De ce România i-a uitat pe românii din Cernăuţi? România trebuie să înveţe de la Ungaria cum să îşi sprijine conaţionalii din jurul României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comunitatea românească din Cernăuţi a protestat împotriva ordinului de mobilizare în lupta din estul Ucrainei
Comunitatea românească din Cernăuţi a protestat împotriva ordinului de mobilizare în lupta din estul Ucrainei

De câteva zile deznădejdea a cuprins câteva sute de familii de români din Bucovina, din regiunea Cernăuţi, ai căror copii au primit ordin de mobilizare. Tinerii români din Cernăuţi sunt chemaţi în armata ucraineană să lupte în estul Ucrainei împotriva separatiştilor. Românii din Ucraina protestează, dar Guvernul României tace! Unde este ministrul de Externe? Unde este ministrul pentru românii de pretutindeni?

Ştirea despre revolta românilor din Cernăuţi care au blocat şoselele pentru a protesta împotriva ordinelor de mobilizare este promovată de redacţia adevărul.ro cu speranţa sensibilizării opiniei publice româneşti faţă de această problemă gravă a unei comunităţi româneşti numeroase de lângă graniţele României.

Din păcate, ştirea nu a trezit interesul românilor, fiind mult mai atraşi de un articol antimaghiar al deputatului PSD, Bogdan Diaconu, care şi-a atins obiectivul de maximă popularitate. 

O simplă comparaţie a cifrelor afişate pe cele două materiale arată interesul românilor pentru subiectele respective. Articolul despre protestul românilor din Ucraina are, în momentul redactării acestui material, doar 15 comentarii, 65 like-uri, 18 share, 2 voturi şi doar 13 cititori live. În schimb, articolul antimaghiar al lui Bogdan Diaconu a spart toate statisticile: 194 comentarii, 4487 like-uri, 1015 share, 30 voturi pozitive dintr-un total de 52 şi 163 cititori live!

Patriotismul românilor are dimensiunea antimaghiară, dar îi uită pe românii din jurul României

Scriam mai demult pe acest blog că românii sunt patrioţi doar când e vorba de Transilvania şi îi uită de obicei pe românii din jurul României.

Desigur că patrioţii de catifea s-au grăbit să mă înjure, mai ales că e simplu să o faci în mediul virtual sub anonimat. Comparaţia datelor de mai sus confirmă dezinteresul românilor faţă de problemele reale ale românilor din jurul României, din Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria. Deputatul Bogdan Diaconu s-a străduit prin mai multe materiale să atragă atenţia publicului faţă de problemele românilor din Valea Timocului, fără succes, însă. Aşa că a pariat pe cartea discursului antimaghiar. Domnia sa uită un lucru: prost nu e cel care cere, prost e cel care dă! Iar guvernele României, inclusiv actualul guvern Ponta, sprijinit chiar de parlamentarul PSD Bogdan Diaconu, au dat dovadă de multă prostie în problema ungurilor din Transilvania, deoarece au acceptat compromisul ori de câte ori UDMR, amanta de lux a politicii româneşti, a ştiut să ceară.

România trebuie să înveţe de la Ungaria activismul şi implicarea guvernamentală în problema minorităţilor

Ce face guvernul României pentru românii din Ucraina? Hai să ne uităm pe pagina de internet a Consulatului general al României la Cernăuţi. La rubrica Actualitatea românească prima informaţie este din 18 iulie 2014 cu declaraţia ministrului de Externe român despre sprijinirea Muntenegrului pentru integrarea euroatlantică. La rubrica Actualitatea consulatului, prima informaţie este din 12 iulie a.c. despre meciul Simonei Halep cu rusoaica Maria Sharapova. Dacă vizităm rubrica Comunitatea românească, Proiecte MAE pentru comunitate, aflăm totul despre eforturile României de a-i sprijini pe românii din Ucraina: NIMIC!!!

Ţara arde şi baba se piaptănă! Românii din Cernăuţi ies pe stradă, femeile plâng şi nu vor să îşi trimită copiii în războiul cu separatiştii, românii blochează şoselele, iar Guvernul României tace!

Înţeleg că uzanţele diplomatice impun nişte restricţii, că oficial guvernul român nu poate spune orice, dar măcar o vorbă de sprijin pentru aceşti români putea să o spună ministrul de Eexterne al Guvernului României. Să vadă şi românii din Ucraina că România nu îi uită, aşa cum a făcut-o în 28 iunie 1940!

