De ce m-aş fi lepădat de Traian Băsescu?

Traian Băsescu şi-a făcut un crez din sprijinirea Justiţiei. Nu a fost suficient. Sprijinirea Justiţiei e doar primul pas pe un drum lung care să ducă spre normalizarea României.

Constat că am două grupuri de fani care sunt dispuse fie să creadă că nu plec dimineaţa de acasă fără să îl întreb pe Traian Băsescu ce am de făcut în ziua respectivă, fie că îmi iau la micul dejun o porţie consistentă de vită kobe, adusă special cu avionul, zilnic. Uneori grupurile se întrepătrund. Ei bine, se pare că ieri am plecat de acasă fără să cer aprobarea lui Traian Băsescu. În privinţa micului dejun: frugal, ca de obicei.

De când nu mai sunt Premier, una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pun e: ”De când nu aţi mai vorbit cu Traian Băsescu?”. M-am obişnuit cu ea, aşa cum m-am obişnuit cu mizeriile legate de lista de protocol inventată de Antena 3. 

Dar ca om politic, îţi asumi, chiar şi când nu îţi place, unele situaţii. De data aceasta, punctul în discuţie este o declaraţie pe care am făcut-o la Realitatea TV legată de vulnerabilizarea statului român din cauza unor acţiuni iresponsabile ale clasei politice. Ce arămas din ea este că m-aş fi lepădat de Traian Băsescu. Admit că suntem îndrăgostiţi de reality show-ul politic în care trăim. Mi-au auzit urechile, de multe ori, interpretări de genul: te-a făcut om Traian Băsescu, fără Traian Băsescu nu ajungeai nicăieri, trebuie să îi mulţumeşti lui Traian Băsescu câte zile o să ai!!! Trec peste aspectul jignitor al formulărilor în sine şi revin la o tiradă asemănătoare, dar din altă direcţie. Antena 3 şi oamenii săi reprezentativi au susţinut deseori că ei au inventat USL, că ei l-au făcut pe Ponta Prim-Ministru, că ei îl vor îngropa pe Antonescu pentru ruperea USL şi că evident îi vor da lovitura de graţie lui Traian Băsescu, lucru pentru care Victor Ponta le va fi veşnic recunoscător. 
 
Vă rog să nu vă grăbiţi cu concluzia că eu, Victor Ponta sau Crin Antonescu trecem prin aceleaşi dileme, respectiv că nu ştim cum să ne raportăm la ”creatorii noştri politici”. Nici vorbă! Vreau să atrag atenţia la o incapacitate cronică de a recepta corect ceea ce se numeşte politică, destin politic, individualitatea omului politic şi capacitatea fiecăruia de a-şi gestiona actele etice şi morale după propria lui credinţă. Totul se judecă prin prisma verbului ”a face”. Traian Băsescu m-a făcut mare pe mine, laolaltă cu alţii cum ar fi Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şamd. În acelaşi timp, Traian Băsescu “i-a făcut” pe Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu doar ca “să fie făcut” la rândul lui de Dan Voiculescu. Aşa că, de fapt, toată lumea face pe toată lumea în România când vine vorba de politică. Ce nu face nimeni e să facă ceva concret. O lege bună, unproiect bun şi-o autostradă, o strategie naţională coerentă, ceva… dar să facă.
 
Aşa că rămâne stabilit că m-am lepădat de Traian Băsescu atunci când am atras atenţia că, printre altele, România funcţionează pe baza unei legi care permite persoanelor importante din conducerea statului să acumuleze vulnerabilităţi. Pentru cine are chef de lectură, îi recomand Legea 182 din 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, însoţită de HG 585 din acelaşi an. Pe scurt, legea a fost amendată la iniţiativa unui parlamentar, astfel încât cele mai importante persoane din statul român nu mai trec printr-un filtru al constatărilor eventualelor vulnerabilităţi atunci când ajung în posesia informaţiilor clasificate. Şi tocmai prin această amendare s-a permis apariţia cazului Mircea Băsescu – Bercea Mondial, care poate fi orice la nivel speculativ, dar nu putem ignora că este în primul rând o vulnerabilitate a Preşedintelui Traian Băsescu. Dacă gestul iresponsabil de amendare a legii nu s-ar fi produs, cazul Mircea Băsescu – Bercea Mondial nu ar fi existat, pentru că la nivel legal el ar fi fost clasat drept o vulnerabilitate din prima zi în care fratele Preşedintelui punea pentru prima dată piciorul în casa interlopului. 
 
