Despre USR, referendum şi Rusia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbaterea legată de modificarea definiţiei familiei în constituţie a stârnit multe pasiuni. Din păcate, simplificările şi etichetările nu ajută, iar realitatea nu este doar în alb şi negru, ci are şi multe nuanţe. Las la o parte fondul chestiunii, la care voi reveni mai târziu, pentru a sublinia contextul geopolitic extern în care este plasată.

Adversarii referendumului ni-l prezintă ca pe o periculoasă îngrădire a drepturilor omului, a drepturilor minorităţilor sexuale, şi acuză iniţiatorul, Coaliţia pentru Familie, că ar face jocul Rusiei sau ar vrea să impună un stat religios în România, în care avortul şi divorţul sunt interzise. Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre o bătălie clară între bine şi rău – minoritatea persecutată care trebuie protejată şi majoritatea abuzatoare.

Mai mult decât atât, miza ultimă ar fi dacă România va rămâne un stat pro-european, liberal sau va vira către vecinii iliberali, care derapează de la statul de drept şi democraţie, precum Ungaria, Polonia, ajungând în final sub influenţa Rusiei.

Într-adevăr, propaganda rusească este foarte insidioasă şi eficientă în regiune. Discursul centrat pe panortodoxism (şi creştinism de orice fel), pe marea frăţie pravoslavnică, este în prezent o portiţă de intrare a propagandei ruse în România, o societate majoritar ortodoxă, dar în care percepţia legată de Rusia este preponderent negativă, din motive istorice.

Propaganda rusească încearcă să schimbe această percepţie negativă prin crearea unui clivaj artificial între Occidentul decadent şi păcătos, care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale, este marcat de hedonism, consumism exacerbat şi vândut intereselor corporaţiilor – pe scurt şi-a pierdut valorile morale şi spirituale - şi o Rusie campioană a valorilor ortodoxe, apărătoare a familiei tradiţionale, a dreptului la viaţă şi a credinţei.

Rusia lui Putin nu are cum să fie un model de creştinism.

Occidentului i se contrapune un fals apărător al creştinismului, Rusia, un regim autoritar care nu are nicio legătură cu iubirea şi libertatea persoanei, care sunt esenţa creştinismului.

Din punctul meu de vedere, Rusia lui Putin nu are cum să fie un model de creştinism. Nu mă refer aici la faptul că Vladimir Vladimirovici, vajnic apărător al familiei tradiţionale, este divorţat sau că a fost ofiţer al KGB-ului ateu, ci la faptul că sub conducerea sa luminată mor oameni pe capete în Ucraina (în războiul din Donbas), în Rusia, prin abuzul de alcool sau au loc încălcări grave la adresa drepturilor omului ca de exemplu plasarea Martorilor lui Iehova în registrul organizaţiilor teroriste de tip Statul Islamic. Faptul că recompensează populist cu bani femeile cu mulţi copiii nu poate compensa dezincriminarea violenţei domestice.

Este şocant cum un regim care finanţează grupări separatiste ce comit răpiri, ucideri şi acte de tortură reuşeşte să se prezinte ca apărător al creştinilor, al familiei şi al dreptului la viaţă. Problema este că regimul Putin reuşeşte să se facă crezut de oameni din Europa care nu au simpatii pro-ruse. Este un teren important lăsat liber de la dezbaterea pe tema Tratatului Constituţional al UE, atunci când fundamentul creştin al Uniunii a fost respins.

Discursul panortodoxist (şi în general creştin) al Moscovei face parte din amalgamul eurasiatic al ideologului Alexei Dughin, care vorbea despre includerea României într-o alianţă eurasiatică) alături de Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria şi despre unirea României cu Republica Moldova sub influenţa spirituală a Rusiei. Acestă alianţă eurasiatică ar urma „să contracareze influenţa Occidentului nihilist“.

Personal, am spus de câte ori am avut ocazia că fac o diferenţă clară între societatea şi cultura rusească (marii scriitori Tolstoi, Dostoievski pe care i-am citit cu plăcere) şi regimul politic, verticala puterii lui Putin, care striveşte orice opoziţie, arestează şi hărţuieşte protestatari paşnici, obligă ONG-urile cu finanţare externă să se înregistreze ca agenţi străini. Nu aş vrea niciodată să trăiesc într-o astfel de societate guvernată de teamă şi teroare.

De ce am votat pentru referendum?

