine este cel puţin alarmantă fiindcă duce cu la ideea de „lovitură de stat” şi de dărâmarea unui guvern legitim. Poate fi doar un pas într-o strategie mai amplă fie de a-l suspenda pe Iohannis, fie de a trece PSD în opoziţie, ambele variante având nevoie de un argument pentru legitimare.

Două menţiuni înainte să scriu de ce sunt de acord cu Dragnea: primo, în fapt, Elena Udrea a fost cea dintâi care a vorbit de „statul paralel” atunci când a început să aibă probleme în justiţie; secundo, sintagma a apărut în spaţiul public în urma unei analize strategice a consultanţilor israelieni ai lui Dragnea şi în urma nevoii impetuoase de a avea un duşman cu care să se lupte.

Dragnea are dreptate! Există un stat paralel: cel în care se află domnia sa şi cei câţiva apropiaţi cu care conduce ţara. Însă, poate spre surpriza domniei sale şi a consultanţilor prea puţin scrupuloşi, în România există zeci de state paralele! Să luăm câteva la rând:

Statul paralel diaspora – jumătate din forţa de muncă a României (majoritatea tineri şi la maximum de productivitate) este plecată peste hotare. Au slujbe acolo, plănuiesc să îşi stabilească întreaga familie în afară (dacă nu au şi făcut-o deja). Mulţi au început să deschidă afaceri în noua lor ţară. Sunt nostalgici după România, dar nu s-ar întoarce. Deşi ar putea schimba cursul descendent al ţării.

Statul paralel urban – românii din oraşele mari ale ţării sunt din ce în ce mai departe de satele depopulate, îmbătrânite şi sărăcite. În oraşe există mall-uri, ceva slujbe, asfalt, luptă pentru un loc mai în faţă; în sate sunt majoritar asistaţi social, fără muncă, fără bani, fără perspectivă. Poate doar plecarea în străinătate.

Statul paralel IT – chiar în mijlocul marilor oraşe există un alt stat paralel, cel al programatorilor. Tineri, câştigă foarte bine, lucrează în condiţii civilizate, sunt curtaţi de grămezi de firme occidentale. Îşi întemeiază familii, cumpără case, maşini. Nu au nici o legătură cu România abrutizată, plină de şpăgi şi interese sau relaţii. Au ceva de plătit, o fac on line, merg în spitale private (fiindcă îşi permit), nu au nevoie să plece din ţară. Ies în stradă să protesteze pentru democraţie şi alte nimicuri.

Statul paralel medici – hiperşcolarizaţi şi hiperspecializaţi, nu pleacă din ţară numai dacă sunt prea în vârstă şi au familii captive în România. Cresc într-o educaţie superioară cu o cultură profesională de cea mai înaltă treaptă. Dacă nu lucrează în sistemul privat, fie nu au loc în sistemul sanitar de stat, fie sunt umiliţi prin salarii ridicole şi şpăguiţi că „doar aşa merge la doctor”. Sunt bătuţi şi scuipaţi de pacienţi şi aparţinători. Sub-statul paralel de conducere din minister şi spitale este strâns legat de cel al guvernului.

Statele paralele ale administraţiilor locale – sistemul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii) funcţionează semidependent de Statul în sine: deşi depinde oarecum de o structură ierarhică, administraţia locală avea ceva independenţă financiară şi decizională. Prin măsurile guvernamentale recente se intenţionează limitarea acestei autonomii. Primarii (oraşe şi comune deopotrivă) îşi fac agenda paralelă faţă de guvern, funcţionarii din instituţii, paralel faţă de primari.

Enumerarea poate continua în neştire. Peste tot sunt state paralele, iar Dragnea are dreptate să fie nemulţumit. Ritmul de unificare a tuturor acestor segmente disparate sub umbrela unui SINGUR STAT este mult prea lent. 

Le adresez un îndemn tuturor celor care încă mai cred că izolarea în propria lor bulă socială îi va feri oarecum de acest fenomen centralizator al Statului-celui-mai mare-partid-din-România-a-lui-Dragnea: gândiţi-vă de ce în ultimele douăsprezece luni aţi fost mai nervoşi, mai stresaţi şi parcă lucrurile au mers mai greu.