D-lui Klaus Iohannis. Scrisoare de la Cluj

Un text semnat de Mihai Goţiu

Stimate domn Klaus Iohannis, În primul rând felicitări! Felicitări că aţi reuşit să duceţi la bun sfârşit o campanie electorală a cărei singură comparaţie, ca nivel de mizerie, este cu cea din primăvara anului 1990.

Şi faptul că aţi dus la bun sfârşit această campanie fără să răspundeţi cu aceeaşi monedă adversarului politic e principalul motiv pentru care vă felicit şi pentru care am speranţe că, cel puţin la nivelul modului în care politicienii se exprimă în spaţiul public, se poate produce o schimbare. Nu e puţin lucru şi e un prim pas pentru o schimbare de fond.

Dar, din păcate, am observat în timpul campaniei electorale că unii dintre cei care v-au susţinut (nu generalizez şi nici nu-i consider ca fiind o majoritate) au folosit un discurs intolerant, fie la adresa adversarului politic, fie, extrem de grav, la adresa cetăţenilor care au ales să voteze cu Victor Ponta. Probabil că nu v-aş fi trimis această scrisoare publică dacă nu aş fi observat că unii dintre ei au început să-şi revendice victoria d-voastră încă de ieri, lăsând de înţeles că tocmai un astfel de discurs a fost cel care a mobilizat oamenii să voteze pentru… normalitate. Am mari dubii că normalitatea începe prin a le anula celor care au alte opţiuni dreptul de a şi le exprima public ori de a vota conform propriilor convingeri.

(furtul votului sau presiunile de a vota altfel decât propriile convingeri – cum ar fi, ca exemple dintr-o lungă listă, presiunea pe care o pot exercita primarii unor comune asupra celor care depind de ştampila şi semnătura primarului sau şantajele la adresa unor localităţi întregi cu alocarea fondurilor publice – sunt o altă poveste, de care vinovaţi nu se fac cei care votează)

Vă scriu această scrisoare în nume propriu, dar vă cer răbdare de a lua notă şi de nişte fapte pe care le consider cât se poate de relevante pentru a aprecia că mulţi, foarte mulţi dintre cei care au votat cu d-voastră, poate chiar cei au generat mobilizarea care a dus la extraordinara răsturnare de situaţie, sunt în asentiment cu această scrisoare.

Pentru început, voi remarca o declaraţie pe care a făcut-o ieri chiar Liviu Dragnea, unul dintre principalii d-voastră oponenţi politici: ”Ne vom uita cu atenţie la Cluj. Ar fi putut să fie alt preşedinte de organizaţie acolo, care să fi putut stopa acest val. PSD nu a mai văzut o asemenea situaţie, în care să se confrunte cu acest val şi asta trebuie să ne dea de gândit şi, cu răbdare, dar şi cu responsabilitate, trebuie să ne asumăm răspunsurile pe care trebuie să le dăm.”, a spus Liviu Dragnea (iar sublinierile îmi aparţin). Fără a diminua absolut cu nimic meritele celor care s-au manifestat public în alte localităţi din ţară şi din diaspora, ţine de evidenţă că marile proteste de la Cluj au fost cele care au dat încredere şi au fost un motor esenţial al mobilizării în ultimele zile şi ore care au precedat deschiderea urnelor. Şi nu e deloc întâmplător că primul român din lume care a votat duminică (în Noua Zeelandă) şi a transmis un mesaj care a generat, la rândul lui, mobilizare, e tot clujean. Aşadar, pentru a înţelege suprinzătoarea (pentru unii) răsturnare de situaţie e esenţial să înţelegeţi (d-voastră şi echipa de colaboratori care vă va ajuta la Cotroceni) fenomenul produs la Cluj.

Nu căutaţi cauze conjuncturale şi contextuale pentru explozia de la Cluj. Acestea au fost, cel mult, factori favorizanţi pentru uriaşa explozie civică, dar nu determinanţi. Marile proteste de la Cluj vin în continuarea unei intense activităţi civice începute aici cu mai bine de un deceniu în urmă, activitate pe care, în calitate de jurnalist, am urmărit-o, am documentat-o şi am prezentat-o în mod constant. Pe cei mai mulţi dintre cei care au ieşit în stradă la Cluj i-am întâlnit şi toamna trecută, la protestele pentru Roşia Montană, dar şi la alte numeroase acţiuni şi activităţi (ulterior desfăşurării primului miting, am aflat că cel care a avut iniţiativa organizării lui e fiul unui prieten şi fost coleg de serviciu, care s-a inspirat din ceea ce s-a întâmplat toamna trecută la Cluj şi în ţară, fiind o dovadă în plus a continuităţii de care vorbesc şi nu a unui fenomen apărut peste noapte, din nimic).

Pot depune mărturie şi pot prezenta probe că majoritatea celor care au ieşit în stradă reprezintă o diversitate de opinii ideologice, de valori la care se raportează, de opţiuni de viaţă, dar, cu toate acestea există nişte principii şi nişte valori comune la care se raportează, sintetizate în Declaraţia de la Cluj, citită şi aprobată de majoritatea celor din piaţă (o puteţi citi aici). Ca persoană implicată în redactarea Declaraţiei, pot depune, din nou, mărturie, că e rezultatul unei munci în echipă, care şi-a propus să prezinte esenţa revendicărilor civice pentru care s-a militat în ultimul deceniu, perioadă în care a apărut, s-a format şi s-a dezvoltat fenomenul pe care l-aţi văzut atingându-şi apogeul săptămâna trecută la Cluj. Vă rog recitiţi Declaraţia de la Cluj dacă doriţi să înţelegeţi ce îşi doresc o parte importantă a celor care v-au votat duminică. Care sunt speranţele lor şi ce înţeleg ei prin normalitate.

Îmi permit să vă scriu şi despre o parte importantă a celor care au luptat în diaspora pentru dreptul la vot. O fac, din nou, bazându-mă pe propria experienţă şi documentare directă, pentru că în primăvara şi vara acestui an, datorită unei burse, am fost ”detaşat” şi eu în diaspora. Cu această ocazie am avut şansa să-i întâlnesc şi să-i cunosc pe mulţi dintre cei sunt foarte activi în grupurile de la Viena, Berlin, Praga sau Paris. Pe alţii, de la Londra, Munchen, Dresda, Madrid, Barcelona, Bruxelles, Torino, Milano, Montreal, Toronto şi din multe alte localităţi i-am întâlnit la Forumul Diasporei organizat în august la Roşia Montană sau în discuţii pe Facebook şi Skype. Nu m-a surprins deloc faptul că i-am văzut printre cei mai activi români din diaspora implicaţi în ultimele săptămâni în apărarea şi mobilizarea pentru exercitarea dreptului la vot. Dimpotrivă, am anticipat acest lucru şi am afirmat în mai multe conferinţe şi interviuri (martor mi-e Matei Vişniec, căruia am avut onoarea să-i acord un interviu la Paris, pentru RFI, încă din luna mai) că diaspora reprezintă o şansă extraordinară pentru schimbarea în România. Şi nu o şansă teoretică (la nivel de dorinţă, expectanţă), ci una reală, în fază de coagulare şi care a început să acţioneze deja de mai bine de un an. Aici unul dintre numeroasele mesaje ale diasporei din acest an adresate clasei politice din România – din acest mesaj puteţi înţelege şi care e normalitatea la care aceşti români visează, şi faptul că mobilizarea diasporei pentru a vota nu a apărut peste noapte, dar şi faptul că revendicările lor nu diferă de cele din Declaraţia de la Cluj.

Citiţi continuarea pe www.romaniacurata.ro

Un text semnat de Mihai Goţiu