Pe de altă parte, am votat pentru modificarea Constituţiei şi înscrierea definiţiei din Codul Civil în legea fundamentală. Am fost imediat etichetat ca retrograd, fascist, pro-rus, înapoiat, pentru că am spus că susţin această iniţiativă a Coaliţiei pentru Familie. Argumentele mele au fost:

1. Aspectul democratic. Democraţia este puterea poporului care-şi exercită suveranitatea prin diverse instrumente definite de Constituţie şi de legi. Unul dintre aceste instrumente este referendumul.

Ce rol mai au aceste instrumente dacă noi le facem nefuncţionale? Să le avem în Constituţie ca statele totalitare care trec în legislaţia lor multe lucruri bune, pentru a nu fi acuzate că lipsesc, dar în practică nu le aplică?

Dacă vrem ca România să fie stat de drept, atunci în primul rând noi, parlamentarii, suntem datori să respectăm legile pe baza cărora ne desfăşurăm activitatea. Nu se pot interzice anumite referendumuri doar pentru că nu suntem de acord cu ce solicită ele. Nu noi, politicienii, am lansat iniţiativa civică, ci poporul şi el trebuie să decidă.

2. Aspectul legal. Iniţiativa îndeplineşte, şi depăşeşte, cerinţele articolului 150 din Constituţia României, referitor la numărul total de semnături şi dispersia lor teritorială. În plus, definirea căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie nu restrânge drepturile omului pentru niciun cetăţean român. Nu există un drept prevăzut în legislaţia românească de a se căsători al persoanelor de acelaşi sex, la fel cum nu există nicio decizie a CEDO care să impună aşa ceva. Căsătoria este de resortul legislatorului national.

3. Aspectul social şi moral. Sigur, familia se confruntă cu multe probleme – o rată mare a divorţurilor, violenţă domestică, alcoolism, sărăcie, lipsa locurilor de muncă, părinţi despărţiţi de copii pentru că sunt nevoiţi să lucreze peste graniţe – dar asta nu înseamnă că ea trebuie abolită, sau înlocuită, şi că nu este cea mai potrivită formă de convieţuire şi mediul cel mai prielnic pentru creşterea şi educarea copiilor.

Izvorul unei Constituţii este corpusul de valori al societăţii care o adoptă.

Nu sunt pentru interzicerea divorţurilor, nici a avorturilor, ci pentru măsuri pro-viaţă precum facilitarea adopţiei sau susţinerea femeilor în criză de sarcină (prin înfiinţarea de centre specializate, unde să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită şi de susţinerea unui asistent social specializat în criză de sarcină), o societate şi o legislaţie care sprijină în mod real familiile (prin prevederi referitoare la timpul de muncă al părinţilor care au copii, la veniturile celor care asumă responsabilităţi legate de creşterea copiiilor, construirea de creşe şi grădiniţe).

Reducerea numărului de naşteri, conjugată cu migraţia şi îmbătrânirea populaţiei pun o presiune puternică pe sistemul de pensii, dat fiind că raportul dintre populaţia activă şi pensionari este deja foarte dezechilibrat. În acest context de criză demografică, este nevoie de încurajarea formării familiilor din tineri, care au dificultăţi în a-şi cumpăra o locuinţă şi ocrotirea familiilor monoparentale.

Pe de altă parte, Constituţia, care este izvorul legilor, are, la rândul ei, un izvor. Izvorul unei Constituţii este corpusul de valori al societăţii care o adoptă. Componenta morală a acestui corpus, în cazul României, este morala iudeo-creştină.

Creştin-democrat şi pro-european

Am subliniat de mai multe ori că a fi de centru-dreapta, creştin-democrat, nu este în contradicţie cu a fi pro-european, adept al statului de drept şi democraţiei liberale. Un bun exemplu în acest sens este cancelarul german Angela Merkel, care a votat împotriva căsătoriei pentru toţi în Parlament, dar asta nu înseamnă că nu este politicianul care a dus Europa cu bine prin cele mai mari crize din ultimii ani, o pro-europeană prin excelenţă. Mai mult, liderul CDU este considerată liderul lumii libere, liberale, pentru politica ei a porţilor deschise în criza refugiaţilor.

Este Merkel automat pro-rusă pentru că a votat împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex? Nicidecum. Şi nici cei 225 de deputaţi CDU care au votat NU. Social-democraţii de la SPD, care au propus această temă, sunt mult mai apropiaţi tradiţional de Rusia, şi cei care au cerut în repetate rânduri ridicarea sancţiunilor impuse acesteia. Din nou, nuanţele sunt importante, în timp ce simplificările dăunează.

