Spun “guvernul“ PSD lucrând cu materialul clientului, fiindcă ne-am lămurit că este vorba eminamente vorba despre guvernul unui partid, mă rog al unei coaliţii, care însă nu are nimic de-a face cu interesele majore ale României. Dimpotrivă.

Cei care sunt gata, la orice zi din noapte şi din zi, să verse lacrimi de sânge de mila fostei secretare de şcoală din Videle ori să îi ofere, cu maximă promptitudine, şerveţele spre a-i mai opri şiroaiele afirmă ori că doamna cu pricina ar fi căzut- metaforic, desigur- între scaune, adică ar fi victima războiului dintre Dragnea şi Tudose, ori că ar avea parte de un nedrept linşaj mediatic. Cu atât mai nedrept cu cât este vorba despre o femeie pe care, nu-i aşa?, nu s-ar cuveni să o atingem nici măcar cu o floare.

Mai întâi, să ne amintim că, atunci când a fost propusă pentru respectivul post, doamna Carmen Dan a fost întrebată de un jurnalist ce anume ar recomanda-o pentru o astfel de dregătorie. Doamna Dan, adeptă, pesemne, a gândirii politic corecte, i-a replicat interlocutorului că speră că la mijloc nu e vorba despre o problemă de “gen”. Să ne amintim deopotrivă că, într-o postare pe contul ei de Facebook, aceeaşi doamnă şi-a făcut, mândră, o recapitulare, a evoluţiei/ascensiunii ei profesionale, pentru ca mai încolo să se arate deranjată că i se spune ministresa sau ministra (sigur, e vorba despre o barbarie) şi nu “doamna ministru”. Aşa că eu zic să-i împlinim dorinţa şi să o lăsăm mai moale cu feminismul. Dar şi cu compasiunea de ocazie.

În al doilea rând, se presupune că, atunci când ţi se propune o funcţie, te supui unui proces de autoevaluare. Îţi examinezi singur punctele forte şi vulnerabilităţile. Sincer să fiu, mie, cel puţin, îmi scapă care ar fi fost argumentele în favoarea acceptării dregătoriei. Asta, dacă punem la o parte decât  apartenenţa la partid, amiciţia cu Dragnea, presupusa implicare în afacerile Tel Drum şi judeţul de provenienţă- ţinuturile Teleormanului. În rest, pe cv-ul doamnei Dan  figurează decât absolvirea unei facultăţi particulare şi decât un examen de licenţă, trecut la Academia de Poliţie. Aceea devenită celebră prin numărul nepermis de mare de plagiate dovedite.

Aceeaşi doamnă se mai evidenţiază decât prin slaba cunoaştere a limbii materne (chiar, oare ce limbi străine vorbeşte prima poliţistă a ţării, o face măcar la nivelul în care a dovedit că stăpâneşte engleza şi franceza tovarăşa ei de Cabinet, d-na Lia Olguţa Vasilescu?). Doamna Dan a primit un post de maximă răspundere (practic, peste tot în lume, a deţine postul de ministru de Interne înseamnă a fi cel mai important demnitar guvernamental îndată după premier), cu un număr important de angajaţi şi cu un buget impresionant. Ofereau experienţa ei de secretară de şcoală sau de fostă angajată la o bancă şi, în fine, de subprefect al unui judeţ sărac o minimă garanţie că doamna Carmen Dan ar putea fi omul potrivit la locul potrivit? Nici vorbă!

Adevărul e că domnul Liviu Dragnea ne-a pricopsit cu cel mai prost, mai vulnerabil ministru de Interne de care a avut parte România de la Tudor Postelnicu încoace. Numai că dl. Dragnea nu are nici măcar minima decenţă de a spune, asemenea fostului înalt demnitar comunist, “am fost un dobitoc”. De a-şi cere scuze românilor în consecinţă, de a-şi da demisia din fruntea Camerei Deputaţilor şi a PSD şi de a se retrage în sihăstrie. Luând-o alături nu decât pe protejata domniei-sale. Ci şi pe Stroe, Bodog, Vasilescu, Pop, Mişa. Şi lista e departe de a fi încheiată.