Mă încăpăţânez să vă cer să ne rezumăm la fondul problemei şi realitatea dură în care trăim. În fapt, avem o clasă politică dependentă de un sistem viciat, un sistem care deserveşte interese personale şi nicidecum interesele cetăţenilor români. Avem o clasă politică incapabilă să se auto-cureţe şi care nu face decât să perpetueze ilegalităţi şi sinecuri. Legea prin care s-au auto-degrevat de validarea necesară pentru accesul la informaţii clasificate, votul împotriva ANI de zilele trecute, folosirea iresponsabilă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor de către Călin Popescu Tăriceanu pentru a-şi duce propriile lupte politice sunt doar câteva dintre exemplele negative. 
 
Schimbarea situaţiei nu poate veni decât la presiunea cetăţenilor şi a societăţii civile. Nu fiţi naivi şi nu vă închipuiţi că această clică de politicieni cocoţaţi pe umerii statului de drept, pe care l-au viciat, se vor da la o parte. Câţi stăpâni de sclavi aţi auzit că au renunţat de bună voie la beneficiile imorale de care aveau parte? A fost nevoie de lege şi presiune ca aceştia să accepte un lucru de bun simţ: nu ai dreptul să te foloseşti de oameni după bunul tău plac. Şi o să spuneţi că poate nu e corectă comparaţia şi că nu trăim într-un sistem sclavagist. Vă spun că, de fapt, situaţia e chiar mai gravă. O mână de oameni decid în ce direcţie se duce România, de ce legi au nevoie ei şi acoliţii lor şi, mai ales, când e bună şi când nu e bună Justiţia. O mână de oameni au condus România 25 de ani şi acum nu vor să plătească nota de plată. Ei sunt oamenii politici care au construit sistemul în care trăim, sistemul care are un singur scop: să îi servească pe ei.
 
Traian Băsescu şi-a făcut un crez din sprijinirea Justiţiei. Nu a fost suficient. Sprijinirea Justiţiei e doar primul pas pe un drum lung care să ducă spre normalizarea României. Justiţia poate să fie liberă, dar ea va opera cu un sistem legislativ care este construit în Parlament de către actuala clasă politică. Şi dacă parlamentarii spun că x şi y nu sunt incompatibili, se cheamă că au făcut o declaraţie politică. Dar dacă votează o lege specială pentru ca x şi y să devină incompatibili, atunci acest lucru e un trafic de influenţă pe care îl ascund sub voturile primite în alegeri. Le-au dat cetăţenii României mandat parlamentarilor pentru a-i scoate de sub incompatibilitate pe primari? Vor răspunde în faţa alegătorilor pentru acest lucru? Niciodată! Pentru că parlamentarul român se ascunde în anonimatul votului atunci când împiedică Justiţia să îşi facă datoria.

Refuz să discut în termeni de lepădare sau nu în raport cu Traian Băsescu. Zece ani de zile, admiratorii şi duşmanii lui Traian Băsescu s-au raportat la el ca şi când e fie intangibil, fie răulabsolut. E o greşeală fundamentală din partea ambelor tabere. Am lucrat cu Traian Băsescu şieste cât se poate de adevărat că îi datorez suficient de multe ca să fiu unul dintre cei care au motive să îi mulţumească. Dar acest lucru nu înseamnă că nu voi vorbi în chestiuni politice atunci când voi considera că a greşit. Nu facem parte dintr-un cult în care critica este pedepsită cu excomunicarea. În tabăra duşmanilor săi, confuzia este şi mai mare. Cei mai mulţi dintre cei care îl înjură în fiecare seară la televizor îl admiră în secret. Fiecare pesedist se întreabă din 2004 încoace de ce nu a putut fi Adrian Năstase mai asemănător cu Traian Băsescu. Dar de fapt, greşeala cea mai mare este faptul că Traian Băsescu nu este subiectul acestor zile, oricât de mult s-ar chinui să ne convingă cei interesaţi. Subiectul este vulnerabilizarea României prin clasa politică aflată la conducere.
 
Aşa că, indiferent de cât de mult frământă pe unii lepădarea mea de Traian Băsescu, ce pot să spun în încheiere este că Traian Băsescu şi noi, cei care am lucrat cu el, am făcut prea puţin pentru România. Şi cred că şi cine îi va urma lui Traian Băsescu la Cotroceni va fi în situaţia de a face prea puţin pentru România dacă nu va mişca societatea în a pune presiune pe clasa politică actuală. Traian Băsescu a avut curajul să susţină Justiţia, dar e nevoie de mai mult. Va veni ovreme când va primi mulţumiri pentru ce a făcut, dar până atunci, suntem datori să continuăm lupta pentru o Românie care nu e la mâna unor clanuri politice sau infracţionale, depinde din ce unghi o privim fiecare. De judecăţi să se ocupe Justiţia şi Istoria.