Revenind, cred în libertate politică, economică, religioasă, personală. Mai mult, în programul USR, cât şi în toate poziţiile publice luate, am insistat pe necesitatea ca România să se plaseze clar alături de nucleul dur al UE, de Franţa şi Germania, şi să mizeze pe mai multă integrare, pe mai multă Europă. Nu cred într-un viitor alături de Rusia şi că lumina ne vine de la est. Nu cred însă nici că dacă un ambasador al Rusiei la Bucureşti pomeneşte referendumul CpF atunci când este întrebat de respectarea drepturilor omului în Rusia, într-o discuţie privată, aceasta este o dovadă de netăgăduit că avem de-a face cu Coaliţia pentru Rusia. O citesc mai degrabă ca pe o încercare de a schimba subiectul. Ruşilor nu le place să fie luati la rost despre cum nu respectă drepturile omului la ei acasă, fapt recunoscut şi de cei doi activişti civici, care au subliniat că Valeri Kuzmin a ocolit permanent subiectul.

Nu am intrat în politică pentru a face religie sau catehizare. Nu vreau să transform România în stat religios, nici să interzic divorţul sau avortul.

Ar fi naiv să credem că Ambasadorul Rusiei face dezvăluiri fără un scop anume, poate acela de a sugera celor care au semnat pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie că Moscova îi susţine, adică pentru a încerca îmbunătăţirea imaginii ţării sale.

Asta nu înseamnă că nu sunt idioţi utili şi agenţi de influenţă ai Kremlinului şi în România. Unii o fac din convingere, alţii poate sunt plătiţi. Nu s-a demonstrat, însă, că în spatele Coaliţiei pentru Familie ar fi Putin. Cred că cel mai firesc lucru ar fi ca reprezentanţii acesteia să se delimiteze ferm şi public de regimul acesta nedemocratic, care este foarte departe de a fi apărătorul creştinătăţii, vieţii şi familiei pentru a înlătura orice speculaţii şi etichetări.

În încheiere, vreau să mai spun încă odată foarte clar că nu am intrat în politică pentru a face religie sau catehizare. Nu vreau să transform România în stat religios, nici să interzic divorţul sau avortul, aşa cum am fost acuzat de către detractori de câte ori mi s-au lipit etichete infamante. M-a adus în USR dorinţa de a contribui cu expertiza acumulată până acum la o schimbare în bine a societăţii. Susţin anticorupţia, statul de drept, drepturile omului şi vreau să lucrez pe cu totul alte teme: pe reforma legislaţiei electorale (lucrez deja pe îmbunătăţirea şi extinderea votului prin corespondenţă), pe calitatea vieţii (am finalizat legea zgomotului), pe cetăţenie şi iniţiative în sprijinul românilor de pretutindeni (am depus deja o lege pentru soluţionarea problemei cetăţenilor non-cetăţeni din R.Moldova).

Viziunea mea despre viitorul USR

Cred că USR trebuie să intre la guvernare în 2020. Până atunci programul pe care noi l-am gândit iniţial va fi dezvoltat şi trebuie să formăm şi un cabinet din umbră care să monitorizeze toate Ministerele şi să vină cu soluţii alternative. USR are foarte mulţi specialişti în domenii diverse. Aceştia trebuie folosiţi şi sprijiniţi să ajungă guvernanţii de mâine. Sunt pregătit să mă implic în completarea şi extinderea programului USR pe Politică Externă, Afaceri Europene şi Diaspora, pe care l-am redactat înainte de alegerile parlamentare.

Referitor la clarificarea ideologică, suntem partidul transparenţei, aşa că trebuie să fim şi noi transparenţi cu noi înşine şi cu alegătorii. Trebuie să arătăm că suntem diferiţi, dar ne respectăm şi putem să colaborăm între noi. Ca urmare, susţin crearea unor platforme ideologice deschise în interiorul partidului, formalizate în Statut, la care oricine doreşte să adere voluntar, pentru a nu da impresia alegătorilor că ne ascundem. Ei trebuie să ne poată identifica, nu trebuie să-i păcălim sau să dăm impresia că suntem numai de o singură orientare. Cred că această diversitate ne îmbogăţeşte, nu ne slăbeşte.

USR reuşeşte să fie un partid de centru, care transcende vechiul clivaj stânga-dreapta şi atrage votanţi din ambele părţi ale eşicherului politic. Ca urmare, pentru a fi un partid mare, trebuie să rămânem o Uniune, în care coexistă mai multe curente de gândire. Acestea trebuie să se respecte şi să colaboreze pe lucrurile care ne-au adus împreună. Iar acestea nu sunt puţine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite