Cum stă România, dincolo statul paralel

Doamna prim-ministru a avut timp, de la preluarea mandatului, să vadă câteva dintre realităţile guvernării şi în rarele ocazii în care a putut să exprime şi altceva în afară de indicaţiile primite de la partid, să spună cam care este situaţia.

După un an de glorioasă implementare a programului de guvernare, vedem că nu prea s-a făcut mare lucru, când este vorba despre lucruri concrete, dincolo de revoluţiile fiscale puse deja în aplicare cu rezultatele cunoscute.

Nu s-a inaugurat un kilometru de autostradă. Nimic. Zero. După rapoartele guvernamentale, marile companii ale statului despre care se vorbeşte atâta au probleme mari. Tarom, de exemplu. Schimbări după schimbări, promisiuni, dar lucrurile merg din rău în mai rău. Un alt raport recent vorbeşte despre situaţia critică de la Aeroportul Otopeni.

Spitalele regionale, mare punct pe agenda campaniei electorale a PSD, nici vorbă să se apropie măcar de începerea lucrărilor. Probleme cu birocraţia, probleme cu terenurile, probleme cu avizarea. Rezultatul, zero, ca de obicei. Perspectiva, se pierde finanţarea, nimic mai mult.

Stimularea dincolo de limite a consumului s-a dus în deficite comerciale record, absorbţia fondurilor europene, altă marotă electorală, este departe de ţintele asumate în sacrosanctul program de guvernare.

Pe ansamblu, investiţiile publice, în 2017, au fost tăiate cu zece procente. Toate resursele au fost trimise către creşterile salariale. Nici aşa nu a fost deajuns, iar România continuă să se împrumute pe pieţele interne şi internaţionale, nu pentru a se dezvolta, ci pentru a plăti cheltuieli cu pensii şi salarii peste ceea ce îşi poate permite.

Revoluţia fiscală a bulversat economia în mod cu totul inutil. Joc cu sumă zero. Doar pentru a crea iluzia unei creşteri salariale pe hârtie, pentru că în viaţa reală, bruma de câştig a fost deja erodată de inflaţia aprinsă de politicile nesustenabile ale guvernelor PSD.

Stimularea dincolo de limite a consumului s-a dus în deficite comerciale record, absorbţia fondurilor europene, altă marotă electorală, este departe de ţintele asumate în sacrosanctul program de guvernare.

Sunt lucruri de care se izbeşte oricine vine la Palatul Victoria, că a fost vorba despre domnii  Grindeanu şi Tudose sau că este vorba despre doamna Dăncilă. Una spune partidul, alta este realitatea la firul ierbii. De aceea PSD a aruncat doi premieri până acum, în afara conflictelor personale şi a stării de spirit momentane a lui Liviu Dragnea.

Pur şi simplu, lucrurile nu merg şi nu au cum să meargă.

Un an de zile, toată energia guvernării PSD s-a dus în lupta cu statul paralel. Rezultatele sunt departe de aşteptările liderilor PSD. Ultima speranţă a rămas la Tudorel Toader, de la care se aşteaptă să ceară, în final, revocarea şefei DNA. Chiar dacă ministrul Justiţiei va face o astfel de revocare, decizia aparţine preşedintelui Iohannis care a spus deja că nu va accepta revocarea. Care e câştigul pentru PSD?

E evident că discursul de la Bucureşti cu statul paralel nu are nicio şansă să fie crezut la Berlin sau la Paris.

Dar marea bătălie pentru Justiţie are un deznodământ cunoscut. 

Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul German a cerut Comisiei Europene să nu ridice MCV pentru România şi chiar să activeze articolul 7, dacă Bucureştiul continuă să obstrucţioneze politicile anticorupţie. Oricât de mult s-ar vorbi în ţară despre statul paralel, în Uniunea Europeană imaginea este simplă şi clară: România e o ţară coruptă şi actuala putere încearcă să schimbe legislaţia pentru a se proteja.

Dacă mai adăugăm şi intenţia marilor contribuabili din UE de a lega fondurile Europene de statul de drept, Germania fiind principalul contribuabil, e evident că discursul de la Bucureşti cu statul paralel nu are nicio şansă să fie crezut la Berlin sau la Paris. Sigur, guvernarea de la Bucureşti e liberă să facă ce vrea. Important este ceea ce se va întâmpla după.