Sigur dacă era vorba de unguri până acum guvernul de la Budapesta tuna şi fulgera la vedere şi trăgea sforile diplomatice în favoarea lor.

Cetăţenia maghiară se obţine mult mai uşor decât cea română, pentru a sprijini învăţământul în limba maghiară statul maghiar le dă bani părinţilor elevilor, pe baza unei adeverinţe eliberate de şcoala românească, iar politicienii maghiari se implică în acţiunile culturale naţionaliste maghiare, finanţate chiar de guvernul de la Budapesta. Din păcate, România nu se implică în sprijinirea românilor din jurul României la nivelul la care o face Ungaria pentru ungurii din afara Ungariei.

Alinierea României la politicile UE şi SUA faţă de Ucraina nu trebuie să afecteze susţinerea necondiţionată a românilor din Ucraina de către statul român

Calitatea de membru al UE şi NATO ne obligă să ne aliniem politicilor generale ale acestor structuri politico-militare faţă de criza din Ucraina. Niciodată niciun premier şi niciun ministru de Externe nu trebuie să uite că întotdeauna trebuie să pună mai întâi interesele româneşti, apoi cele comunitare. Chiar dacă suntem membru de rang secundar al acestor structuri, trebuie să avem demnitatea să apărăm interesele românilor din afara României.

Aşa cum Ungaria vrea ca UE să dezbată chestiunea ungurilor din afara Ungariei, ceea ce îl dezgustă pe deputatul PSD Bogdan Diaconu, şi România trebuie să aducă în atenţia UE şi a altor structuri politice şi militare situaţia românilor din Ucraina, a celor din Serbia sau de oriunde se află români. Chiar daca cerinţa României i-ar dezgusta pe politicienii europeni!

Din cauza nepăsării României, toată Bucovina este ucraineană. Chiar şi Hotinul lui Ştefan cel Mare!

Prin presa ucraineană se vehiculează ideea că minoritarii români din Bucovina trebuie să lupte împotriva separatiştilor în estul Ucrainei pentru a-şi dovedi loialitatea faţă de statul ucrainean. Degeaba plâng femeile românce lângă Cernăuţi că războiul acesta nu îi priveşte pe ei, pe românii bucovineni. Degeaba protestează că, în timp ce refugiaţii din Ucraina de Est sunt primiţi la Cernăuţi şi bărbaţii lor nu sunt mobilizaţi, deşi pe ei îi priveşte direct acest război de secesiune, românii din Bucovina trebuie să moară pentru o cauză ce nu este a lor. Pentru guvernul de la Kiev este mai simplu să trimită la război români neinstruiţi pentru că împuşcă doi iepuri dntr-odată: are carne de tun într-un război în care Kievul este depăşit de situaţie şi, tototdată, scade numărul bărbaţilor români din regiunea Cernăuţi. Moartea câtorva sute de bărbaţi români ajută politica etno-demografică a statului ucrainean, care din 1944 s-a străduit sistematic să ucrainizeze Bucovina.

Apropos, ştiaţi că cetatea Hotin este una din cele şapte minuni ale Ucrainei? Aşa scrie pe o placă imensă la intrarea în cetate. Deşi acolo ucrainean este doar un steag imens al Ucrainei de câţiva zeci de metri pătraţi.

De ce România tace?

Firesc ar fi ca Ministerul de Externe să dea un comunicat în care să îşi exprime solidaritatea faţă de românii din Bucovina şi să spună că intervine pe lângă guvernul ucrainean pentru a se găsi o soluţie pentru detensionarea situaţiei.

De ce pe pagina de internet a Consulatului României de la Cernăuţi nu este nicio informaţie despre protestul românilor din Bucovina? Consulul reprezintă interesele României, care le includ şi pe cele ale românilor din Bucovina. Datorită prezenţei românilor în Bucovina s-a deschis un Consulat românesc la Cernăuţi, altfel se putea deschide la Doneţk sau aiurea în Ucraina. Este datoria Consulului general al României la Cernăuţi să ia poziţie în apărarea românilor bucovineni. Indiferent, pe faţă sau în culise, Guvernul României trebuie să îi apere pe românii din Bucovina.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite