Cum a reacţionat scena politică la numirea lui Geoană la NATO. Felicitat de cei care l-au mazilit din PSD. Băsescu l-a lăsat pe Tomac să vorbească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat miercuri că îl numeşte pe fostul lider PSD Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al Alianţei. La câteva minute de la veste, numeroşi lideri politici s-au întrecut în a-l felicita pe Geoană. Printre aceştia s-au numărat şi Victor Ponta sau Adrian Năstase, cei care au pus la punct excluderea acestuia din PSD în 2011. PMP a transmis şi el felicitări, dar nu prin vocea lui Băsescu.

Odată cu anunţul NATO, Geoană a venit cu o reacţie pe Facebook în care a subliniat că este onorat să fie desemnat într-o astfel de poziţie şi că ea reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României în cadrul NATO.

„Sunt mândru să fiu desemnat de către Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, ca următorul Secretar General Adjunct. Este, deopotrivă, o uriaşă provocare şi o oportunitate de a reprezenta interesele Alianţei noastre, care asigură securitatea a peste 1 miliard de cetăţeni. De-a lungul carierei mele diplomatice şi politice am promovat legătura transatlantică şi integrarea euro-atlantica a României. Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziţie cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importanţei contribuţii a României în cadrul NATO. Apreciez, în mod deosebit, susţinerea politică şi instituţională trans-partinice de care s-a bucurat candidatura mea”, a semnat Mircea Geoană pe Facebook.

Primul care l-a felicitat pe fostul ministru a fost preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăricenau, care a spus că dincolo de diferenţele de viziune a celor doi, Geoană este „omul potrivit la locul potrivit”, şi că reuşita sa este şi o reuşită pentru România.

„Anunţul secretarului general al NATO cu privire la numirea lui Mircea Geoană reprezintă o reuşită pentru România. Desemnarea unui român în funcţia de secretar general adjunct al NATO demonstrează rolul pe care ţara noastră îl are în configuraţia alianţei, de aliat-cheie, mai ales în Europa. Dincolo de diferenţele noastre de viziune asupra politicii pe care le-am avut de-a lungul timpului, mă bucur pentru Mircea Geoană şi îi urez succes! L-am încurajat pe Mircea Geoană încă de acum câteva luni de când mi-a spus despre proiectul lui şi cred că e omul potrivit la locul potrivit!”, a afirmat Tăriceanu.

Felicitat de cei care l-au dat afară din PSD

Alţi politicieni care s-au grăbit să-l felicite pe Geoană au fost Victor Ponta şi Adrian Năstase, cei care în 2011 au pus la cale excluderea acestuia din PSD. Geoană spunea atunci despre Ponta şi Năstase că sunt „marionate” în mâna lui Iliescu şi încheia cu „adio, tovarăşi, pe curând, prieteni”.

Câţiva ani mai târziu, Ponta îl felicită pe Geoană şi afirmă că pregătirea şi experienţa sa îl recomandă în funcţia de la NATO.

„Felicitări lui Mircea Geoană pentru numirea într-o poziţie pentru care pregătirea sa profesională şi experienţa îl recomandă! Sunt convins că va reprezenta România şi toate celelalte ţări NATO cu cinste şi succes! Felicitări!”, a scris Victor Ponta.

Adrian Năstase a avut şi el o reacţie fulger şi a transmis pe blogul său că se „bucură foarte mult” pentru reuşita lui Geoană şi că numirea la NATO este o recunoaştere a calităţilor de diplomat şi de om politic ale lui Geoană.

„M-a bucurat foarte mult desemnarea lui Mircea Geoană ca Secretar general adjunct al NATO. Este o recunoastere a actiunii consecvente a României in cadrul Aliantei si este si o recunoastere a calitătilor de diplomat si de om politic ale lui Mircea Geoană. Mă bucur că, in contextul unor deziluzii legate de politica internă si de nerealizări in politica externă, această desemnare oferă un dram de sperantă si arată drumul pe care trebuie să mergem. (...) Felicitări, Mircea! Este o mare onoare pentru tine dar si pentru România”, a conchis Năstase pe blogul său.

Şi PMP a avut o reacţie la anunţul NATO, dar nu prin vocea fostului preşedinte Traian Băsescu care s-a luptat cu Geoană la alegerile prezidenţiale din 2009, câţiva ani mai târziu afirmând că contracandidatul său „nu a pierdut doar de prost”, ci prin Eugen Tomac. Acesta din urmă i-a urat succes şi a subliniat că deşi provine din PSD, Geoană este un proamerican convins.

„Este o veste bună pentru România, domnul Geoană este un proamerican convins chiar dacă provine din PSD. Pentru noi că ţară este un semnal bun şi nu-mi rămane decât să-i urez succes!”, a declarat Eugen Tomac.

Ce i-a transmis PSD

Din partea actualului PSD, Viorica Dăncilă l-a felicitat pe Geoană şi a subliniat „vasta experienţă politică” a acestuia din urmă.

„Felicitări domnului Mircea Geoană pentru numirea în funcţia de Secretar General Adjunct al NATO! Ne bucurăm să fim reprezentaţi în cadrul Alianţei de un român cu vastă experienţă politică şi diplomatică, promotor al legăturii transatlantice şi al integrării euro-atlantice a României”, a semnat premierul într-o postare pe Facebook.

Şi secretarul general al partidului, Mihai Fifor, i-a transmis felicitări lui Mircea Geoană.

„România a primit astăzi cu multă bucurie vestea numirii domnului Mircea Geoană în funcţia de Secretar General Adjunct al NATO, o încununare a carierei sale politice şi diplomatice excepţionale. Suntem onoraţi să fim astfel reprezentaţi în cadrul Alianţei", a scris, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a PSD, secretarul general al partidului, Mihai Fifor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite