Cum s-au certat aleşii din conducerea Camerei pe tema chemării ministrului de Finanţe în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, cauza disputei între aleşii majorităţii şi cei ai opoziţiei. FOTO gov.ro
Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, cauza disputei între aleşii majorităţii şi cei ai opoziţiei. FOTO gov.ro

Deputaţii PNL şi cei ai majorităţii parlamentare s-au certat, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, pe tema chemării ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, după ce, în ultimul moment, PSD şi ALDE au anunţat că acesta nu mai ajunge la „Ora Guvernului“ din data de 11 octombrie.

Disputa între aleşii din conducerea Camerei Deputaţilor a avut loc în şedinţa din 10 octombrie, încondiţiile în care în următoarea zi Ionuţ Mişa trebuia să fie în Parlament. 

Ministerul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a fost cel care a anunţat că Mişa e plecat în Statele Unite ale Americii. Din aceast moment au început contrele între depitaţii din opoziţie şi cei aflaţi la putere. 

Redăm o parte a stenogramei şedinţei din 10 octombrie:

Gabriel Vlase: Acum, punctul unu, vă rog! Punctul 1, Scrisoarea domnului Viorel Ilie.

Ioan Munteanu: Prin care ne anunţă că, domnul Mişa, care mâine între ora 11,00 şi 12,00, trebuia să fie la „Ora guvernului”, este plecat în America, la o întâlnire cu Fondul Monetar Internaţional. Vă propun, domnule preşedinte, să facem în felul următor: având în vedere faptul că era opoziţia la „Ora guvernului”, să rămână pentru luni, 16 octombrie, aşa cum am anunţat, doamna Carmen Dan, şi pe 23 octombrie, domnul Mişa să vină să repare ce nu  a făcut acum.

Gabriel Vlase: Am înţeles. Doamna Turcan.

Raluca Turcan: O dată: solicitarea de a fi prezent domnul Mişa este depusă de foarte mult timp, am reluat-o, şi a fost acceptată şi votată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Faptul că domnul Viorel Ilie a fost preocupat de alte lucruri şi că nu a ştiut programul domnului Ministru al finanţelor, ar trebui să ne dea de gândit, şi poate că odată în plus, ar trebui să părăsească această funcţie. Însă, dacă tot ministrul a dispărut, poate pentru că nu avea ce să spună, mi se pare normal să îl reprogramăm săptămâna viitoare, nu să vină un alt ministru pe o solicitare a PSD-ului. Pentru că până la urmă, PSD-ul este majoritar, este ministru PSD şi este „Ora guvernului” pentru Partidul Naţional Liberal şi aceasta este succesiunea, este o chestiune regulamentară, asta este succesiunea. Acum era PNL-ul. Deci, săptămâna viitoare să vină PNL-ul şi doamna Carmen Dan să vină pe 23 octombrie.

Gabriel Vlase: Domnul Munteanu.

Ioan Munteanu: Domnule preşedinte, credeam că este o minimală înţelegere, până la urmă, este un lucru nedorit de domnul Mişa. Faptul că doamna face trimiteri la viaţa domnului ministru Viorel Ilie, este un alt subiect. Eu vă propun să scoatem de pe ordinea de zi,  în care era planificată, această prezenţă şi totodată îmi susţin părerea că dacă am anunţat-o deja pe doamna Carmen Dan că este pe data de 16 octombrie, la „Ora guvernului”, să rămână aşa, şi nu se întâmplă nimic nici cu TVA-ul split, nici cu domnul Ministru, nici cu noi, parlamentarii, dacă o să se întâmple pe 23 octombrie „Ora guvernului”.

Gabriel Vlase: Vă rog să votaţi pentru propunerea domnului  Munteanu. Cine este pentru? Cine este pentru propunerea domnului Munteanu? Şase. Împotrivă? Doi. Abţineri? O abţinere? Păi v-am numărat. Ok. Am aprobat. Vă rog, doamna Turcan, intervenţii, la punctul doi.

Raluca Turcan: Nu este la punctul 2. Domnule preşedinte de şedinţă, vreau să vă spun că mi se pare iarăşi un abuz, dar de data aceasta este chiar inutil; altă dată pot să înţeleg raţionamentele, însă acum vorbim de un ministru care fusese convocat pentru săptămâna aceasta. Doamna Carmen Dan a fost convocată pentru săptămâna viitoare. Totuşi, încălcaţi dreptul unui grup parlamentar de a urma la rând pentru audierea ministrului.

Gabriel Vlase: Vă mulţumesc.

Raluca Turcan: Legat de Ministerul Finanţelor, este extrem de actual; sunt proteste de stradă, sunt companii care sunt nemulţumite de ceea ce face ministrul în acel minister. Poate că este gata remaniat şi nu ştim noi. Dacă este remaniat, putem accepta lucrul acesta. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite