Dăncilă: Stăm foarte bine cu pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în cadrul unei reuniuni a Comitetului interministerial pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, că stăm foarte bine la acest capitol. În cadrul întâlnirii a fost adoptat calendarul reuniunilor informale ce vor fi organizate în România, dar şi calendarul acţiunilor premergătoare exercitării mandatului.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvernul, prim-ministrul Viorica Dăncilă a luat „act de stadiul şi rezultatele de până acum ale colaborării interinstituţionale privind elementele de organizare şi stabilirea agendei pentru aceste reuniuni, inclusiv pentru Summitul informal de la Sibiu programat să aibă loc în data de 9 mai 2019. Conform calendarelor adoptate, reuniunile informale găzduite în România vor avea o distribuţie echilibrată la nivel de judeţe şi la nivel de ministere“. 

Dăncilă a apreciat că România stă „foarte bine“ cu pregătirea primului său mandat la Preşedinţia Consiliului UE şi a cerut ministerelor să trateze prioritar, cu seriozitate şi implicare responsabilă, toate aspectele care pot contribui la un mandat de succes al României, ţinând cont de complexitatea contextului în care România va exercita preşedinţia rotativă a UE – Brexit, adoptarea Cadrului Financiar Multianual şi alegerile pentru Parlamentul European.

„Este un proiect de ţară pe care trebuie să-l tratăm cu foarte multă seriozitate. Este foarte important să ne prezentăm la nivelul aşteptărilor şi să fim pregătiţi pentru a ne putea atinge obiectivele, având în vedere că ne-am propus să avem un mandat performant, iar evaluarea României în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE depinde şi de capacitatea noastră de a gestiona şi finaliza cât mai multe dintre dosare”, a declarat Viorica Dăncilă.

Preşedinţia Consiliului UE se asigură prin rotaţie între statele membre la fiecare 6 luni. În cursul acestei perioade de 6 luni, preşedinţia conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuităţii lucrărilor UE în cadrul Consiliului. Astfel, în prezent preşedinţia Consiliului UE este asigurată de Bulgaria. România va asigura preşedinţia Consiliului UE în primele şase luni ale anului 2019.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite